Sveatoslav Mazur : Toți sateliții de orientare anti-rachetă de croazieră pe teritoriul Siriei vor fi distruși de mine

Statele Unite și aliații săi încearcă să declanșeze un al treilea război mondial, înțelegînd că deja pe 11 septembrie 2018 stema lor spirituală falsă, provenită din Ierusalim, care trece prin Siria, Turcia, Crimeea, Dnepropetrovsk, Moscova și se termină la mănăstirea Solovetsky, va fi distrusă. De aceea ei au construit planul lor pe lovirea cu rachetele de croazieră a armatei regulate a lui Bashar Asad.

Din partea mea, eu am avertizat de mai multe ori că, după ce eu, Marele Maestru al Ordinului Spațial Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, am transferat întreaga omenire la un nou nivel de dezvoltare, și astfel am restabilit puterea Divină verticală care vine din Egipt, trecînd prin Constantinopol, Moldova , Kiev și Sankt-Petersburg, nimeni nu va fi capabil să dezlănțuiască un al treilea război mondial. Nu există nici o putere pe Pămînt, capabilă să mă opună mie, Marelui  Maetru, lui  Isus Hristos al celei de-a doilea veniri.

Și, din moment ce Statele Unite și aliații săi încearcă să organizeze un atac chimic de către forțele guvernamentale, în scopul de a începe loviturile cu rachetele sale  de croazieră, eu, Marele Maestru al Spațiul Sacru al Ordinului Cavalerilor Mesei Rotunde, de cea cea mai puternică forță a cosmosului, declar, că am dat ordine navelor mele spațiale, ce patrulează pe orbita Pămîntului, de a trage în jos toți sateliții de ghidare de rachete de croazieră atît în SUA, cît și în aliații săi. Lăsați aceste rachete de croazieră în ochii omenirii să se transformeze într-un morman de fier vechi, iar oamenii pe Pămînt să vadă pentru ei înșiși, cine într-adevăr astăzi  controlează ordinea mondială, eu,  Sveatoslav Mazur, sau Donald Trump cu echipa sa habază? Pentru claritate, demonstrez videoclipul nostru.

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr