Sveatoslav Mazur: Eu, Marele Maestru, pe 26 mai voi ucide forțele răului pe planeta noastră!

Timpul de armonizare a planetei, sau mai degrabă restabilirea echilibrului ei energetic-informațional, a ajuns la zero.

26 mai 2019, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, Isus Hristos celei de a doua venire, îmi voi termina activitatea asupra globalizării planetei, asupra restabilirii corpului ei curbat și conectării ei la esența cosmică a lumii lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic.

Pentru  pregătirea pentru acest moment mi s-a trebuit 30 de ani de muncă intensă. Dar nu regret. Lucrul a fost făcut, și eu sunt sigur, că pe 26 mai vor fi salvată și Rusia, și Moldova și întreaga umanitate în ansamblu.

Structurile diabolice și poporul lor ales nu au reușit să dezlănțuiască un al treilea război mondial și să construiască al Treilea Templu al lui Solomon, ceea ce înseamnă că nu se puteau opune nimic Sfintei mle Voințe.

Iată și acum, cu cîteva zile înainte de evenimentul principal, eu anunț în prealabil intenția mea de a termina distrugerea forțelor rele și transferul planetei sub controlul total și îndrumarea lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Și în această privință, cititorul curios are o întrebare: dacă Pămîntul din 26 mai 2019 va fi transferat sub controlul lui Dumnezeu, înseamnă că era încă în mîinile diavolului? Așa este! Pămîntul cu ajutorul unei acte magice iscusite, produs în Moldova, multe mii de ani în urmă, a fost scos de sub puterea lui Dumnezeu, și a fost capturat de forțele diabolice, reprezentanții căror în lume este acest „popor ales“.

Astfel, eu, Marele Maestru, după multe milenii, m-am întors pe Pământ pentru ca din nou, în același punct în care a fost efectuată această crimă cosmică, să restabilesc ordinea globală. Și din moment ce această acțiune a avut loc la nivel mondial, corectarea ei este posibilă numai cu ajutorul energiei și a cunoașterii spiritului cosmic, de mesagerul lui Dumnezeu, Isus Hristos. Și dacă eu, Marele Maestru al Ordinului Sacru al Spațial a Cavalerilor Mesei Rotunde, Isus Hristos, voi fi capabil să traduc toată omenirea sub supravegherea personală și îndrumarea lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic, atunci aceasta ar însemna doar un singur lucru: că anume eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, și sunt acel Fiu a lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic, numit pe Pămînt Isus Hristos.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Sacramentul lui Dumnezeu – este sacramentul concepției imaculate

Cel mai important și crucial moment din istoria omenirii din ultimele două milenii este faptul, că, din nou, așa cum și a promis, a venit pe Pămînt Preasfînta Fecioara. Căci timpul perioadei de tranziție de la lumea materiei la lumea adevărului presupune un mileniu al lumii iubirii. Și fiindcă dragostea este calitatea lui Dumnezeu, care se realizează prin principiul feminin, împreună cu venirea pe planetă Preasfintei Fecioare, a venit și cunoașterea Ei spirituală, cu ajutorul căruia  pe Pămînt pot să se nască copii, asemănători lui Dumnezeu.

Mă refer la metoda concepției imaculate. La urma urmei, numai ei, Preasfintei Fecioarei, care l-a născut pe Isus Hristos, este cunoscut acest mister al lui Dumnezeu.

Sper că jumătatea feminină a omenirii — jumătatea lui cea mai bună și mai subtilă, va aprecia această experiență sacră cu mare entuziasm și înțelegere, care, după cum eu sunt sigur, că va sparge înțelegerea dogmelor religioase al sistemului monastic. Și, între toate, călugarilor din Afon, se pare, este cunăscută această metodă de naștere a copiilor Divini. Căci, singura femeie, care trăiește pe Muntele Afon, și este ea — Preasfînta Fecioara. Sunt sigur, că noua experiență va pune capăt infertilității și impotenței masculine și feminine, iar pe pămînt vor înceta să se nască ciudații, atît morali cît și fizici.

Astfel, întrupată în Moldova, în centrul Spiritual al lumii, Preasfînta Fecioara și-a început marșul triumfal pe tot globul pămîntesc.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr