V.V. Putin a primit o decizie finală să fie promovat la președinția Federației Rusiei. Și ca războinicul Ordinului nostru Cosmic, ca mesagerul lui Dumnezeu, el a făcut aceasta atunci, cînd puterile magice ale lumii occidentale au căzut, și a venit timpul să construim o realitate nouă.
Sunt sigur, că Vladimir Vladimirovici înțelege că principalul lucru care ar trebui să fie făcut pentru a cîștiga această luptă este să tragă toate forțele Divine pe partea sa, și apoi prin realitatea nouă victoria noastră va deveni constantă și lipsită de ambiguitate.
Centrul principal al victoriei de astăzi este orașul său natal din Sankt-Petersburg, sau mai degrabă Catedrala Sf. Isaac.
Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să rîdă, împartă-ți planurile cu El. Așa spun ortodocșii. Dar dacă vrei să cîștigi, roagă-L o binecuvîntare, și lasă planurile Lui, al lui Dumnezeu, să fie realizate în destinul tău și în destinul poporului rusesc.
Numai V.V. Putin, cu sprijinul deplin și definitiv al poporului rus, are dreptul de neclintit să se adreseze direct lui Dumnezeu. Și Domnul Atotputernicul așteaptă aceast apel.
Ce trebuie de făcut pentru asta? Este necesar să veniți în Catedrala Sf. Isaac, să deveniți în mijlocul holului sub un hulub alb – care personifică Duhul Sfânt, cu fața Mîntuitorului și în minte sau în glas de spus astfel de cuvinte, adresate Creatorului:
— Domnul Atotputernic — Stăpânul tuturor lumilor și popoarelor, eu, Vladimir Putin, războinicul Domnului, sunt gata să împlinesc voia Ta. Condu-mă spre obiectiv conform planului Tău personal.
Și sunt sigur că toate obstacolele vor fi îndepărtate, iar Rusia va triumfa în noua sa aparență Divină.
În acest timp marele compozitor vestit din Sankt-Petersburg Dmitrii Olegovici Zhuuchenko va finisa piesa sa nouă “Misterile timpului nou”, special acordată lui de Dumnezeu pentru momentul acesta solemn. Și lumea lui Dumnezeu va triumfa cum în lumea Pămîntului, așa și în întregul Univers. Pentru că această acțiune, această lucrare va marca sosirea unei noi ordini mondiale pe Pămînt. Ordini nu tehnologice, ci spirituale, nu temporare, ci eterne.
Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr