Sveatoslav Mazur: 7 iulie 2018 în orașul Bari proiectul abraamic va fi distrus

        7 iulie 2018, în Italia, în orașul Bari, sataniștii evrei au planificat să efectueze o acțiune magică numită oprirea cursului vieții pe planetă.

Astfel, ei vor încerca să preia controlul asupra rîului vieții întregii omeniri și să-l direcționeze spre satana. Și, cu toate că acest proces nici decum nu se va primi la ei, pentru că eu, Sveatoslav Mazur, demiurgul, fiul lui Dumnezeu Tatăl, Isus Hristor celei de a doilea veniri, am tradus deja întreaga omenire la un nou nivel de dezvoltare, încercarea sataniștilor de a realiza această acțiune magică la nivel mondial spune, că în primul rînd, ei nu înțeleg că deja au pierdut, și ca de întors lumea de pe cap pe picioare încă o dată este imposibil, și, în al doilea rînd, aceasta spune că ei totuși au vrut să oprească cursul istoriei, așa cum au făcut odată acum 500 de ani în urmă la Moscova. Și aceasta înseamnă că ei au pregătit pentru întreaga omenire un nou Evul Mediu și noi incendii ale Inchiziției.

Nava sa, ceea ce reprezintă o nouă viață, sau chivotul legămîntului tuturor națiunilor și religiilor unite într-o formă magică, ei vor în ochii tuturor oamenilor s-o  așeze pe două ancore: yin și yang, astfel, creînd un masculin și un feminin în formă de ancore – simbolul de oprire, ei intenționează să elimine rotația caduceului în direcția lui Dumnezeu.

În esența sa, lampa sub forma chivotului legămîntului evreiesc reprezintă o statuie a lui Bafomet, la care tot așa în cel mai înalt punct arde focul de putere. Și în partea de jos, două fitile sunt conectate într-un singur flux.

Dar nu înțelegînd semnificația a ceea ce se întîmplă, și Biserica Ortodoxă Rusă și alte biserici de nivel global, sub masca unui început bun, participă la această acțiune satanică.

Anume de aceea eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, cunoscător al tuturor acțiunilor magice și globale, avertizez participanții evenimentelor:

— Domnilor conducători ai a confesiunilor globale, dacă dumneavoastră sau mesagerii voștri vor petrece această acțiune satanică magică — aceasta ar însemna doar un singur lucru —  voi veți opri pentru totdeauna viața bisericilor voastre și cu aceasta complet și fără echivoc  veți ucide procesul abraamic. Adică, veți lansa ritual procesul de auto-distrugere. După executarea acestui ritual, adică jurămîntul față de Satana, nici o pocăință Divină nu este posibilă. Iudaismul, creștinismul și islamul vor muri pentru omenire pentru totdeauna.

Și pentru restul omeniri voi spune astfel: nu disperați. Odată ce acești trădători vor lansa  procesul de proiect de auto-distrugere a proiectului abraamic, în același timp, se va naște o nouă religie, comună pentru întreaga omenire, religia lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Și eu, fondatorul ei, Iisus Hristos al celei de-a doua veniri, primul voi felicita întreaga omenire cu venirea timpului nou.

Sveatoslav Mazur,V.M.S.O.N.V.P.  https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

3 × 1 =