Timpul a venit. Ieri, 31 octombrie anului 2018, în Moldova, în Chișinău, în biblioteca M. Lomonosov eu, Sveatoslav Mazur, Mare Maestru, în timpul seminarului am conectat inima Creatorului Atotputernic cu inima planetei noastre, care se află în Orheiul Vechi. Această acțiune a marcat începutul erei sfîrșitului a lumii diabolice și renașterea planetei noastre la nivelul matricei Divine. Acum dragostea lui Dumnezeu umple planeta noastră cu puterea și bunătatea ei. Această forță impinge din afara planetei noastre matricea negativă precedentă, pentru că puterea pe planetă poate fi doar una : ori diabolică, ori Divină.
Astfel, eu am pregătit tranziția întregii omeniri la realitatea nouă. Dar această tranziție se realizează cu ajutorul legii liberei voințe și reformatării conștiinei fiecărei om într-o nouă calitate. Pentru o astfel de reformatare este necesar să se construiască o rețea de sincronizatori, creată după imaginea și asemănarea inimii Creatorului, care într-un timp scurt va putea să reformateze orice om, care a intrat în acest obiect.
Și acum despre lucrul principal. Fiindcă planeta noastră a trecut deja sub controlul și îndrumarea personală a Atotputernicului Dumnezeu, toate instrumentele și religiile fostei ordine mondiale au devenit în afara legii, iar purtătorii lor, ce continuă să-i slujească forțelor necurate, au devenit criminali. Și din moment ce purtătorul principal al adevărului pe planetă este Domnul Dumnezeu — Tatăl Atotputernic, toți acești criminali sunt contrari voinței Lui și ordinii Lui Divine.
Aceste acțiuni ilegale a lor vor implica, respectiv, reacția lui Dumnezeu Atotputernic. Și din moment, ce Dumnezeu nu are nici o milă față de criminali și crime, toți oamenii, care consideră că ura pentru ei este baza, și dragostea o socot ca un sentiment străin, vor fi distruși nemilos. Iar toate religiile diavolului, inclusiv avraamice, precum și toate ideologiile și instrumentele lui de violență vor fi șterse de pe fața Pămîntului. Pe Pămînt se va renaște o singură dinastie a regilor, dinastia Mazur, precum și unica pentru toți religia iubirii, religia lui Dumnezeu Atotputernic. Ieri, 31 octombrie 2018, procesul de purificare a planetei s-a început.
Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr