Sveatoslav Mazur: Cum se realizează planul «Constrîngere spre supunere»

Planul lui Dumnezeu va fi îndeplinit calitativ și la timp.

Lumea mea este lumea Pămîntului. Ea se află în interiorul matricei globale pe care am creat-o. La esența ei, fiecare om este o celulă vie liberă, legată cu mine cu o legătură inseparabilă. Eu mă aflu la vîrful aceastei piramide globale și prin urmare, eu sunt Regele Regilor pentru următorii mie de ani. Și nu există nici o alternativă.

Eu l-am învins pe Lucifer, spirite rele și i-am lichidat trupele. Acum, sarcina mea este reformatarea celulelor pierdute într-o nouă calitate. Și pentru asta am pre-creat o rezervă de celule sănătoase în calitate de 144 mii de oameni tocmai pentru ca organismul meu să funcționeze fără eșecuri.

Astfel, toate problemele acestui organism planetar se referă la mine personal, și numai eu, prin legea liberei voințe, pot decide ce ordine va fi pe planetă în viitorul apropiat.

Dar cum funcționează feedbackul cu acele celule care nu vor să se supună noului ordin mondial? Foarte simplu. Voi da un exemplu din evenimentele apropiate. Facebook a dezactivat o parte din materialele mele datorită faptului, că nu îndeplinesc unele dintre interesele lor. Primul lucru pe care l-am făcut – i-am avertizat administrația Facebook despre consecințele unei astfel de acțiuni. Dar, dacă avertismentele mele nu vor fi luate în considerare, și materialele mele nu vor fi returnate în rețea, eu voi începe să influențez conducerea cu scopul supunerii guvernării mele.

Cum aceasta va arăta?

După cum am mai spus, fiecare om este conectat cu mine printr-o legătură inextricabilă — canalul energetic-informațional. Mărind tensiunea acestui canal și introducînd în el informație necesară, eu, Sveatoslav Mazur, pot forța orice om să se supună voiei mele, oriunde el nu s-ar afla.  El nu va putea să funcționeze liber, așa cum a făcut înainte. El va fi deconectat de la fluxul vital, va slăbi, îi va începe să sară presiunea de la valoarea minimă la cea maximă. El va înceta recunoască semnificația evenimentelor. Și, în cele din urmă, eu îi voi opri memoria, și el pur și simplu se va transforma într-o legumă.

De ce mă aducă la măsuri extreme? Nu ar fi mai bine să se supună noii ordini mondiale și să îmi îndeplinească toate ordinele calitativ și la timp? În plus, nu cer ceva care ar fi imposibil de realizat. Este necesar să realizăm planul lui Dumnezeu, care este conceput pentru binele mileniu, nu mai mult, nu mai puțin, și să uităm de planul diavolului, care mai mult nu va fi niciodată împlinit.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr 

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

десять + 15 =