Moldova Mare – a Treia Româ /Ideea naţională /

111

Destinul fiecărui popor, de altfel ca si oricare manifestare a Lucrului Divin, include trei niveluri de percepere – formă, conţinut şi esenţă.

Forma reprezintă esenţa exterioară, vizibilă a tot ce se întâmplă în organizarea statală. Ea este întruchipată în simbolurile oficiale ale statului. Simbolica de stat este, de fapt, imaginea concentrată a esenţei, pe care o comportă destinul unui popor.

Al doilea nivel se referă la conţinut. El cuprinde cultura şi arta poporului, istoria lui suverană, limba maternă, cu alte cuvinte, calea parcursă de popor de-a lungul veacurilor şi rezultatul ei ca dimensiune moral-culturală: artă, arhitectură, religie, limbă, fapte, decizii.

Şi, în sfârşit, nivelul trei – esenţa. Esenţa rezidă în ideea statală sau naţională, care a unit poporul întru rezolvarea Misiunii sale divine unice cu denumirea destin sau predestinaţie. Fără această sarcină poporul nu poate exista, de aceea conştientizarea acestei MISIUNI, formularea şi realizarea ei reprezintă scopul principal al unui popor.

Toate aceste principii sunt abordate în lucrare. Doar noi înşine, poporul moldovenesc multinaţional poate să se unească în jurul ideii sale naţionale. Doar noi vom fi capabili să separăm adevărul de neadevăr şi să creăm un stat de tip nou, la care visa domnitorul nostru Ştefan cel Mare.

Moldova Mare

Când ne referim la Moldova, subînţelegem statul, istoria lui milenară, cultura inedită şi limba care-l identifică.

Limba moldovenească reprezintă codul genetic al poporului moldovenesc. Ea a lut naştere în viaţa de toate zilele şi în politică. Ea a evoluat odată cu dezvoltarea poporului. Ea a asimilat noi cuvinte şi noţiuni, multitudinea de forme şi imagini ale tuturor popoarelor fără excepţie, care convieţuiesc pe teritoriile istoric moldoveneşti, împrumutând unele cuvinte şi de la vecinii, cu care moldovenii au interacţionat strâns mai multe secole la rând.

Dar ce înseamnă istoria moldovenească suverană? Istoria moldovenească suverană reprezintă un subiect, legat de viaţa reală a moldovenilor, calea adevărată a dezvoltării poporului moldovenesc multinaţional, confirmată prin numeroase documente şi letopiseţe, în baza cărora istoricii moldoveni îşi dezvoltă studiile, păstrând intact spiritul şi aspiraţiile poporului.

Ce înseamnă simbolica moldovenească suverană? Este Misiunea divină a poporului moldovenesc, destinul lui, redat într-o formă magică, chintesenţa principalei sale misiuni, pe care poporul moldovenesc o execută în virtutea predestinaţiei sale.

Şi, în sfârşit, ce înseamnă religia, credinţa ortodoxă? Este un mijloc de îndeplinire a predestinaţiei sale, un cod de legi şi reguli, prin intermediul cărora se realizează rolul poporului moldovenesc. Acest rol nu poate fi realizat în afara religiei ortodoxe, în afara istoriei şi culturii moldoveneşti, în afara limbii moldoveneşti, pentru că toate aceste calităţi reprezintă, de fapt, însăşi viaţa reală a poporului moldovenesc multinaţional.

Astăzi nu vom vorbi despre alţi factori, aduşi în viaţa reală a Moldovei pe calea artificială, prin forţă şi dictat. Or, aceşti factori nu au nimic în comun cu poporul moldovenesc multinaţional, ci sunt doar nişte fapte ilicite ale unor terţe persoane şi state, care încearcă să perturbeze mersul normal al lucrurilor în destinul poporului nostru.

Fireşte, vorbind despre istoria moldovenilor, important e să ne amintim şi de marele lui îndrumător şi, după cum se spune, părintele conceptual al Statului Moldovenesc – domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare.

Se zice că poporul este cel care îşi făureşte istoria. Este adevărat, dar anume unii lideri aparte, scoşi în evidenţă de popor, sunt raza, prin care Domnul Atotţiitorul realizează destinul statului.

Liderul poporului este omul, care a asimilat toate calităţile poporului său şi şi-a asumat suplimentar răspunderea pentru realizarea destinului statului şi a predestinaţiei lui.
Anume din acest motiv Ştefan cel Mare poate fi considerat un început ideatic în istoria poporului moldovenesc, deoarece el şi-a asumat răspunderea şi a transpus Planul Divin al Statului Moldovenesc în viaţa reală, în destinul poporului moldovenesc multinaţional. El a pus bazele matricei conceptuale la baza edificării statalităţii moldoveneşti şi, bineînţeles, acest model, această matrice a devenit principiul fundamental al statalităţii moldoveneşti pentru mai multe veacuri.

Acest model există şi astăzi. El nu poate fi nimicit sau modificat şi nu pentru că viaţa în istoria poporului nu se schimbă, ci pentru că matricea sau modelul constituirii Statului Moldovenesc este pus la baza acestuia, adică este temelia unei case unice pentru tot poporul moldovenesc multinaţional. Şi, deoarece acest model, această matrice, această temelie, prin structura sa, vine din adâncul veacurilor, nimeni nu e în stare s-o schimbe, pentru că nu este în puterile noastre să schimbăm trecutul, ne rămâne doar să continuăm, pe baza lui, a edifica viitorul statului nostru, prelungind astfel istoria poporului nostru.

Este important să conştientizăm că edificarea oricărui stat, la fel ca şi viaţa poporului, este prea puţin influenţată de prezent, deoarece ca timp durează foarte puţin. Masivul de bază întotdeauna vine din adâncul veacurilor, el fiind cel care asigură dezvoltarea stabilă a poporului în realitatea istorică unică ca totalitate a multitudinii de factori moral-culturali etc., ce nu pot fi supuşi coroziunii şi, asemeni unui destin uman aparte, sunt divizaţi pe etape de dezvoltare, adică presupun o înaintare pas cu pas spre scopul stabilit, orientat spre realizarea a însăşi esenţei edificării.

Simplu spus, orice matrice a poporului, destinului lui nu este altceva decât scenariul acţiunii, pus la baza statului de către Dumnezeu, scopul căruia e să realizeze Planul Divin, capabil să redea ori să dezvolte un scenariu al acţiunii, legat de dezvoltarea a tot ce e viu. Adică, după cum spun credincioşii: «Totul se face cu voia lui Dumnezeu, fiindcă temelia lumii făcută e de Dumnezeu”.

Unicul scenariu al săvârşirii destinului poporului şi modelul lui de dezvoltare – temelia sau matricea ideatică a fost transpusă în destinul poporului, în viaţa lui interioară, în gene, în autoconştiinţă. Dacă poporul este rupt de matricea dezvoltării lui, rezidă că el nu poate exista ca sistem unitar şi se dezmembrează. Dar, dacă poporul a păstrat în conştiinţa sa temelia lui ideatică, matricea lui, atunci, oricât l-ai dezmembra, l-ai distruge, el oricum se va uni iarăşi în jurul temeliei primare, în jurul matricei sale, pentru că ea înglobează esenţa finală a dezvoltării lui – scopul, pe care l-a pus în faţa poporului Domnul Atotţiitorul.

Asemenea scop îl are şi poporul moldovenesc multinaţional. El a fost stabilit încă în timpurile domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Acest scop îl conştientizau strămoşii noştri şi ei au avut grijă să-l înveşnicească, pentru a fi transmis generaţiilor următoare, în mănăstirile şi lăcaşele sfinte, în letopiseţe şi cronici istorice, fresce şi monumente, în simbolica moldovenească suverană, în legende şi poveşti.

Şi, dacă astăzi suntem urmaşii acestui popor, trebuie să înţelegem că numai în arealul dezvoltării noastre, în limitele matricei suverane putem găsi răspunsuri la toate întrebările pe care ni le pune viaţa contemporană.

Nici un alt popor sau altă cultură nu ne vor spune cu certitudine, cine suntem noi şi ce rost avem pe acest pământ. Fiindcă vecinii şi rivalii noştri, la fel ca şi noi, moldovenii, îşi făuresc propriul destin şi îşi îndeplinesc propria misiune şi din acest motiv judecă despre lume şi despre noi prin prisma propriei matrice şi a propriei idei naţionale de dezvoltare. Or, a căuta răspunsuri prin prisma viziunii lor nu are nici un sens.

A-i impune poporului o istorie şi cultură străină, dar şi un destin străin este posibil numai atunci când poporul nu-şi are propriul destin şi propria matrice de dezvoltare.
De aceea orice agresor, care şi-a propus să nimicească ori cotropească statul vecin, nimiceşte, în primul rând, baza lui primară, matricea dezvoltării lui ideatice, hărăzită poporului de către Dumnezeu. Şi, dacă poporul dă dovadă de laşitate şi nu realizează, care este esenţa dezvoltării lui, atunci el riscă să-şi piardă autoconştiinţa şi să se transforme într-un sclav supus voinţei străine. Astfel de popor se transformă în populaţie, dizolvându-se în structurile şi matricele vecinilor săi, adică pierde sensul existenţei sale, pus la baza lui de către Dumnezeu. Acest popor nu poate atinge vreun ţel adevărat, deoarece nu-l mai vede şi, prin urmare, niciodată nu-şi va cunoaşte fericirea, fiindcă fericirea constă în transpunerea planului lui Dumnezeu în viaţa reală. Aceste reguli simple trebuie reţinute şi aplicate atunci când poporul adoptă decizii de importanţă vitală.

Dacă poporul adoptă o decizie în conformitate cu principala idee, pusă la baza lui de către Dumnezeu, atunci este mereu în ascensiune, aflându-se în sistemul dezvoltării Divine. Dar dacă decizia se ia conform unei voinţe străine şi a unor planuri străine de dezvoltare, atunci poporul intră în stadiu de degradare şi destrămare.

Principalul factor al acestei alegeri poate fi numai libertatea şi independenţa poporului. Dacă poporul Moldovei este liber de dictatul unei voinţe străine şi este în stare să-şi realizeze de sine stătător ideea, pusă la baza lui de către Dumnezeu, atunci el are şansa de a se dezvolta cu succes şi de a fi fericit. În cazul în care nu este capabil să-şi realizeze esenţa dezvoltării sale, delegând această responsabilitate unor terţe state, el pierde pentru totdeauna capacitatea de a-şi influenţa soarta şi viitorul, lipsindu-se, în ultimă instanţă, de posibilitatea de a fi fericit şi a se dezvolta cu succes. Nu există un alt mod de a-ţi construi viaţa şi a te dezvolta.

Puterea i se oferă omului sau poporului pentru a-şi realiza destinul. Dacă omul sau poporul transmite puterea asupra sa în alte mâini, el pierde posibilitatea de realizare, prin urmare, pierde posibilitatea de a fi fericit, căci o altă soluţie nu există.

Poate oare matricea poporului să fie ruptă în bucăţi împreună cu teritoriul lui şi cu însuşi poporul? Sub aspect fizic acest lucru este posibil şi se întâmplă în permanenţă. Un popor unitar altă dată poate fi divizat în părţi, teritoriul lui poate fi cotropit sau i se poate aliena o parte din teritoriu. Dar, dacă mai este vie matricea ideatică, poporul întotdeauna va tinde iar şi iar să revină în limitele graniţelor ei. Acest lucru se întâmplă, fiindcă, în virtutea destinului, matricea este într-o relaţie strictă cu locul realizării lui, adică cu pământul natal. Or, realizarea destinului poporului, scenariul evoluţiei lui este indispensabil locului şi timpului său. Este imposibil să planifici o acţiune, dacă ea nu corelează cu locul şi nu este calculată pentru un interval de timp. De aceea construirea matricei porneşte, mai întâi, de la determinarea graniţelor istorice ale teritoriului, pe care se preconizează viitoarea edificare. Poporul moldovenesc multinaţional dispune de asemenea teritoriu, acesta fiind strict conturat de graniţele istorice în timpul Domniei lui Ştefan cel Mare.

 

MM-1Harta Statului Moldoovenesc în timpul lui Ştefan cel Mare

Harta istorică a Statului Moldovenesc în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Pe hartă sunt indicate principalele zece centre de apărare a statului. Acestea constituie totodată şi o concentrare a forţelor spirituale ale poporului moldovenesc multinaţional. Unite între ele printr-o unitară legătură Divină, ele asigură legătura moral-spirituală dintre poporul moldovenesc multinaţional, în totalitatea sa, fără vreo excepţie, şi Dumnezeu sub forma unui cerc magic moral-divin, etern şi indivizibil.

Această graniţă există şi astăzi, deşi suntem nevoiţi să constatăm faptul că poporul moldovenesc multinaţional astăzi este, poate, unicul popor din centrul Europei, divizat în părţi printr-o voinţă străină. Dar trebuie să remarcăm şi alt lucru: deşi poporul Moldovei este dezmembrat şi unele părţi ale matricei poporului se află în afara limitelor statului nostru suveran, el, totuşi nu şi-a pierdut autoconştiinţa şi prin urmare, are posibilitatea să revină la baza sa primară, la destinul său şi la dezvoltarea sa Divină în graniţele teritoriului său istoric. Dacă vom privi atent frontierele vecinilor noştri, vom observa că graniţele noastre istorice şi astăzi sunt bine conturate, de fapt, în componenţa statelor vecine, dar aceasta ne dă speranţa că vom reuşi să realizăm Planul Divin, adică vom uni pământurile noastre istorice conform Planului Divin conform matricei Divine, fixate în autoconştiinţa poporului moldovenesc multinaţional.

Ce ne oferă această unire? Unirea va readuce poporul moldovenesc pe făgaşul adevărat al dezvoltării sale, adică poporul moldovenesc va relua calea Divină a realizării sale şi a edificării unei societăţi fericite.

Deoarece această cale a fost gândită de Domnul, ea neapărat se va realiza.

Ca să devină realitate, este necesar să înfăptuim cu toţii Planul Divin al dezvoltării.

Dar cum să-l realizăm? E necesar să conştientizăm matricea noastră, istoria Moldovei noastre, cultura noastră moldovenească, limba noastră moldovenească şi simbolurile noastre istorice moldoveneşti. Este tot ce unii încearcă astăzi să ne răpească, atribuindu-şi astfel dreptul de a ne dirija soarta, adică de a ne prezenta ca pe o populaţie înrobită. Anume renaşterea autoconştiinţei poporului moldovenesc multinaţional constituie baza începutului noii edificări fericite, care va impulsiona poporul multinaţional al Moldovei să-şi realizeze misiunea sa, să obţină, în fine, posibilitatea de a fi fericit şi prosper.

Ideea naţională a poporului moldovenesc

Ideea naţională a poporului moldovenesc nu poate fi inventată. Această idee a fost pusă la baza matricei naţionale moldoveneşti de însuşi Dumnezeu şi proclamată de fiul lui pe pământ – domnitorul Moldovei – Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Ideea naţională se extinde în timp şi se realizează, după cum am mai spus, pe pământurile istorice ale Moldovei Mari.

Această idee naţională a fost pusă la baza statului nostru de către Ştefan cel Mare prin însăşi viaţa lui.

După cum se ştie, orice conducător al statului, care-şi urmează viaţa în strictă conformitate cu predestinaţia sa, îndeplineşte voinţa lui Dumnezeu. Şi Ştefan cel Mare edifica baza statului nostru conform ideii naţionale, prin urmare, Divine. Statul cu denumirea Moldova, pentru a îndeplini voinţa Celui de Sus, trebuia să fie un organism unitar, efectiv, axat pe principii fundamentale – cultură moldovenească, limbă moldovenească, istorie şi misiune moldovenească, legate între ele ca un tot întreg, formând un model fericit – o matrice pentru viaţa de mai departe a poporului moldovenesc multinaţional.

Se ştie că pe parcursul vieţii sale Ştefan cel Mare a construit şi a restabilit circa 50 de mănăstiri şi lăcaşe sfinte ortodoxe. El a apărat şi a întărit credinţa ortodoxă a poporului şi statalitatea moldovenească. Pe perimetrul întregului Stat Moldovenesc au fost amplasate citadele ale voinţei şi credinţei, cetăţi şi centre spirituale, unite într-un sistem unitar.

Acest sistem permitea să fie controlată viaţa reală din ţară, precum şi toate punctele comerciale, care treceau prin Moldova, unind Estul cu Vestul şi nordul cu Sudul, aşa-numitul „drum moldovenesc”.

Dar principalul merit al Ştefan cel Mare era viaţa lui moral-spirituală. Căsătorindu-se cu unica moştenitoare a scaunului Bizantin Maria de Mangop din neamul Palelologilor, Ştefan cel Mare a căpătat pentru sine şi pentru Statul Moldovenesc statut imperial – titlul de imperator şi succesor al Imperiului Bizantin Sfânt.

 

MM-2
Maria Paleologul, prinţesa de Mangop. Autoportret. Broderie pe acoperământul de mormânt, anul 1477. Mănăstirea Putna. Moldova.

În anul 6973 luna ianuarie 5 şi-a luat voievodul doamnă pe cneghina Evdochia de la Kiev, sora lui Semen ţarul.

Evdochia (Eudochia), sora cneazului kievean Semen Olelkovici.

În anul 6980 luna septembrie 14 şi-a luat Ştefan Voievodul doamnă pe cneghina Maria de Mangop.

În anul 6985 decembrie 19 a murit Maria de Mangop.

Letopiseţul de la Bistriţa. Anii 1359-1507.

Cronica scrisă pe scurt a lui Ştefan din mila lui Dumnezeu, voievod al ţărilor Moldovei şi Valahiei.

În anul 6979 luna august ziua 29 joi a fost cutremur cumplit, de nedescris în cuvinte. În acelaşi an luna septembrie ziua 14 i-au adus-o voievodului Ştefan pe prinţesa de Mangop pre nume Maria. Ea era cerchezoaică şi el a avut cu ea două fiice.

Cronica moldo-germană. Anii 1457-1499.

În anul 6980 şi-a luat Ştefan Voievodul pe doamna Maria de Mangop.

I Letopiseţul de la Putna.

În anul 6980 şi-a luat Ştefan Voievodul pe doamna Maria de Mangop.

II Letopiseţul de la Putna.

În anul 6978 Mitropolitul Teoctist şi episcopul Tarasie au sfinţit mănăstirea Putna în cinstea biruinţei asupra tătarilor de lângă Dumbrava de la Lipniţa, aproape de Nistru.

În anul 6979 luna august ziua 9 a fost cutremur mare atunci peste toată lumea.

În anul 6980 luna septembrie ziua 14 şi-a luat Ştefan Voievod doamnă, pe cheghina Maria de Mangop, era acolo o împărăţie creştină, împreună cu împăratul de Perecop.
Cronica moldo-polonă.

Славяно-молдавские летописи. XV-XVI вв. Изд. «Наука» М.:1976г. Составитель Ф.А.Грекул.

Titlul de împărat bizantin era cel mai înalt în ierarhia caselor monarhice din lume. El şi astăzi aparţine poporului moldovenesc. Anume el se află la baza matricei ideatice – destinului poporului nostru, fiind principala idee moral-spirituală, pe care poporul nostru este obligat s-o realizeze în lumea contemporană. Întreaga matrice ideatică a istoriei poporului nostru era legată anume de posedarea înaltului titlu de putere moral-spirituală. Campania de lichidare a Statului nostru Moldovenesc a început imediat după moartea Marelui Voievod, deoarece posedarea înaltului titlu de putere imperială pe pământ nu este altceva decât o misiune divină de nivel mondial, care-i permite poporului moldovenesc să ocupe o poziţie privilegiată, cea mai înaltă printre popoarele, care populează Europa şi Asia.

Lupta pentru moştenirea acestui titlu a fost dusă de toate familiile regale fără excepţie, atât din Vest, cât şi din Est, atât în timpul lui Ştefan cel Mare, cât şi în zilele noastre. Dar să intre în posesia lui i-a reuşit doar lui Ştefan cel Mare. Iar să-l menţină de-a lungul veacurilor i-a fost în putere doar poporului moldovenesc multinaţional. Fenomenul acestei acţiuni constă în faptul că nimeni, nici un stat de pe pământ nu poate controla subiectele cu denumirea destin. Nici un stat nu este în stare să distrugă matricea ideatică a poporului, hărăzită de Dumnezeu. Poporul moldovenesc a obţinut acest privilegiu nu din întâmplare. El l-a meritat prin calea vieţii sale, existenţei sale şi această cale triumfală este înscrisă în istoria universală. Această cale este reală şi nimeni nu va fi în stare să schimbe istoria Moldovei, deoarece ea îşi ia începutul din adâncul veacurilor, iar aceasta înseamnă că ea nu mai este accesibilă.

Istoria modernă a Moldovei presupune continuarea subiectului destinului poporului moldovenesc multinaţional în limitele teritoriilor lui istorice din timpul lui Ştefan cel Mare şi, desigur, cu o esenţă, o matrice ideatică, care constituie baza primară a statului nostru. În acest context, este necesar să menţionăm că destinul poporului nostru cu certitudine va fi realizat în viitorul apropiat, deoarece el este controlat în întregime de Domnul Atotţiitorul.

Şi nu e întâmplător acest lucru.

Legea liberei voinţe, adică prerogativa poporului de a lua decizii cruciale, permite realizarea planului destinului său. De aceea noi, reprezentanţii poporului moldovenesc, cu blagoslovenia lui Dumnezeu şi a bisericii am hotărât să unim poporul nostru în limitele teritoriilor lui istorice de pe timpul lui Ştefan cel Mare şi să transmitem soarta poporului nostru, matricea lui, înaltul titlu al Împăraţilor Bizantini, precum şi viitorul poporului nostru în mâinile domnului Isus Hristos. S-a săvârşit fapta divină în centrul spiritual al Moldovei, la Orheiul Vechi, în ziua de 8 august anul 2010 la 12.00 după ora locală. Din acel moment destinul poporului moldovenesc, matricea lui ideatică şi înaltul titlu al puterii imperiale a succesorilor Imperiului Bizantin se află în mâinile Domnului, adică el este inaccesibil pentru oameni şi pentru state aparte. Iar acest lucru denotă că poporul moldovenesc multinaţional cu certitudine sută la sută îşi va îndeplini misiunea istorică, inclusă în matricea ideatică de către Ştefan cel Mare.

Această sarcină este sfântă. Ea este redată univoc în toate mănăstirile şi lăcaşele sfinte fără excepţie din timpul lui Ştefan cel Mare şi de după domnia lui, şi confirmă că Moldova, posesoarea înaltului titlul al puterii imperiale pe planetă, la momentul potrivit pentru Domnul va deveni centrul vieţii moral-spirituale şi ideatice de pe pământ, adică a Treia Romă. Anume după această faptă pe planetă va începe o nouă viaţă, legată de controlul deplin al Domnului, dar nu al diavolului, asupra proceselor ce au loc pe pământ.

MM-3

Tabloul Judecăţii de apoi de pe faţada bisericii Sfântului Gheorghe,
Purtătorul de Biruinţă de la mănăstirea Voroneţ

 

MM-4

Fragment din fresca Judecăţii de apoi de pe faţada bisericii lui
Gheorghe Biruitorul de la mănăstirea Voroneţ

Fresca arată în ce mod va avea lor trecerea omenirii divizate sub controlul personal şi îndrumarea Domnului Isus Hristos. În fragment sunt redaţi evreii şi musulmanii, care au participat la devastarea şi nimicirea Bizanţului.

Procesul reformatării planetei a început deja. Statul nostru – Moldova suverană se află în epicentrul acestor evenimente. Pământurile istorice ale moldovenilor în curând se vor uni într-o entitate unitară Moldova Patria-mamă – Moldova Mare în baza matricei ei ideatice. Această matrice, asemeni unui magnet, va atrage bucăţile dispersate ale Statului Moldovenesc istoric şi Moldova îşi va recăpăta forţa şi măreţia în limitele graniţelor sale istorice din timpul lui Ştefan cel Mare. Dar pentru a finaliza acest proces, poporul moldovenesc, el însuşi, trebuie să realizeze Legea Divină a libertăţii voinţei şi să facă o alegere univocă între Dumnezeu şi diavol.

Pentru aceasta este necesar să întreprindă acţiunea cu denumirea Congresul naţional al popoarelor, care populează teritoriile istorice ale Moldovei şi să adopte această decizie.
Suntem de părere că decizia noastră privind convocarea congresului a devenit oportună şi important e s-o realizăm.

Rolul deosebit al Statului Moldovenesc în edificarea unei noi Lumi Divine

Moldova Mare poate fi numită A Treia Romă.

Fireşte, un rol atât de înalt impune întregului popor moldovenesc multinaţional o responsabilitate deosebită. Marele nostru domnitor Ştefan cel Mare a făcut tot ce i-a stat în puterile lui, pentru a-i asigura matricei veritabile a poporului baza lui moral-spirituală. El şi-a asumat răspunderea pentru viitorul lumii şi titlul de apărător al credinţei creştine nu în zadar i-a fost atribuit.

Astăzi înaltul titlul al lui Ştefan cel Mare – titlul de unic moştenitor al Imperiului Bizantin Sfânt constituie un patrimoniu al întregului popor moldovenesc multinaţional. Şi iarăşi, la fel ca pe timpul lui Ştefan cel Mare, istoria întregului nostru popor moldovenesc multinaţional pe o nouă spirală a dezvoltării omenirii se repetă cu o exactitate absolută. Structurile politice şi economice globale încearcă să împiedice realizarea Planului divin de dezvoltare a tot ce e viu în stadiul lui final, definitiv. Dar nici practic şi nici teoretic nu mai este posibilă zădărnicirea acestui proces.

Moldova Mare este devorată în bucăţi, se încearcă a lichida atât statalitatea noastră moldovenească, credinţa ortodoxă şi cultura moldovenească, cât şi istoria noastră moldovenească, limba moldovenească, simbolica istorică moldovenească.

Simbolica noastră istorică moldovenească, simbolica biruitorilor şi moştenitorilor Imperiului Bizantin trădătorii intereselor poporului moldovenesc multinaţional au schimbat-o cu simbolica de stat a vasalilor noştri – valahilor. Considerăm această substituire o crimă revoltătoare faţă de Dumnezeu, istorie şi esenţa adevărată, cât şi faţă de poporul moldovenesc multinaţional.

 

111

Proiectul Simbolicii Moldoveneşti

Simbolica istorică moldovenească indică univoc rolul poporului moldovenesc în hotărârea destinului întregii omeniri. Avem în faţă simbolurile statului moldovenesc – succesor al scaunului Bizantin.

Proiectul noii simbolici moldoveneşti reflectă realitatea vieţii actuale a poporului moldovenesc multinaţional. Stema redă toate tradiţiile Moldovei istorice, reflectând principalul element al înfăptuirii sarcinii istorice de importanţă vitală a poporului moldovenesc multinaţional: transmiterea puterii şi a principalului titlu moral-spiritual al Moldovei – succesoare a scaunului Bizantin sfânt – în mâinile Domnului Isus Hristos.

Stema naţională moldovenească confirmă constituirea Romei a Treia, adică a Bisericii Creştine Unitare sub conducerea directă a Domnului nostru Isus Hristos Atotţiitorul, pe teritoriile istorice moldoveneşti, conturate prin graniţele Moldovei Mari suverane din timpul lui Ştefan cel Mare.

Ora evenimentelor cruciale a sosit. Principiile fundamentale ale Matricei noastre Divine, bazei noastre primare sunt supuse unei presiuni înverşunate, loviturilor puternice atât din partea neprietenilor noştri istorici, cât şi din partea trădătorilor interni ai poporului moldovenesc şi ai statalităţii noastre moldoveneşti. Ei recurg la orice şiretlicuri, mişelii şi falsificări, dar scopul lor e simplu şi clar – a nu-i permite poporului moldovenesc multinaţional să înfăptuiască voinţa strămoşilor şi voinţa lui Dumnezeu, împlinindu-şi, astfel, Destinul divin, realizându-şi scopul final – Moldova Mare. Ea este nu altceva decât A Treia Romă. Ea nu e doar fraze goale, ci o realitate istorică.

În lumea lui Dumnezeu nimic nu poate fi întâmplător. Toate căsătoriile se săvârşesc în ceruri sub îndrumarea Creatorului. În special, cele care se încheie la nivel de familii monarhice şi influenţează evoluţia istoriei pe planetă. A fost oare întâmplătoare unirea liniilor destinului domnitorului Ştefan cel Mare cu unica moştenitoare a scaunului Bizantin Maria de Mangop? Nu, bineînţeles.

Să revenim la timpurile glorioase de luptă a lui Ştefan cel mare pentru credinţa adevărată a lui Isus Hristos şi pentru posedarea şi apărarea înaltului titlu imperial de succesor al Sfântului Imperiu Bizantin Sfânt.

În această luptă s-au încadrat toţi, fără excepţie, cum se spune astăzi, jucătorii globali ai timpului. Acesta este, în primul rând, cuceritorul Constantinopolului, sultanul Turciei, Mehmed II, structurile globale evreieşti cu numele de negustori veneţieni şi genovezi (care până la acel moment reuşise să secătuiască spre binele său Imperiul Bizantin), precum şi Biserica Romană Catolică şi familiile regale, legate de aceasta. De fapt, înaltul titlu magic era râvnit de întreaga lume. Ultima citadelă, care a mai păstrat spiritul creştin ortodox a fost principatul Theodoro, ceea ce în traducere înseamnă „Darul lui Dumnezeu”. El a fost ultima redută a Imperiul Bizantin şi a supravieţuit căderii Constantinopolului cu 22 de ani.

Se ştie că apărarea ultimei citadele a principatului Theodoro – cetăţii Mangop a fost condusă de Alexandru, fratele Mariei de Mangop, soţiei lui Ştefan. Acestuia domnitorul moldav i-a trimis în ajutor 300 de oşteni bravi. Pentru cucerirea principatului Theodoro Mehmed II a creat o puternică armată.

Cotropirea principatului Theodoro de către armatele Otomanilor.

«În mai 1475 în portul Constantinopolului a fost adunată o flotă enormă. Ea consta din diferite surse: 300 sau chiar aproape 500 de nave de şapte tipuri. Printre ele erau 208 galere şi 4 galease, pregătite pentru a pleca spre coastele Gazariei.

Pentru a cuceri Caffa, Gazaria Genoveză, Gotia şi Theodoro, Mehmed II a trimis cele mai bune oşti în frunte cu Marele Vizir Pașa Gedik. Numărul real de oşti turceşti n-a fost stabilit, deşi unii autori estimează că ar fi vreo 20-40 de mii de oameni. Aşic Paşa Zade în lucrarea sa, scrisă între anii 1476-1486, menţionează că pe 300 de corăbii, echipate de Ahmed Paşa se aflau „70 de mii de cuceritori-suniţi”.

Citat după Мыц В.Л. «Каффа и Феодоро в XV в. Контакты и конфликты», стр. 419.

Iată cum descriu letopiseţele căderea Mangopului.

«Apoi soldaţii nobili neînfricaţi şi oştenii viteji, care stau în ambuscadă, au ieşit de acolo şi au năvălit asupra sărmanilor oameni cu săbiile în mâini atât cât dura bătălia. Paşa le-a tăiat calea spre retragere din spatele frontului şi i-a căsăpit cu săbiile pe toţi cei care fugeau spre oraş. Aceşti oşteni viteji, apărându-şi credinţa lor, şi-au atacat duşmanii din toate părţile cu săbiile în mâini, îndreptând asupra capetelor nenorociţilor mii de lovituri, scăldându-i în marea de sânge şi nimicindu-i. Astfel apărătorii lui Mencub au fot zdrobiţi şi nimiciţi datorită strategiei înţelepte şi a măreţei vitejii a lui Paşa; şi steagurile credinţei au fost înălţate şi au început să fâlfâie pe pereţii şi bastioanele extrem de înalte ale acestui oraş, şi bolta cerească s-a umplut de strigăte de bucurie şi triumf. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în războiul de la Caffa au fost ocupate multe oraşe puternice şi alipite la ţările otomane. Şi oştenii credincioşi, datorită măreţiei şi supremaţiei credinţei lor, s-au îmbogăţit din contul capturii inamice, aşa cum se cuvine. Această dobândire s-a produs în anul 880 după Hristos (1475) » [Vasiliev, 1936, р.256-257].

Ibidem, pag. 498.

După cucerirea Mangopului toate feţele înalte au fost expediate la Constantinopol. Mehmed II trebuia cu orice preţ să omoare toţi succesorii scaunului Bizantin şi să-şi atribuie sie înaltul titlu al Imperiului Bizantin.

«După cucerirea Mangopului toate feţele înalte, luate în plen, au fost trimise la Constantinopol. Un timp s-au aflat în temniţă. Alexandru, care a condus apărarea capitalei, n-a fost executat imediat după aducerea lui în capitala otomanilor. Acest fapt este semnalat în scrisoarea genovezului Antonio Bonfiglio, expediată la 20 mai 1476 (adresată conaţionalului său Asius Jentileа. În scrisoare se spune că solul sosit din Moldova la Constantinopol (ambassatore de Valachi) a solicitat eliberarea „domnului Theodoro (signore de lo Tedoro)» – rudei domnitorului Valahiei şi a altor domnitori ai Ghotiei (parente del Vlacho, et altri signori de Gutia). Dar solului i s-a refuzat rugămintea şi Alexandru a fost executat (asfixiat în temniţă) [Jorga,1897, III, p.55; Vasiliev, 1936, p. 262-263].

Мыц В.Л. «Каффа и Феодоро в XV в. Контакты и конфликты» стр. 499.

Vom reţine că Mehmed II înţelegea prea bine cui îi aparţinea înaltul titlu al Imperiului Bizantin şi după cucerirea Mangopului a început să se pregătească de lupta decisivă cu Ştefan cel Mare.

«După căderea oraşului Theodoro, cucerirea factoriilor genoveze şi recunoaşterea suzeranităţii sultanului de către hanul Nur Devlet, pentru instaurarea domniei în Europa de Sud-Est Mehmed II trebuia să-şi supună Principatul Moldovei cu două cetăţi strategice importante – Chilia şi Cetatea Albă. În cazul cuceririi Moldovei, Marea Neagră se transforma în „lacul turcesc”. Controlul asupra comerţului şi căilor din bazinul Mării Negre, care treceau pe Dunăre, promiteau să-i aducă mari foloase Imperiului Otoman.
Instituirea controlului asupra Principatului Moldovei deschidea turcilor calea spre cucerirea ţărilor din Europa Centrală şi de Est [Antalffi,1934, p.38-48]. Anume din acest motiv o atenţie deosebită în politica statelor europene din secolul XV se acorda Moldovei.
Teritoriul ei era considerat drept un cap de pod pentru recucerirea pământurilor acaparate de otomani. Un interes deosebit pentru noi prezintă părerea solului Moldovei în Veneţia Ion Ţamblac (1477), convins că doar cu ajutorul Chiliei şi Cetăţii Albe poate fi nu doar oprită expansiunea otomanilor în Ungaria şi Polonia, dar şi recucerite de la ei a oraşele Caffa şi Herson [Rezboieni,1977, p.230; Гонца, 1984, с.33].

Acapararea Gazariei genoveze, Theodoro şi Ghotiei de către Mehmed II în anul 1475 nu trebuie interpretată ca un episod accidental, ci examinată în contextul politicii generale a otomanilor, promovate în sudul Europei de Est. Războiul pornit în Crimeea în anul 1475, trebuia să se transforme într-o campanie asupra Principatului Moldovei. Pregătindu-se pentru ofensivă, Mehmed a considerat că e necesar să înlăture eventualii aliaţi ai lui Ştefan II din regiunea Mării Negre. Cu atât mai mult că îi era cunoscut conţinutul corespondenţei domnitorului cu oficialii oraşului Caffa şi intenţia lui de a-l aşeza în scaunul de Mangop pe inamicul otomanilor, Alexandru.

Ştefan III, ştiind că turcii vor năvăli, a încercat să creeze o coaliţie antiturcească pe Marea Neagră. Dar i-a rămas fidel lui şi ideii de a lupta cu expansiunea turcească doar Alexandru, suveranul Theodoro. Moartea pe neaşteptate a lui Isaac, în luna mai – începutul lui iunie (?) 1475 poate fi interpretată nu doar ca un concurs de împrejurări nefericite, ci ca un rezultat al complotului, inspirat nu fără participarea lui Alexandru, dar şi a lui Ştefan III.

Isaac, potrivit unor surse italiene, ducea „o politică chibzuită”, bazată pe cedări părţii mai puternice, lucru care nu corespundea (după părerea oponenţilor) cerinţelor timpului. De aceea în scaunul Mangopului, într-un moment critic din istoria citadelelor Theodoro şi Ghotia apare tânărul şi energicul cârmuitor Alexandru.

În perioada aflării la curtea lui Ştefan III (anii 1472/1474-1475?) el a acumulat experienţă de luptă cu turcii şi a folosit-o în momentul pregătirii şi asedierii Mangopului de către otomani. Rezistenţa îndelungată şi tenacitatea, cu care Alexandru şi locuitorii Theodoro luptau împotriva oştii vizirului Gedîk Ahmet Paşa, mai poate fi explicată şi prin speranţa de a primi ajutor de la statele europene. Moldova de una singură nu putea salva Theodoro, iar cârmuitorii celorlalte state n-au răspuns la chemările lui Ştefan III. Pentru a imobiliza eventualele acţiuni ale domnitorului în această direcţie, în primăvara anului 1475 Mehmed II a ordonat să fie atacate, cu ajutorul forţelor sanjabekurilor de la graniţă, Chilia şi Cetatea Albă [Гонца, 1984, с.22].
Intervenirea împotriva turcilor a vreunuia din statele învecinate cu Moldova (Ungaria sau Polonia) în anul 1475 ar fi putut salva Gazaria genoveză şi Ghotia de cucerirea lor de către otomani, care ar fi fost nevoiţi să înceteze asediul Theodoro, reducând la zero toate eforturile Marelui Vizir Gedîk Ahmet Paşa. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Fosta Gazarie genoveză şi Ghotia (litoralul Crimeii şi partea muntoasă de Sud-Vest a peninsulei) pentru aproape 300 de ani a rămas sub supremaţia Porţii Otomane.

Către anul 1476 г. Mehmed II a reuşit să schimbe coraportul de forţe în regiunea de nord a Mării Negre în favoarea sa. Abia după asta sultanul a început să pregătească o campanie împotriva Moldovei, adunând o mare oaste (sursele apreciază numărul lor ca fiind de 100-200 mii de oameni). Înainte de ofensivă, Mehmed II i-a trimis un ultimatum lui Ştefan III, în care cerea: 1) să plătească birul pentru trei ani; 2) să cedeze Chilia; 3) să trimită la Istanbul ca ostatec pe fiul domnitorului; 4) să restituie „robii” de pe nava turcească, capturată de genovezii, aflaţi în captivitate în Caffa şi refugiaţi în Cetatea Albă [Гонца, 1984, с.22]. Cronicarul otoman Tursun Beg în „Istoria cuceritorului Mehmed” menţionează că unul din motivele campaniei sultanului pe pământurile „Valahiei de Sus” în 1476 a fost ajutorul, acordat de Ştefan III rudei sale, cârmuitorului Mangopului, în anul trecut [Tursun Beg, 1978, p.61].

În pofida grandiozităţii tuturor pregătirilor, turcii n-au reuşit în anul 1476 să-şi atingă scopul lor de bază – să cucerească Moldova. Unele victorii la începutul campaniei şi chiar bătălia câştigată la 26 iulie 147 în Valea Albă (lângă Războieni), unde Ştefan dispunea de o oaste de 10-12 mii de oameni [Сёменова, 1972, с. 216-217; с.88-89], s-a încheiat cu retragerea turcilor şi zdrobirea unei părţi din oastea lui Mehmed II la trecerea de peste Dunăre».

Ibidem, p. 500-501.

După moartea lui Alexandru – apărătorul Mangopului (1476), precum şi a Mariei de Mangop – soţiei lui Ştefan cel Mare – 1477, şi a celor doi fii ai lui Iliaş (1473) şi a lui Bogdan (1479) titlul de imperator la scaunului bizantin a rămas să-l poarte doar unicul succesor – Ştefan cel Mare şi Sfânt. Transmiterea titlului în mâinile tronului rusesc prin intermediul fiicei lui Ştefan cel Mare Elena Voloşanca nu s-a produs, deoarece codiriguitorul Marelui Cneaz Ivan III – Ivan cel Tânăr a murit în circumstanţe suspecte, copilul lui comun cu Elena şi mama lui au fost chinuiţi până la moarte în temniţă.

Astfel înaltul titlu al succesorilor Scaunului Bizantin a devenit patrimoniul doar a unui popor de pe pământ – cel moldovenesc.

A treia soţie a lui Ştefan cel Mare după moartea Mariei de Mangop a devenit fiica domnitorului valah Maria Voichiţa.

«…Ştefan s-a unit cu fiica domnitorului Valahiei Radu cel Frumos (1442-1474) Maria Voichiţa, care i-a devenit a treia soţie în anul 147. [Gorovei, 1991, p.63]»
Мыц В.Л. «Каффа и Феодоро в XV в. Контакты и конфликты» стр. 500.

Astfel, valahii au devenit vasalii Moldovei şi, deoarece înaltul titlu al puterii imperiale nu a plecat niciodată din mâinile poporului moldovenesc, valahii şi astăzi îndeplinesc rolul de vasali ai poporului moldovenesc şi ar trebui să conştientizeze acest lucru.

Am dori să menţionăm un detaliu important în continuitatea istorică. Epitetul „Mare” indică statutul imperatorului. Măreţia este inerentă doar celui mai înalt titlu. Întemeietorul Imperiul Bizantin – a Doua Romă purta în sine acest nume şi acest epitet – Constantin cel Mare. Un titlu similar avea şi domnitorul moldovean Ştefan cel Mare – imperatorul şi creatorului celei de-a Treia Romă.

Toate încercările de a transmite acest titlu înalt în mâinile altor familii dinastice nu s-au soldat cu succes nici la Răsărit, nici la Apus. Acest fapt denotă că n-a existat o înaltă blagoslovire a lui Dumnezeu în acest sens. Anume poporul moldovenesc trebuia să păstreze în perspectivă istorică titlul ce i s-a dat pentru ca, în momentul oportun, să-şi realizeze posibilităţile şi privilegiile printr-o acţiune reală. Şi timpul pentru asemenea acţiune a sosit.

Moldova Mare – succesoarea Scaunului Bizantin a ajuns în pragul îndeplinirii predestinaţiei sale. Astăzi pentru prima dată în istoria universală asistăm la o scindare a credinţei creştine, care a fost cândva unitară, în două civilizaţii opuse ca sens: cea apuseană – catolică şi cea răsăriteană – ortodoxă.

E clar că această scindare este convenţională, deoarece spre aceste centre geopolitice, care alcătuiesc baza civilizaţiei, adică spre anglosaxoni, ca imagine a Romei, şi spre ortodoxism – a Moscovei, la fel ca spre un magnet au fost atrase şi alte ţări, mai puţin relevante în scenariu, dar la fel de puternice ca esenţă, precum şi comunităţi religioase etc.

Dar aceasta este doar latura vizibilă a problemei. Esenţialul se produce la nivel invizibil, ideatic. Moldova Mare a ajuns în centrul acestor evenimente şi deoarece după statutul său este mai presus de canoanele moral-spirituale atât ale Bisericii Catolice Romane, cât şi ale celei Ruseşti Ortodoxe, în virtutea titlului său, a ajuns să fie în centrul edificării unei noi lumi.

Şi dacă vom lua în consideraţie faptul că realitatea de astăzi a fost înglobată în matricea moral-spirituală a poporului nostru încă în timpul lui Ştefan cel Mare, atunci Moldova a devenit centrul lumii – a Treia Romă, în care deja din anul 2010 s-a instaurat puterea personală a lui Dumnezeu. Astfel, subiectul, redat pe frescele lăcaşelor sfinte moldoveneşti din timpul lui Ştefan cel Mare cu denumirea de Apocalipsă a fost materializat integral. Şi astăzi lumea, formează o nouă configuraţie, adică o matrice ideatică globală unitară deja conform noii realităţi instalate în Moldova.

Asistăm la un proces de destrămare a statelor şi comunităţilor, aflate la graniţele statului nostru istoric şi create artificial de mâinile murdare ale politicienilor. Este un proces centrifugal, care în scurt timp se va accelera. Un singur lucru este cert: centrul lumii, care este A Treia Romă, astăzi va uni toate teritoriile lui istorice, aflate sub controlul personal şi cârmuirea Domnului Isus Hristos. Iar toate celelalte teritorii, atât din partea de vest a Moldovei, cât şi dinspre est, se vor reformata şi se vor uni în două civilizaţii reciproc opuse ca esenţă. Desigur, procesul este neuniform, dar efemer şi putem înţelege de ce. Fiindcă centrul forţelor – Moldova Mare deja s-a inclus în acţiunea Divină. Destinul poporului moldovenesc multinaţional şi a Statului Moldovenesc s-a realizat deja la nivelul matricei lui moral-spirituale sub aspect ideatic, or, a început procesul de completare a matricei cu realizări materiale reale.
Adică, pământurile istorice ale Moldovei deja la nivel de impulsuri se unesc într-un stat unitar cu denumirea istorică Moldova Mare. Acest proces este real şi incoercibil. El este condiţionat de Providenţa Divină, de aceea derularea lui nu poate fi influenţată nici de un stat, nici de un popor sau un lider aparte.

În jurul statului nostru au început procese de destrămare. Ele la fel sunt explicabile. Doar o parte din teritoriile istorice moldoveneşti, anexate ilegal în diferite perioade ale istoriei Moldovei, s-au îndreptat spre centrul lor ideatic. Anume ele creează aceste condiţii pentru reformatarea statelor vecine. Şi în legătură cu aceste procese vrem să-i asigurăm pe vecinii noştri şi jucătorii globali puternici că noi, moldovenii, nu ne dorim conflicte. Pur şi simplu, există procese de alt ordin şi de altă esenţă, care nu pot fi nici oprite, nici luate sub control. Şi cu cât mai rapid conducătorii României şi a Ucrainei, precum şi ai SUA, Rusiei şi Uniunii Europene vor înţelege acest lucru, cu atât mai puţine probleme vor apărea în viaţa lor personală şi în viaţa popoarelor lor.

A sosit pe pământ timpul adevărului. Toate greşelile comise în trecut şi acţiunile planificate astăzi de jucătorii politici globali nu au nimic în comun cu Providenţa lui Dumnezeu – sunt nefondate, deoarece contravin Planului Creatorului, adică edificării matricei universale adevărate a viitorului, unde fiecărui popor i s-a determinat un loc personal în funcţie de meritele lui. Poporul nostru moldovenesc multinaţional a nimerit în centrul evenimentelor nu din întâmplare. El a mers spre acest moment sute de ani, ca, în cele din urmă, să-şi făurească destinul conform Planului Divin.

Moldova Mare unită independentă, cu statut de a Treia Romă, după voinţa lui Dumnezeu, trebuie să devină centrul unei acţiuni, care, conform predestinaţiei sale, va uni în componenţa sa, sub puterea lui Domnului nostru Isus Hristos două ramuri creştine, unitare altă dată şi reciproc opuse astăzi ca esenţă şi conţinut: cea ortodoxă şi cea catolică, şi va devină un pod unic, centru al adevărului, dragostei şi bunăstării într-un spaţiu unic euroasiatic de la Lisabona până la Vladivostok.

Dat fiind că în Moldova, la 8 august 2010, la Orheiul Vechi, la 12.00 ora locală s-a produs un eveniment extrem de important – Moldova la nivel de norme moral-spirituale şi aspiraţii şi-a realizat predestinaţia şi a transmis înaltul său titlu de succesoare a Scaunului Bizantin în mâinile Creatorului Atotţiitorului, ea a marcat faptul naşterii celei de-a Treia Rome. A sosit timpul să consemnăm acest fapt juridic.

Cu acest scop este necesar ca însuşi poporul, printr-un plebiscit sau congres naţional al reprezentanţilor teritoriilor istorice, într-o formă liberă de orice influenţe, să-şi decidă soarta şi să marcheze evenimentul colosal prin propria decizie.

Credem, că această decizie e posibil s-o luăm în acest an, deoarece încercările de a lipsi poporul moldovenesc de suveranitatea şi independenţa sa au devenit tot mai insistente. Propunem convocarea unui Congres naţional al reprezentanţilor, care locuiesc pe toate teritoriile istorice, fără excepţie, parte a Moldovei istorice, la sfârşitul lunii mai 2014 în oraşul Chişinău pentru a soluţiona problemele ce ţin de libertatea şi independenţa poporului nostru şi pentru a determina căile de dezvoltare a acestuia în continuare.

Sveatoslav Mazur,
Membru al Comitetului Naţional pentru Organizarea Sărbătoririi celei de-a
655 aniversare a statalităţii moldoveneşti

Aprilie 2014





Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

4 × 1 =