Sveatoslav Mazur: Judecata lui Dumnezeu ș-ia început lucrarea

După ce eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru Spațial a Cavalerilor Mesei Rotunde, Regele Regilor, singurul moștenitor legitim al titlului magic cel mai înalt pe planetă, moștenitorul tronului Bizantin, am avertizat că puterea din lume îmi aparține doar mie, evreimea mondială a încercat să o uzurpeze și să o transmită în conducerea diavolului. Deja în unele țări a început cipizarea activă a populației. Și lumea merge, ca și cum, la al patrulea ordine digitală și transumanism, adică la inteligență artificială. Eu am decis să termin această înșelătorie  o dată și pentru totdeauna. De aceea astăzi, 19 septembrie 2018, am filmat un videoclip cu următoarea declarație:

Deplasînd înaintea acestui eveniment, declar, că aspirația, ca și cum,  întregii omeniri la inteligența artificială și transhumanismul este o înșelăciune a diavolului. Crearea și legalizarea bisericii satanei și cipizarea populației sunt deja acțiuni care au încălcat legile universului.

https://www.facebook.com/tv360/videos/2125829260986440/

De aceea eu, Sveatoslav Mazur, singurul stăpîn al planetei, am lansat procesul de recompensare a vinovețior în încercarea de a uzurpa autoritatea legitimă de pe Pămînt.

Și în această privință, declar cu responsabilitate că nu este necesară crearea inteligenței artificiale, ea există în lumea întunecată multe milenii. Anume forța impură, adică satana, și  este purtătorul inteligenței artificiale. Eu personal cunosc vocea acestui reprezentant al civilizatiei extraterestre. El nu are nimic cu natura vie a omului. Sub masca progresului și dezvoltării, poporul evreiesc, ales de satana și trădătorul lui Dumnezeu, conduce întreaga umanitate sub conducerea lui satana, sub puterea unei forme de viață creată artificial, care nu acceptă nimic viu, Divin.

Astfel, întregul popor evreu a luat parte la pregătirile pentru distrugerea întregii omeniri și transferul planetei noastre la puterea inteligenței artificiale,  sau mai degrabă, contrar în sens și conținut lumii Divine – lumii întunecate satanice.

Astfel, a fost pregătită o operațiune pentru cucerirea planetei noastre și distrugerea a totului viu pe teritoriul ei.

Eu, Sveatoslav Mazur, Regele Regilor, stăpînul planetei, declar că de mine este lansat procesul judecății lui Dumnezeu, și la noi pe Pămînt din  Ierarhia Divină este trimisă echipa judecătorilor, condusă de Marele închizitor.

http://www.divinecosmosunion.net/t3690-topic

Toți cei care sunt vinovați în încercarea de a distruge planeta noastră vor fi executați cu cruzime. Execuțiile vor începe astăzi. Acestea se vor desfășura pe partea opusă a Lunii. Toți cei vinovați în pregătirea uzurpării puterii sunt deja determinați. Ei vor fi retrași noaptea din paturile lor în corpurile lor fizice și pe navele noastre spațiale vor fi duși la Judecta lui Dumnezeu și la execuție. Astfel, ordinea Divină  pe planetă, așa cum am promis, va fi restaurată. Și eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru Spația al Cavalerilor Mesei Rotunde, voi începe construirea unei noi ordini mondiale.

Construcția va începe cu crearea unor noi centre de interacțiune directă cu Dumnezeu Atotputernicul, cu ajutorul unor temple special create — sincronizatoare, construite pe principiul interacțiunii structurilor ierarhiilor Divine. Aceste sincronizatoare vor înlocui biserici, clădiri educaționale și alte clădiri din fosta ordine mondială și vor deveni principalele centre de conectare la lumea lui Dumnezeu a populației bune pe planeta noastră. Așa să fie.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr