Sveatoslav Mazur: Paraziții globali în viitorul apropiat vor fi distruși

Noi am ajuns la momentul principal în istoria mondială – la tranziția Pămîntului sub conducerea directă a lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic.

Sunt adesea acuzat de faptul că în articolele mele eu în repetate de ori am povestit  despre victorie, dar victoria tot nu vine și nu vine. Și nici o schimbare la fel nu se vede. Nu se vede, pentru că umanitatea practic nu înțelege ce anume se întîmplă pe planeta noastră și ce forțe domină în viața ei.

În articolele mele, pentru a realiza sensul, eu mă stărui  să simplific toate situațiile la minim și să vorbesc despre semnificația printr-un obiect sau un desen. În așa mod este mai ușor de înțeles semnificația evenimentelor globale, pentru că întreaga lume manifestată a fost creată în conformitate cu un anumit canon Divin și se repetă în toate manifestările ei, schimbîndu-și doar parțial forma.

Astfel, cînd eu vorbesc despre procese globale sau cosmologice, de obicei în calitate de un model eu iau un om, care a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Astfel omului îi este mai ușor să înțeleagă sensul, pentru că el însuși este un astfel de model vizual.

Deci, vom continua să luăm în considerare evenimentul principal. În ultimele mele articole eu am vorbit despre faptul că forțele rele au introdus planeta noastră într-o comă, din care eu trebuiam să o scot și să o readuc într-un singur sistem de interacțiuni cosmice.

http://indigolotos.info/6534/spyashhaya-krasavitsa-svyatoslav-mazur.htm

Voi veți întreba de ce aceste forțe diabolice au adus-o în comă? Iată acesta este punctul principal al ceea ce se întîmplă.

Pe internet și chiar și în alte instrumente de distribuire a informației, tot mai des și mai des apar materiale despre aceea, că pe Pămînt, pe lîngă noi, au existat deja și alte civilizații, care au fost distruse în diferite tipuri de cataclism, răpire, război nuclear, acoperite cu cenușă sau lut și așa mai departe. Și oamenii noștri de știință ne conduc ideea că planeta noastră nu este nemuritoare și că umanitatea este o legătură intermediară între un animal și un biorobot și că planeta va muri în mod inevitabil după cîteva decenii, deoarece resursele au fost epuizate și perspectiva recuperării este absentă din cauza suprapopulării planetei noastre. Și iată avem un impas, din care nu există nici o scăpare.

În loc să rezolvăm aceste probleme, omenirea își aruncă toate resursele în cursa  înarmării, la lupta pentru drepturile minorităților sexuale, la libertate și democrație, care, după cum știm, nu schimbă ecologia planetei. Deci, care-i treaba?

Explic popular. Imaginați-vă, că în organismul dvs., în microcosmosul dvs. intern, s-au stabilit paraziți care nu pot crea nimic. Singura lor funcție este consumarea resurselor corpului dvs., iar ei le vor consuma pînă cînd vă vor distruge. Și încă imaginați-vă că acești paraziți au inteligență. Ei știu că vă vor distruge, după ce se vor răspîndi la următoarea victimă, etc. Nu le pasă de viața voastră. Îi pasă doar de un singur lucru — cantitatea de resurse. Pentru că doar aceasta este posibilitatea lor de existență. Ei nu trăiesc altfel. Dacă de eliberat pe ei într-un alt mediu, în foc sau în lumina lui Dumnezeu, ei vor muri imediat. În această poziție, aveți doar două opțiuni: ori de distrus acești paraziți, ori ei vă vor distruge. Acest lucru, cu condiția că dvs. știți,  că astfel de creaturi operează în corpul vostru.

Iar dacă dvs. nu știți de acest lucru, și oamenii de știință competenți vă spun, că trebuie să beți vitamine, să respirați aer curat, să nu vă refuzați nimic, să intrați în politică, să luptați pentru drepturile omului, etc., că nu există nici un fel de dăunători, oare mult timp  veți întinde? Acești paraziți se înmulțesc rapid și nu se opresc nici pentru  o secundă să vă consume energia.

Luăm în considerare o altă situație. Dvs. ați aflat, că în organismul dvs. operează paraziți, și,  dacă nu îi distrugeți, înseamnă că ei vă vor mînca. Dvs. începeți să luptați cu ei, dar ei, așa cum am spus, au inteligență. Aflîndu-se în interiorul corpului dvs, ei găsesc organe importante de susținere a vieții și vă deconectează de lumea exterioară. Dvs. cădeți într-o comă.

Vă dau o întrebare: cine îi va împiedica pe acești paraziți să vă mănînce? Nimeni. Exact aceeași situație există pe planeta noastră. Creaturi, invizibie ochilor umani realizează un plan de distrugere a planetei noastre. Ei au introdus-o într-o comă, astfel încît forțele externe nu au putut să o ajute și, de multă vreme, au efectuat distrugerea ei. Și dacă această planetă ar fi fost singura în sine, ca un singur om,  nimeni nu i-ar fi acordat nici o atenție. Mare treabă, cîți oameni de pe Pămînt sunt victime ale bolilor și paraziților? Milioane de oameni.

Dar faptul este că Pămîntul îndeplinește la nivel cosmologic o funcție foarte importantă. Ea este inima universului. Prin ea are loc învățarea și dezvoltarea zeilor, adică ea realizează principala funcție a dezvoltării galaxiei noastre. Astfel, cînd  asupra ei se ridică un pericol, la ajutor vin forțele Divine, deoarece ei înțeleg, că moartea planetei va însemna și moartea întregului sistem cosmic al lumii Divine manifestate.

Anume de aceea noi și vedem, că aceste forțe cosmice nu o dată eliberau deja planeta noastră de paraziți, le-au ars cu foc, le-au acoperit cu cenușă, le-au ifnundat cu apă.

Dar ce ar trebui să facă paraziții cu inteligență înaltă în acest caz? Ei au introdus planeta în comă, au deconectat-o ​​de canalele de comunicare cu lumea exterioară și astfel au reușit să distrugă planeta însăși, împreună cu omenirea și întreaga lume Divină manifestată.

Iată în această situație pe mine, Marele Maestru, m-a trimis Tatăl Atotputernic, de fapt, în lumea Lui interioară, anume pentru  aceea, ca eu cu ajutorul abilităților și cunoștințele mele să distrug conducerea acestor forțe diabolice și să conectez comunicațiile rupte a planetei noastre cu un singur corp Divin. Adică, să restaurez inima lumii Divine manifestate și, bineînțeles, în conformitate cu planul lui Dumnezeu, să-I împliniesc voința.

Eu am conectat toate comunicările, ceea despre ce am infomat toată omenirea constant în materialele mele și, în cele din urmă, am scos planeta noastră din comă. Acum toate aceste forțe diabolice au rămas fără conducere. Pe Pămînt a venit o echipă de forțe spațiale pentru a efectua o următoare curățare. Și să fiți siguri că toate țările parazitare, șefii corporațiilor, mișcările religioase, diferitele familii regale și așa mai departe, adică toți paraziți și agresorii lor vor fi garantat distruși în viitorul apropiat. Și alte opțiuni pur și simplu nu există.

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr