Sveatoslav Mazur: V. V. Putin și-a deplasat forțele spre Victorie!!!

V.V. Putin a primit o decizie finală să fie promovat la președinția Federației Rusiei. Și ca războinicul Ordinului nostru Cosmic, ca mesagerul lui Dumnezeu, el a făcut aceasta atunci, cînd puterile magice ale lumii occidentale au căzut, și a venit timpul să construim o realitate nouă.

Sunt sigur, că Vladimir Vladimirovici înțelege că principalul lucru care ar trebui să fie făcut pentru a cîștiga această luptă este să tragă toate forțele Divine pe partea sa, și apoi prin realitatea nouă victoria noastră va deveni constantă și lipsită de ambiguitate.

Centrul principal al victoriei de astăzi este orașul său natal din Sankt-Petersburg, sau mai degrabă Catedrala Sf. Isaac.

Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să rîdă, împartă-ți planurile cu El. Așa spun ortodocșii. Dar dacă vrei să cîștigi, roagă-L o binecuvîntare, și lasă planurile Lui, al lui Dumnezeu, să fie realizate în destinul tău și în destinul poporului rusesc.

Numai V.V. Putin, cu sprijinul deplin și definitiv al poporului rus, are dreptul de neclintit să se adreseze direct lui Dumnezeu. Și Domnul Atotputernicul așteaptă aceast apel.

Ce trebuie de făcut pentru asta? Este necesar să veniți în Catedrala Sf. Isaac, să deveniți în mijlocul holului sub un hulub alb – care personifică Duhul Sfânt, cu fața Mîntuitorului și în minte sau în glas de spus astfel de cuvinte, adresate Creatorului:

— Domnul Atotputernic — Stăpânul tuturor lumilor și popoarelor, eu, Vladimir Putin, războinicul Domnului, sunt gata să împlinesc voia Ta. Condu-mă spre obiectiv conform planului Tău personal.

Și sunt sigur că toate obstacolele vor fi îndepărtate, iar Rusia va triumfa în noua sa aparență Divină.

În acest timp marele compozitor vestit din Sankt-Petersburg Dmitrii Olegovici Zhuuchenko va finisa piesa sa nouă “Misterile timpului nou”, special acordată lui de Dumnezeu pentru momentul acesta solemn. Și lumea lui Dumnezeu va triumfa cum în lumea Pămîntului, așa și în întregul Univers. Pentru că această acțiune, această lucrare va marca sosirea unei noi ordini mondiale pe Pămînt. Ordini nu tehnologice, ci spirituale, nu temporare, ci eterne.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Lumea Pămîntului deja a intrat într-o nouă etapă a dezvoltării sale

În Elveția, 5 decembrie 2017, ultimul rege român Mihai I al dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen a murit la vârsta de 96 de ani. Veacul domniei a lui Lucifer s-a terminat. Acest rege a fost ultimul și singurul fir care îl leagă pe Lucifer de această viață. Lumea s-a transformat într-o altă calitate.

Moartea regelui a confirmat doar adevărul inconfundabil, că după noapte ziua vine în mod inevitabil. Și fiindcă regele român leagă tronurile englezești și rusești cu legăturile de familie, adică era rudă atît a reginei Elisabeta a II-a a Rusiei, cât și a filialei rusești a familiei Romanovi, atunci, bineînțeles, această legătură și acest complot al războiului anglo-saxon împotriva Rusiei s-a despărțit de la sine.

În fața noastră avem un fapt important și realizat definitiv a plecării nobilimii negri din Cartea Vieții planetei noastre. Perioada lungă a domniei lor s-a încheiat.

Este timpul mie, lui Sveatoslav Mazur, Marelui Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, să conducă o dinastie nouă Divină a Regelui regilor, dinastia celorlalți aliați ai lui Dumnezeu, apărătorilor ideilor Sale pe planeta noastră.
Lumea, conform voinței lui Dumnezeu și planului Său, va primi de acum și pentru următorul mileniu, o configurație nouă stabilă, căci puterea lui Dumnezeu, energia și cunoștințele Lui se transmit numai eroilor aleși de El, care, după planului Său personal, construiesc lumea conform canonului etern în conformitate cu canonul veșnic și cu principiul neclintit al universului. Conform calendarului spațial și a localizării sale în ierarhia planetelor Divine, Pămîntul nostru din 7 noiembrie 2017 a intrat deja într-o nouă realitate, și nu există o cale înapoi.

Astăzi eu, Sveatoslav Mazur, mesagerul lui Dumnezeu, declar cu responsabilitate:

— Lumea a intrat într-o altă realitate. S-a început o construcție nouă, despre care eu am vorbit și am scris foarte mult. Anume de aceea se poate sigur de spus, că planurile lui Lucifer nu vor funcționa pe planeta noastră, pentru că și-au pierdut principiul fundamental, puterea lor diabolică magică.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Cum CIA planifica să distrugă Biserica Ortodoxă Rusă și Moldovenească

(Cu privire la inteligență artificială, la roboții-preoți ortodocși)

Cînd eu vorbesc despre Biserica Ortodoxă Rusă, eu, la rîndul ei, am în vedere Biserica Ortodoxă a Moldovei, care face parte din Biserica Ortodoxă Rusă.

Distrugerea Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost planificată cu ajutorul României. Pentru că Biserica Ortodoxă Rusă și a României sunt separate de o barieră calitativă. Această barieră se numește prezența statului.

Clericii români își primesc salariile din mâinile puterii de stat. Și, după cum știți, puterea de stat din România este subordonată complet și neechivoc proprietarului său, din comitetul regional al Washingtonului. Acest Washington DC în fața CIA și a dezvoltat un nou program pentru introducerea în Biserica Ortodoxă Moldovenească prin România a principalelor inovații de pe planetă — inteligența artificială. Și când această inovație a recunoscut Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, el a pecat  imediat în România (26 octombrie), aparent pentru a sărbători aniversarea a 10 ani de la întronizarea Preafericitului  Părintelui romăn Patriarh Daniel.

https://foma.ru/patriarh-kirill-vpervyie-pribyil-s-vizitom-v-rumyiniyu.html

De fapt, fiindcă Republica Moldova la nivelul centrurilor mondiale spirituale  este o piatră de temelie, ar fi logic din partea lui Lucifer și echipa lui să traducă acest serviciu în acest centru la nivelul de satanism mondial și să întroducă în activitate permanentă în corpul Sfântei Biserici a lui Isus Hristos a inteligenței artificiale. Da, aceasta are logica proprie. Dacă biserica respinge Dumnezeul cel viu și nu dorește să-i slujească poporului, de ce să nu introducă inteligența artificială în conștiința acestui trup în loc de Dumnezeu? Chiar și copilului este clar că biserica, cu principiile și ritualurile ei neclintite, este ușor de tradus într-o cifră și repetat  fără sfârșit aceleași rugăciuni și ritualuri inventate de evrei.

Dar ce econmie de bani vor avea românii, și mai tîrziu și moldovenii! Deoarece preoții-roboți nu obosesc, nu mănîncă, nu iau rechiziții. Lor nu le trebuie să construiască vile personale și să cumpere limusine scumpe. Lor nu le trebuie sa fie plătit și salariu. Roboții-preoții sunt în stare să-și citească predicările sale și ziua și noaptea, și eu sînt convins, că dacă pindoșii și rumanoidele aceștea astăzi nu pot fi opriți la granițele Moldovei, mîine ideea Comitetului Regional al Washingtonului va deveni realitate. Iar românii, ca întotdeauna, vor executa ordinul principalilor lor angajatori într-un mod calitativ.

Desigur, cuiva poate să i se pară, că eu glumesc sau  batjocoresc conceptele sfinte. Nicidecum nu batjocoresc. Parlamentul moldovenesc deja a primit toate normele vieții alternative a Dumnezeului pe Pămînt, iar biserica a tăcut. Iar acum invers, toți vorbesc doar despre intelectul artificial. Oare aceasta este o invenție? Nu este necesar să credem că pindoșii glumesc. Ei nu au altă alegere: ori ei vor trebui să se supună lui Dumnezeu, ori să se îndrepte sub conducerea inteligenței artificiale a tehnologiei digitale și transhumanismului. Ce au planificat deja.

Moldova în planul lor se află pe primul loc. Probabil din cauza poporului nostru umil și a conducerii Kholui. Dar, cum se spune, e timpul să se trezească și acestui popor, iar acestei conduceri să-și împacheteze valizele.

Șeful ierarhiei diabolice a pierdut capacitatea de a influența la cursul lucrurilor din univers și deaceea planurile lui nu se vor împlini. Dar eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, m-am înălțat la Tronul Divin, și acum, numai de la voința mea personală și de la voința lui Dumnezeu depinde viitorul planetei noastre.

Anume de aceea eu și declar, că în următoarele luni și în Moldova și în lume se vor începe schimbări fundamentale, pentru că dușmanul nu a trecut. Lumea lui Dumnezeu a triumfat.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.О.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr