Sveatoslav Mazur: 11 septembrie anului 2018 lumea va trece sub controlul și conducerea mea personală

       În Moldova s—a  încheiat pregătirea pentru trecerea la o nouă ordine mondială. Unitatea popoarelor,  aflată sub autoritatea lui Dumnezeu Atotputernicul,  implică trecerea  întregului  glob pămîntesc  la un  mod nou atît la o orientare de constructive financiar-economice,  atît și a orientări  spiritual-morale. Realizînd acest lucru, toți actorii principalii din fosta ordine mondială încearcă rapid și fără succes să se despartă de la sistemul vechi, pe care l-au construit cu atenție în ultimii 500 de ani.

În acest caz, ei înțeleg foarte bine că au pierdut și vor să își păstreze puterea în limitele suverane. Prin urmare se urmărește  comportamentul inadecvat al lui Donald Trump la prima vedere. Prin urmare vedem brexitul din Regatul Unit — retragerea anglo-saxonilor din structurile globale. Pentru că ei înțeleg că clădirea prăbușită a globalizării pe toții “îi va acoperi cu un bazin de cupru”.

Dar faptul  este că e imposibil de a ieși dincolo din limitele planetei noastre, și,  din moment ce ei înșiși m-au respins calea evolutivă propusă de dezvoltare a situației, calea revoluționară de dezvoltare nu implică crearea pe unica noastră  planetă enclavele aflate  separat. Deși anglo-saxonii și se află la periferia principalelor evenimente, mă refer la poziția lor geografică, Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă vor fi primii curățați de puterile Divine, pentru că ei sunt cei, care au devinit purtători ai răului mondiale.

În privința la încercarea sionismului mondial de a-și menține poziția dominantă pe planetă, s-a dovedit a fi zadarnică și nu pentru că au cheltuit puțini bani sau eforturi. Faptul este că tranziția către un nou mod de viață nu este un proces global, ci un proces cosmologic, adică situat în afara planetei noastre. Și, după cum se știe, forțele iudaismului global pur și simplu nu ajung la astfel de nivele.

De aceea  anume eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, nu  al  nivelului  mondial, dar al ordinii cosmologice a Cavalerilor Mesei Rotunde, cu responsabilitate  declar, că, deja pe  11 septembrie 2018, atunci cînd se va termina anul nou pe calendarul evreiesc, planeta noastră în modul automat va trece la un nou nivel de dezvoltare și nici o putere pe Pămînt nu ne va putea  împiedica pe noi, soldaților lui Dumnezeu, în  această tranziție.

Sveatoslav Mazur , V.M.S.O.N.V.P.  https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

17 − четырнадцать =