
Dupa ce la 8 august 2010 in centrul spiritual a Moldovei, in Orheiul Vechi, poporul multinational din Moldova in cadrul unei actii moral-spirituale a inminat soarta si titlul puterii spirituale – coroana celor 2-ua mari imperii: Roma Antica si Bizant (care apartine, conform mostenirii, voievodului Stefan cel Mare ) in miinele Domnului; soarta poporului nostru si-a recapatat gloria de alta data.
Ca si pe timpurile lui Stefan cel Mare, poporul multinational din Moldova si-a restabilit rolul istoric: aparator a credintei crestine ortodoxe.
Noi ne-am recapatat independenta si libertatea in sinul Imparatiei Domnului.
Conform predestinatiei noi ne supunem numai Puterii de Sus, Puterii Domnului. Nici o formatiune din afara tarii si din tara nu se supune vointei Celui de Sus si nu au nici o perspectiva de existenta pe pamint. In lagatura cu faptul ca Vointa Domnului e materiala, reala si multelaterala toate incercarile de a influienta starea vietii in Moldova, necoordonata cu Cel de Sus, va fi persecutata si pedepsita tot de el.
Ce inseamna titlu spiritual si de ce el poseda componentul magic. Orice titlu spiritual e dat de Dumnezeu. Acest titlu arata locul persoanei date in ierarhia spirituala. Titlul spiritual nu se cumpara si nu se fura, nu se vinde si nu nu se cerseste. Nu-l poti primi prin miselii si minciuni.