Sveatoslav Mazur: Pentru a realiza sensul vieții, este necesar să «mori»/ Partea 1/

Sensul – este o formulă, exprimată despre o acțiune anumită, pusă în tabloul universal al vieții.

După aceea cum eu, Sveatoslav Mazur, Maestru Mare al Ordinului sfînt spațial, l-am alungat de pe teritoriul planetei noastre pe Lucifer cu echipa lui, (s-a întămplat aceasta în Moldova, în Orheiul Vechi), tabloul vieții al lumii, adică fundația lui semantică, a început să se schimbe, fiindcă fundația semantică și este rădăcina vieții, rădăcina realității.

Și fiindcă stăpînul planetei – Lucifer a pierdut posibilitatea să dicteze acest sens, fundația vieții lui a început să se dezghețe și să se dizolve într-o realitate nouă. Au apărut contradicții insolubile în toate domeniile existenții umane. Fiindcă la nivelul cel mai înalt al ființei se desfășoară lupta – aceasta este războiul sensurilor, războiul ideilor, așa și biruința în construirea lumii, conform ideiei veșnice al Tatălui Atotputernicului, pe care eu, Sveatoslav Mazur, o promovez astăzi pe planeta noastră, neapărat cîstigă.

După aceea, cum se va dizolva tabloul vieții, construită de Lucifer, în fața omenirii va fi tabloul vieții, construit de mine. În această privință este important de înțeles, dacă o să fie singur omul gata să percepe o viață nouă? Căci toate comunicările omului, care îl leagă cu tabloul vieții al lui Lucifer, nu vor fi potrivite în condițiile noi ale vieții, fiindcă ele au fost adaptate conform activității minții noastre fizice. Cu toate acestea, asta nu va fi la îndemînă în lumea lui Dumnezeu, fiindcă lumea Dumnezeului este construită nu după principiul legăturilor logice, încărcate cu informație falsă, dar după principiul conștiinței extinse, în care informația se păstrează în felul blocurilor ideale cu informație energetică cu denumirea adevărul, create de Creatorul însuși. Eu mă gîndesc, că anume trecerea dintr-o stare a omului în alta și este cel mai complicat și plictisitor proces, căci el este legat cu moartea unui om – omului animalului, și nașterei altuia om – omului, conștiințat la sensul evenimentelor curente.

Va urma.
Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

3 × три =