Antisemitismul nu este credul meu. Eu, un războinic al Domnului, Marele Maestru, nu mă lupt cu înșelătorii. Pe înșelători îi judecă judecata lui Dumnezeu. În lumea lui Dumnezeu este imposibil să înșeli pe cineva, doar probabil că pe sine însuși.
Dar cum așa s-a întâmplat, că evreii au înșelat întreaga omenire și au luat-o sub controlul lor? În lumea lui Dumnezeu, înșelăciunea nu este posibilă. Dar lumea diavolului se ține numai în înșelăciune, pentru că ea este opusul lumii adevărului. Iudeii sunt poporul ales de diavolul Iahve. El și îndeplinește al lui, Iahve, voință. În filmul meu, am dat tuturor (care a fost inițiat în sacramentul lui Dumnezeu) ocazia de a vizita cel de-al treilea templu al lui Solomon, unde este așezat Iahve.
Bineînțeles că acest templu este în afara planetei noastre și nu are nici o legătură cu Dumnezeul Atotputernicul. Iar Iahve numaidecît ar fi fost incarnat pe Pămant, dacă legiunile diavolului ar fi cîștigat victoria asupra soldaților lui Dumnezeu.
Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Și deaceea eu, Sveatoslav Mazur, Împăratul împăraților, mesagerul Domnului, Marele Maestru, declar, că cel de-al treilea templu al lui Solomon pe Pămînt nu va exista exact așa, cum nu va mai exista puterea lui satana, pentru că lumea a trecut deja sub controlul personal și îndrumarea lui Dumnezeu Tatăl Atotputernicul , constructorul tuturor lumilor și popoarelor.
Prevăd întrebarea filistinilor și profanilor: cum rămâne cu decizia lui Donald Trump despre recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului evreiesc? Decizia lui Donald Trump este, fără îndoială, dictată de soțul fiicei sale Ivanka – сhabadnicul Kushner. Și această decizie face parte din planul nerealizat al lui Khabad-Lubavitch de a crea pe planetă o lume alternativă față de Dumnezeu și, astfel, construirea pe planeta noastră paralel cel cu adevărat , un nou centru de gestionare diabolică în sinagoga evreiască din orașul ucrainean Dnepropetrovsk.
Verticala acestei puteri implica o construcție nouă a unei lumi inumane moderne, cu parametri ai unei ideologii neofasciste. Așadar, în videoclipurile mele am arătat cum exact evreii și satana însuși au planificat să-și construiască propria verticală a conducerii, alternativă puterii lui Dumnezeu.
Și dacă verticala Divină trece prin Alexandria egipteană, Constantinopol, Moldova Mare, prin Kiev și Sankt Petersburg de-a lungul așa-numitului meridian alexandrian, atunci meridianul Ierusalimului trece la 5 grade în est și începe deja în Ierusalimul evreiesc, trece prin Dnepropetrovsk și se termină la mănăstirea Solovetski.
Înțelegînd planului lui satan eu, Sveatoslav Mazur, mesagerul Domnului, Marele Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, prin comanda lui Dumnezeu Atotputernicul deja am curățat puterea verticală diabolică și am lipsit Ierusalimul de posibilitățile sale magice. Dar în legătură cu faptul că evreii, în pofida avertismentelor mele, totuși au încercat să-și realizeze planul, am ordonat să fie distruse toate centrele lor pe planetă în viitorul apropiat și să elibereze toată omenirea de la puterea lui Lucifer. Viitorul apropiat și va fi dedicat acestor evenimente importante.
Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr