Sveatoslav Mazur: Declarația Regelui regilor și Marelui Maestru

Nu există nici un profet în țara lui. Prevăd, ca întotdeauna, o mulțime de răspunsuri negative în reacțiile cititorilor. Nimănui nu-i place cînd eu spun că sunt Marele Maestru și Regele regilor. Dar, cum se zice, nu vă grăbiți cu concluzii.

27 martie 2018  lumea diavolului va înceta să existe. Matricea lui va termina să existe și se va transforma în origin, se va destrăma în pixeli. Iar ei, în rîndul lor, vor fi împrăștiate  în cosmos,  și lumea va vedea  o nouă lume cosmică, lumea iubirii și bunătății, lumea soarelui, în care eu, Marele Maestru, mesagerul Domnului, sunt stăpîn, Regele Regilor.

Și nu este de așteptat  vre-un alt scenariu, deoarece în conformitate cu planul lui Dumnezeu, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru deja am construit o nouă matrice mondială, și, așa cum  și am promis, de la 28 februarie  pe 1 martie 2018 am  încărcat-o cu o informative nouă Divină.

Apoi, am propus  întregii lumii evreiești să vină la mine cu pocăință, anume pentru aceea, ca să-și salveze sufletele. Dar ei, se pare, nu își dau seama serios de viitorul lor.

Și, în sfîrșit, ieri, 12 martie 2018, eu am pornit procesul de activare a ostașilor mei, care complet în cantitate de 144 de mii s-au întrupat deja pe Pămînt.

Nu a rămas mult de așteptat. Sunt convins, că lumea lui Dumnezeu va triumfa deodată, cum se va termina inerția existenții lumii lui Lucifer.Și atunci, conform Cărții Vieții, care în întregime și pentru multe milenii se află în mîinile mele, eu, Sveatoslav Mazur, Regele Regilor,voi începe construirea pe Pămînt lumii noi bune Divine pe principiile Iubirii, bunătății și adevărului, fără granițe și separări.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

1 × два =