Procesul de stabilire a puterii lui satana pe Pămînt nu a avut loc, pentru că eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru Spațial a Cavalerilor Masei Rotunde, Regele Regilor, Isus Hristos celei de a doua venire, nu am permis să se întîmple acest lucru.
Ce este cel de-al treilea templu al lui Solomon? Aceasta este o clădire, construită pe principiul spațiului tridimensional. Ee trebuia să devină rezonator al lumii diabolice, iar satana însuși sau fiul lui Moshiach trebuia să răspîndească din centrul lui valuri de frecvență cu anumite vibrații. De aceea, trebuia să fie construit templul însuși, iar apoi Moshiach ar fi trebuit să intre în el. Adică se construiește un instrument, iar apoi cu ajutorul duhului rău, acest instrument începe să-i înrobească popoarele lumii.
Așadar, construind două temple anterioare, magicienii evrei încercau să perpetueze pe Pămînt prezența lor tridimensională. Dar partea adversă le distrugea în mod constant. Același lucru ar putea aștepta cel de-al treilea templu al lui Solomon, dacă evreii l-ar putea construi.
De aceea trebuie să înțelegem faptul de interacțiune a lui V.V. Putin cu Chabadul, ca un pericol care poate duce la construirea celui de-al treilea templu al lui Solomon pe teritoria Rusiei. Deși acest templu chabazii au planificat să construiască în Ucraina și ei aduc treptat întregul popor ucrainean la acest plan.
Eu din partea mea aș dori să repet ceea ce i-am povestit deja ascultătorilor mei de mai multe ori. Lumea a trecut deja la un nivel nou, și noi am creat o nouă matrice a celui de-al patrulea nivel. În prezent eu lucrez asuprea creării proiectului templului dimensiunii al patrulea nivel, care și va fi fundamentul ordinii noi mondiale, deoarece astfel de temple, construite după un singur proiect, vor permite oricărui om, în mod direct, fără intermediari, să comunice cu Dumnezeu. Și de aceea am scris articolul «V. Putin a pus cartonașul greșit.
http://indigolotos.info/5838/svyatoslav-mazur-putin-postavil-ne-na-tu-kartu.htm
În loc să flirteze cu evreii și să intervină în conflictele mondiale ale lumii diabolice, el trebuia să-și amintească cărui ordin aparține și să înceapă construcția lumii noi Divine în Rusia.
Astfel, el ar fi primit în apărarea sa puterea deplină a lumii Divine. Iar el întotdeauna se trage de a fi integrat în lumea diavolului, care înaintea ochilor noștri moare în convulsii și suferințe. Lumea diavolului este sortită. El nu va supraviețui în nici un caz. Prin urmare, este necesar să ne deconectăm imediat de ea, astfel încît otrava cadavrului să nu infecționeze Rusia. Iar conducerea rusă în majoritatea ei evreiască continuă să se integreze, primind astfel probleme noi și noi. Acest lucru se va încheia, cum și 500 de ani în urmă, cu freamăt. De aceea, referindu-mă la V.Putin, eu, Marele Maestru, spun că el are șansa de a rezolva toate problemele Rusiei fără dureri. Este suficient să respingă diavolul și să-L accepte pe Dumnezeu.
Dar este imposibil de acceptat pe Dumnezeu nici prin evreii care L-au trădat pe Dumnezeu, nici prin religiile abraamice, care la fel L-au trădat pe Dumnezeu. De a accepta pe Dumnezeu este posibil numai prin crearea noilor construcții Divine ale celui de-al patrulea nivel. Despre acest lucru deja în voce plină vorbesc oamenii de știință din Rusia, cum ar fi V. Mironova și S. Suhonos.
Acum, cu ajutorul evreimii mondiale, Rusia a căzut în probleme insolubile, atît în Siria, cît și în Ucraina. Și, desigur, aceste situații nu sunt create din întîmplare. Sionismul mondial are nevoie să declanșeze un al treilea război mondial, și poporul lui ales face totul pentru a dărîma Rusia — singurul bastion semnicativ a forțelor Divine.
Ce rămîne să facă într-o astfel de situație V. Putin — războinicul lui Dumnezeu? Să –și aducă aminte de istoria de acum de 500 de ani în urmă, și anume episodul legat cu Ivan al Treilea și Ivan cel Tînăr. Adică, de amintit de linia moldovenească. Atunci la fel a existat o problemă insolubilă numită stare pe Ugra. Ivan al Treilea a propus să fugă, iar Ivan Tînăr s-a adresat forțelor superioare pentru susținere. Și știm cu toții cu ce s-a terminat starea. Inamicul a scăpat în groază fără a intra în luptă.
V.V. Putin nu înțelege principalul. Aflîndu-se în matricea diabolică, integrînduse în sistemul global al sionismului mondial, Rusia va pierde întotdeauna. Rusia se poate baza doar pe puterile Divine. Pentru aceasta, Putin trebuie doar să realizeze ceea ce se întîmplă. Forțele noastre cosmice sunt deja pe teritoriul planetei noastre. Este suficient să activăm legea liberului arbitru și noi vom zdrobi forțele diabolice atît în Ucraina, cît și în Orientul Mijlociu. Dar în timp ce V. Putin ascultă cabaliștii- habazii în mediul său este practic imposibil să facă acest lucru.
Anume de aceea situația în Rusia se va deteriora constant pînă cînd el nu va realiza că nu există pur și simplu alt drum spre mîntuire, și pînă cînd în cele din urmă el nu va lua decizia unică corectă.
Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr