Sveatoslav Mazur: Ce este autoritate absolută și cum ea se efectuează

În videoclipurile mele eu de mai multe ori menționam postul meu – Marele Maestru al Ordinului Spațial a Cavalerilor Mesei rotunde. Eu spuneam, că în mîinile mele se află Cartea Vieții, iar tronul meu se înalță lîngă tronul lui Dumnezeu Tatăl în templul Lui Divin în constelația Cîinilor de Vînătoare. Și, că lumea în mod strict se dezvoltă anume conform acestei cărți și altfel în nici un alt mod.

Tot ceea ce este scris în Cartea Vieții este împlinit de ierarhia constructorilor spațiali. Anume ei sunt gardienii și constructorii invizibili ai realității noastre Divine. Astfel, tot ce este scris în Cartea Vieții este o singură lege cosmică, care este executată inevitabil la momentul potrivit și în locul potrivit.

Și timpul și locul sunt definite pînă la o fracțiune de secundă și pînă la un micron. În caz contrar, în lumea noastră holografică, vor apărea denaturări și eșecuri, pe care nu le vedem niciodată, pentru că totul se întîmplă într-un spațiu închis anterior, numit matrice.

Pe baza a ceea ce am enumerat deja, vă voi spune cum efectuează lumea în situații specifice, atunci cînd este necesar să preveniți în avans anumite evenimente negative.

Posedînd Cartea Vieții, eu, ca executorul puterii lui Dumnezeu, am posibilitate să mă uit în mod constant în viitor, și, după ordinul Creatorului, conform planului Lui, de a chema în Împărăția lui Dumnezeu persoana, închisă în mantaua sau împovărată de autoritate. Această persoană apare înaintea mea într-o manieră subtilă la primul meu apel timp de cîteva secunde, indiferent cît de puternic sau bogat nu se va considera el însuși. Și acolo, în picioare în fața mea, stînd în genunchi, el primește ocazia de a afla greșelile sale sau de a-și corecta convingerile.

Astfel, eu înregistrez rezultatele conversației noastre în Cartea Vieții și, oferindu-i astfel acestei persoane ocazia de a realiza ideea pe care Creatorul a definit-o pentru el. În cazul în care activitățile acestei persoane contrazic sensului evenimentelor viitoare, și el nu vrea să se supună puterii mele absolute, esența lui rămîne acolo, în Împărăția lui Dumnezeu, și se transferă în mîinile judecății Divine, iar trupul lui pe Pămînt treptat moare.

Nimeni nu poate scăpa de voința mea. De aceea spun: numai eu singur pe Pămînt sunt calea, viața și adevărul.

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.О.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Declarația urgentă a Marelui Maestru

Dragi pămînteni! Nu vă faceți griji. Noi am făcut-o! Acum va fi o pauză. Ea va dura exact o săptămînă. În acest timp, vor fi luați toți pașii, care și vor  predetermina evenimentele viitoare.

Noi am făcut principalul — am reînființat și am construit o nouă matrice de iubire, adevăr și spiritualitate. Am lansat o nouă ordine  Divină, înregistrată în Cartea Vieții. Noi am creat (am sintezat) un cristal al conștiintei, un nou organ de interacțiune între Pămînt și Cer, care deschide întregii noastre omeniri o nouă oportunitate de a primi printr-un instrument comun împreună cu Dumnezeu orice informație cerută de om și de întreaga omenire. Și, în cele din urmă, am împiedicat cel de-al treilea război mondial, pe care pindoșii și culmea lor intenționau să-l dezlănțuiască în centrul Europei, distrugînd astfel chiar centrul construcției noii lumi Divine Moldova Mare.

Noi am făcut totul așa cum a cerut Dumnezeu Atotputernicul. Și pentru aceasta El  ne-a dat ocazia de a merge mai departe, de a începe construirea unei noi lumi Divine unificate pe planeta noastră. Anume de aceea eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Spațiului sacru al Ordinului Cavalerilor Mesei Rotunde declar:

În conformitate cu voia lui Dumnezeu și cu aprobarea Consiliului Ecumenic, eu, Sveatoslav  Mazur, Marele Maestru, Regele regilor, a am luat conducerea noii ordini Divine. Și acum, conform voinței lui Dumnezeu, petrec ideea Lui pe planeta noastră. Și, fiindcă ideea lui Dumnezeu Atotputernicul este îscrisă  în Cartea Vieții, care este lege pentru toți cei care trăiesc și lucrează pe această planetă, atunci și viața pe planeta noastră se va petrece și va fi reglementată strict în conformitate cu Cartea Vieții, care se află în mîinile mele.

Fosta realitate a lui Lucifer a intrat cu realitatea lui Dumnezeu într-un conflict ireconciliabil, de aceea consider, că punctul de rupere a matricei anterioare diabolice se află undeva în intervalul de timp între 20-29 martie anului 2018.

Sunt sigur, că în acest timp și se vor începe pe Pământul nostru procesele principale și ireversibile de reformatare la nivel mondial. Și cum nu se vor începe ele pentru toată omenirea și cum nu va fi cîrligul de declanșare a demolării viitoare, toată omenirea trebuie să fie pregătită pentru aceasta și să înțeleagă, că procesul de construire a noii ordini Divine nu poate să fie bazat pe fundamentul diabolic și pe principii diabolice, și,  prin urmare, demolarea acesata este o bunătate pentru întreaga omenire, pentru că după demolarea aceasta pe pământ și se va începe construirea bună a noii ordini mondiale comune la nivel mondial. Așa să fie.

Sveatoslav Mazur,V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Ce se va întîmpla azi noaptea 28 februarie spre 1 martie anului 2018?

In seara asta se va întîmpla  cel mai important — puterea absolută pe planetă din mîinile lui Lucifer va trece în mîinile mele, în mîinile Marelui Maestru al Ordinului Sacrului a Cavalerilor Mesei Rotunde. Procedura aceasta va avea loc în templul ceresc al lui Dumnezeu Tatăl și, astfel, va fi înregistrat oficial în Cartea Vieții a Universului. Din acest moment, nici structurile diavolului, nici instrumentele lor de influență nu vor putea să desfășoare nici o activitate legitimă pe planeta noastră.

Și, fiindcă  să desfășoare activitatea legală pe planetă are dreptul doar mesagerul  lui Dumnezeu, adică ierarhul, care răspunde de o etapă oarecare de dezvoltare a întregii omeniri, puterea absolută pe planetă pentru următorii o mie de ani va trece la mine, la Regele regilor.

Această putere se realizează cu ajutorul Cărții Vieții, în care este înscris planul de dezvoltare a întregii omeniri pentru cel mai apropiat mileniu. Acest plan al lui Dumnezeu este aprobat la Consiliul Ecumenic și este lege pentru toate, fără excepție, forțele cosmice. Și deoarece executorii acestui plan sunt constructorii lumilor subtile, începînd cu 1 martie 2018, ei vor prelua lucrarea. De aceea, foarte curînd vom începe să realizăm și să vedem creația muncii lor.

În această privință, aș vrea să avertizez diverse persoane cu capuri fierbinți care, ca  șobolanii, încearcă să se ascundă în găuri subterane, mai ales în partea inferioară a planetei noastre, mai aproape de Antarctica și de acolo să conducă lumea.

https://cont.ws/@bigone/863783

Nici în găuri, nici în adîncurile oceanului să se ascundă nu va putea nimeni. De aceea nu merită să inventați diferite războaie și provocări. Puterile lui Dumnezeu sunt nelimitate. Voia Lui este mare și atotputernică . Și Duhul Lui Sfînt este omniprezent. Adică, este prezent pretutindeni sub pămînt, sub apă și în aer. Anume de aceea, toate gîndurile și aspirațiile voastre sunt sub controlul total al forțelor Divine. Nimic ilegal nu veți putea face. Timpul vostru a luat sfârșit. El v-a oferit posibilitatea de a dispune în mod corect de oportunitățile și resursele pe care le-ați însușit cu atîta lăcomie. Dar timpul vostru a expirat. O nouă ordine mondială a sosit. În ea nu ați vrut să vă arătați. Ei bine, este alegerea voastră.

Vă avertizez, de mine personal nu se plănuiește nici un  război al treilea mondial. De aceea, orice încercări de a împiedica  sau de a rezista voinței lui Dumnezeu va fi sever suprimată, iar instigatorii ei vor fi pedepsiți sever. Gîndiți-vă la dvs. și la cei dragi înainte de a lua oarecare decizii.

Pentru restul omenirii  au venit zilele strălucitoare pentru realizarea planului a noii vieți  pe planetă. Nu vom întârzia cu acțiuni decisive. Începînd cu 1 martie, vom începe să lucrăm cu Dumnezeu.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr