Sveatoslav Mazur: Toate rachetele, trase sîmbăta asupra Siriei, au fost distruse de Ordinul nostru Spațial

Așa cum eu și am promis în videoclipul meu, cel de-al treilea război mondial nu poate fi dezlănțuit de nici o forță pe planeta noastră.

Sambătă, la ora 4 dimineața, la mine în vis a venit o fată frumoasă, cu ochii negri, arzatori. Pielea ei, ca și marmura, era palidă, chiar  într-un fel stralucea la rece. Ea mi-a spus: «Domnule, ei au încălcat legea. Cum să procedez? «Eu, desigur, eram gata pentru desfășurarea unor astfel de evenimente, așa că, fără ezitare, i-am spus că, după ce am declarat voința mea în ultimul videoclip, oricine, cine încalcă legea noii ordini mondiale,  trebuie  să fie distrus. Fata și-a  plecat capul și a spus: “ Se va face, domnule”.

Am văzut-o pe fata aceasta de mai multe ori. Ea vine doar atunci cînd vine timpul pentru evenimente globale majore. Numele ei este Moartea.

Eu i-am dat ocazia să acționeze  în conformitate cu legea. Și fiți siguri. Oricine, cine va încălca  noua ordine mondială, vor deveni clienții ei direcți.

Și acum despre evenimentele viitoare.

Sunt sigur că și Trump,  și evreimea lumii au primit o lecție bună. Toate rachetele trase pe teritoriul Siriei au fost distruse de Ordinul nostru Spațial. Niciuna dintre ele nu a reușit să atingă obiectivul și nici un om nu a fost rănit. Și, în acest sens, eu, Sveatoslav Mazur, Mare Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Mesei Rotunde, declar, că următoarele încercări de a-mi testa răbdarea vor fi mai sugestive. Voi da comanda să distrugă toate lansatoarele împreună cu navele și avioanele. Niciun proiect mondial a lui Lucifer nu va mai trece pe planetă. Și i-am dat  evreilor o săptămână să se gîndească. După ve vor urma procese ireversibile.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Sataniștii au pierdut bătălia sfîrșitului

Astăzi poporul ales nu are  nici o alternativă. El trebuie să aleagă una dintre cele două căi, dar ambele conduc la unul și acelaș rezultat.

Lumea a trecut la un nou nivel al dezvoltării. Eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru Cosmic a Cavalerilor Mesei Rotunde, Regele Regilor, mesagerul Domnului și salvatorul întregii omeniri, la răscrucea secolilor, în conformitate cu voia lui Dumnezeu, am construit pe Pămînt o realitate nouă, o matrice nouă. Pentru simplitatea înțelegerii, am construit o casă nouă. Și fiindcă două case  pe o planetă nu pot exista în același timp, înaintea omenirii a apărut o dilemă. Ea și este  legată cu  trecerea la casa nouă. Dar,  cum se spune în Biblie, este mai ușor ca o cămilă să treacă prin ochiul unui ac decît un om bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iată acești oameni bogați în nici un fel și nu lasă oamenii să intre în această casă nouă Divină. Conform teoriei lor, ei sunt chiar gata să distrugă această lume pentru a nu-și pierde privilegiile.

Și iată înaintea evreilor (aleși de diavol pentru o misiune specială), și s-a ridicat  întrebarea – să –și recunoască înfrîngerea, și, la fel ca toți oamenii, să se mute în această casă nouă, sau să rămînă în casa veche, și să fie îngropați sub dărîmăturile sale.

Faptul este că nu există o altă cale, pentru că Dumnezeu a aranjat lumea în așa fel, încît, vrea omul sau nu, el oricum trebuie să se dezvolte, pentru că în alt caz se  pierde sensul existenței lui  pe această planetă. Și în acest context și se desfășoară astăzi toate evenimentele  pe Pămîntul nostru. După ce eu am startat videoclipul meu “Sveatoslav Mazur : Moshiach“ și am spus întregii omeniri despre aceea că eu, Sveatoslav Mazur, și sînt Mesia, mesagerul Domnului, care a construit matricea  nouă a lumii, nu mai există nici o cale de întoarcere.

 

Sper că evreii au înțeles că nu va mai fi nici un alt Moshiach, și că a venit timpul ca ei să facă o alegere conștientă: să piară sau să îngenuncheze. Acest lucru și va determina viitorul lor. Dacă ei își vor recunoaște înfrîngerea, eu, Sveatoslav Mazur, Mare Maestru, îi vor permite să construiască a treilea templul lui Solomon, dar nu pe puterea lor imaginară, dar pe Divină, verticală adevărată, iar apoi ei vor fi în stare să decidă propriul destin conform Iahve. Dar, dacă nu se vor îngenunchia, destinul lor va deveni similar cu cel al sinuciderilor. Acestea vor fi scoase în afara legii și vor fi împrăștiate pe globul pămîntesc. Sunt sigur că ei vor face alegerea corectă, pentru că nu mai este decît o săptămână de timp pentru aceasta.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: Războiul zilei judecății s-a început

Faptul că Trump și evreimea mondială  dezlănțuiesc  un război religios, e fără îndoială.  În videoclipurile mele eu am vorbit despre semnificația evenimentelor de pe Pămînt și am avertizat evreimea mondială despre procesele ulterioare, care se vor întîmpla, dacă ei nu vor lua în considerare argumentele mele.

Dar, după cum vedem, Trump, ca un elefant într-o sticlărie, merge mai departe foarte puternic,  și scopul lui principal este Siria. Dar de ce? Pentru că, conform planurilor evreilor, noul Ierusalim ar trebui să fie construit în Dnepropetrovsk ucrainean, pe verticala puterii lui Lucifer, care vine de la zidul plîngerii care trece prin Siria, prin Crimeea spre Dnepropetrovsk, unde e creată cea mai mare sinagogă din Europa Trandafirul de Aur.

Acest plan al evreimii mondiale  cam a întîrziat, deoarece eu, Sveatoslav Mazur, încă pe 28 februarie -1 martie am reîncărcat matricea globală cu informația nouă  Divină.

Și ceea ce vedem acum este încercarea sionismului mondial de a face imposibilul — de a dezlănțui cel de-al treilea război mondial conform postulatele lor declarate în tabletele Georgiei — a distruge mulțimea parte a omenirii și a domni pe Pămînt cu ajutorul lui Moshiach, adică antihrist. Cel de-al treilea război mondial este un sacrificiu sîngeros pentru Lucifer, după care energiile suferinței și sîngelui urmau să-i umple lumea interlopă.

Dar faptul este că eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, deja am activat centrul  lumii noi Divine, care se află în Moldova  în Orheiul  Vechi, în Butuceni.

Și deaceea planurile evreimii mondiale vor eșua fără îndoială.  Nouă, poporului  multinațional moldovenesc, pentru victorie a rămas să petrecem doar cîteva acțiuni, care și vor permite de a salva pacea și liniștea pe Pămînt și vor oferi o oportunitate, atît întregului popor multinațional moldovenesc, cît și întregii noastre lumi de a începe o nouă viață Divină.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr