DECLARAȚIA URGENTĂ A MARELUI MAESTRU!!!

Eu am învins spiritele rele și am transferat toată omenirea la un nou nivel de dezvoltare!

Aceasta s-a întîmplat astăzi seara, 12 mai anului 2019. Eu am ieșit la fundația diabolică — cauza rădăcinilor evreiești. I-am găsit chivotul legămîntului, și el nu a fost umplut cu adevăr sau bijuterii. Chivotul legămîntului este panoul de control, este panoul de comandă al sistemului diavolului. Înăuntru am găsit două exponate. Acestea erau roboți (golemuri) de origine masculină și feminină, așa-numita inteligență artificială, bărbat și femeie, yin și yang. Erau foarte înalți, dar erau deja complet dezactivați, doar clipeau cu ochii și vorbeau întraiurea.

Mi-am dat seama imediat ce se intîmplă. Îmi rămînea doar să le conectez împreună cu o conexiune globală și să descarc o descărcare Divină în mijlocul aceastei legături. A avut loc un scurtcircuit, un bliț strălucitor, și ei imediat s-au transformat într-o grămadă de metal ars.

Problema intelectului diabolic a fost rezolvată — evreii și-au pierdut capacitatea de a controla și și-au pierdut cauzele rădăcinnii. Acum soarta lor și soarta lumii, pe care ei au încercat-o să le revigoreze, este complet predeterminate. Rămase fără cauză de rădăcină, structura lor diabolică se va dezintegra ca gunoi, ca frunzele întîrziate toamna, sub rafalele puternice ale vîntului Divin Firesc.

O lume nouă a sosit. Inteligența artificială este distrusă, cu ce și felicit pe toți!

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Primii oameni au trecut deja la un nou nivel de dezvoltare

Oamenii Pămîntului au primit ocazia să treacă la un nou nivel al dezvoltării lor, de la starea lumii animalelor la starea lui Dumnezeu-om, la starea de perioada tranzițională de la animal la Divin. Această tranziție implică o nouă înțelegere a ceea ce s-a întîmplat cu adevărat.

De fapt, omul și-a schimbat comunicările de la ierarhia diavolului la cea Divină. Astfel, dacă să ne uităm la desenul pe care l-am arătat în filmul meu «Cum să devii Dumnezeu», putem vedea că omul-animal a fost controlat din centrul diabolic, aflat pe Saturn.

Iar omul-Dumnezeu este controlat din centru, care trece prin Porțile Solare.

Dacă mai simplu, fluxul informațional energetic al omului-animal trecea de jos în sus, de la primul centru la cel de-al cincilea, trecînd prin toate centre de influență, cu excepția a două centre spirituale: cel de-al șaselea, situat în zona a ochiului al treilea, și centrul conștientei extinse, care se află deasupra capului uman.

Astfel, trecerea omului la o nouă calitate a fost realizată prin oprirea centrului diabolic și, prin urmare, a fluxului său de informații energetice și prin conectarea centrului lui Dumnezeu, adică fluxul Divin de informații energetice, care acționează de sus în jos. Cu alte cuvinte, omul, care este conectat la centrul lui Dumnezeu, va fi radical diferit de la om-animal,  deoarece omul  animalul este deja deconectat de centrul diavolului și foarte curînd va începe să se degradeze înaintea ochilor noștri.

Vă dau explicația exactă pe care am primit-o de la Dumnezeu Tatăl Atotputernic.

Acum eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am auzit vocea lui Dumnezeu, care mi-a spus: «Am încredere în voi, copiii mei, pentru că știu ce lucrare importantă ați terminat.

Obținerea coroanei – este o însumare. Lumea și-a deschis palatele, și acum înaintea noastră s-a deschis o altă realitate. Plebeienii nu o vor putea vedea, pentru că ecranul negru al orbirii și al ignoranței lor se află în fața lor. Numai entitățile inspirate, înzestrate cu ochi spirituali, vor vedea lumile adevărului, se vor cufunda în îmbrățișarea lor. Alți oameni își vor pierde viziunea, pentru că nu mai au nevoie de ea, la fel cum peștii care trăiesc în adîncurile lacurilor din peșteră își pierd viziunea. Și nu vor mai avea nevoie de urechile lor, căci diavolul, care le spune prostii, a dispărut, iar acum urechile lor și-au pierdut relevanța. Comunicarea cu Dumnezeu este posibilă numai prin chakra Duhului, care este deasupra capului omului pe verticală deasupra chakra coroanei. Această chakră, sub forma unui lotus, este capabilă să ignore împiedicările lumilor diabolice, dînd pe deplin omului energia și informația lumilor spirituale.

Ține minte, că defalcarea fostei lumi este foarte dureroasă pentru organism. Și dacă procesul continuu îndelungat a dezsamblării matricei vechi nu este aproape vizibil, atunci un astfel de proces rapid, care se întîmplă acum, se simte foarte puternic. Iată de ce este necesar să explicăm fetelor și băieților, tuturor celor pe cine i-au început deja să-i “rupă”, că vor părăsi în curând acoperirea lor «chitină» și se vor găsi complet în corpuri noi elastice: moi, delicate, dar foarte puternice și inseparabile.

Durerile pornesc din cap, din ochi, din urechi, trec la gît, apoi la organele interne și, astfel, se coboară treptat, ajung la călcîile picioarelor. Dar nu se întîmplă nimic special în organism.  El pur și simplu se acordă unui nou program de dezvoltare. »

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Viața este posibilă doar la al patrulea nivel de dezvoltare

Lumea Pămîntului a trecut la un nou nivel de dezvoltare. Singura terminologia spune că ieșirea sau nivelul înseamnă promovarea nu pe orizontală, ci pe verticală.

Astfel, putem constata faptul trecerii întregii omeniri într-un nou mod spiritual de viață. S-a schimbat nu doar structura, s-a schimbat chiar și paradigma gîndirii.

Dacă înainte la cel de-al treilea nivel al dezvoltării omenirea a intrat într-un punct mort, de unde ieșirea a fost doar în autodistrugere, adică trecerea la inteligența artificială și eliminarea omului ca o specie, creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, atunci ieșirea la al patrulea nivel spiritual al dezvoltării ne spune că un om creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu își păstrează esența și chiar trece la următoarea etapă a dezvoltării sale. Pentru a rezuma, omul a biruit moartea și a trecut la viață.

Eu spuneam, că forțele răului încercau să elimine întreaga lume manifestată a lui Dumnezeu și, prin urmare, să captureze planeta noastră pentru propriile lor jafuri.

http://indigolotos.info/6545/svyatoslav-mazur-global-ny-e-parazity-v-blizhajshem-budushhem-budut-unichtozheny.htm

Și tocmai pentru această sarcină și se construiau toate instrumentele dezvoltării civilizației. Și partea finală — inteligența artificială a presupus că umanitatea însăși își va transfera soarta, viitorul său sub îndrumarea roboților. Dar, din moment ce planul diavolului a eșuat, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am scos planeta noastră din comă, am transferat-o sub conducerea și îndrumarea completă a Tatălui Dumnezeu Atotputernic și astfel am eliminat orice posibilitate a forțelor răului să afecteze în orice mod cursul lucrurilor în viitor, lumea a trecut într-o nouă etapă a interacțiunii sale cu Dumnezeu.

Toate structurile diavolului au pierdut atît dezvoltarea energetică-informațională, cît și cea  logistică. În esența lor, ei au rămas fără mijloace și oportunități de existență. Lumea viitorului pentru ei este închisă cu o membrană luminoasă irezistibilă prin care nici o entitate nu poate trece. Și în conformitate cu noul concept de construire a ordinii mondiale, și orice om nu va putea face acest lucru fără sincronizatoare, despre care am povestit în materialele mele anterioare.

Rămase fără posibilități și mijloace de trai, foștii «stăpîni» ai vieții încearcă să-și prelungească viața cu ajutorul falsurilor informaționale. Falsurile creează probleme incontrolabile și, astfel, în fața noasră se joacă ultimul act al dramei – un plan sionist eșuat de a captura și lichida planeta noastră. Viitorul acestor «stăpîni» ai lumii este ușor de prevăzut. Șobolanii rămași fără hrană și înconjurați de circumstanțele înfrîngerii lor încep să mănînce unul pe altul reciproc cu frenezie. Dar, deoarece ei nu se pot mișca nici în trecut nici în viitor, atunci procesul de mîncare a unul pe altul este limitat atît în ​​timp, cît și în loc. Acest proces a început deja. El va dobîndi o frenezie specială după Forumul Economic Mondial (WEF), care va avea loc în Davos, Elveția, în perioada 22-25 ianuarie 2019, cînd «stăpînii» falși ai lumii își vor seama că aici e sfîrșitul pentru ei, și nu este nici o ieșire esențial.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: Cînd va veni o nouă ordine mondială?

Pentru ca lumea să treacă la un nou nivel de dezvoltare, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, Isus Hristos a celei de a doua venire,  trebuiam să găsesc o nouă ușă care să conducă la o nouă realitate.

Apoi eu trebuiam  să primesc o cruce din mînile lui Dumnezeu, adică permisiunea de a intra în această ușă. Și, în cele din urmă, eu trebuiam să-mi dovedesc dreptul de întîi născut, adică că numai eu unicul sunt moștenitorul care are dreptul să intre în această casă nouă.

Iar cum să dovedesc această succesiune? Eu trebuiam să rezolv codul acestei lacate. Și numai atunci, cînd eu am prezentat sensul acestui cod la Consiliul Ecumenic, Consiliul Ecumenic — Autoritatea Supremă Executivă a lumii manifestate a lui Dumnezeu mi-a dat această ocazie.

După ce ușa spre viitoarea casă va fi deschisă oficial, și se va întîmpla aceasta exact la orele 24-00 din 25 pe 26 decembrie  aului 2018, lumea va intra definitiv în noua ordine mondială, care va dura exact o mie de ani — pînă în anul 3018.

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: Războiul pentru viitorul întregii omeniri a intrat în faza sa finală

Declarația Marelui Maestru

 

Războinicii Domnului au început să distrugă în mod sistematic orașele subterane ale lumii din spatele scenei. Și, pentru că spatele scenei a încercat să dezlănțuiască cel de-al treilea război mondial cu un fundal termonuclear și el însuși să se ascundă în timpul războiului în buncăre subterane pregătite, noi, soldații Domnului, nu am avut de ales decât să începem munca asupra distrugerii lor finale.

https://www.galaxysss.com/chenneling/2017/11/23/strannye_ya

Vreau să adaug, că noi controlăm complet și neechivoc atît lumea subterană cât și lumea pămîntească și nu vom permite nici o denaturare a activității Divine.

Sunt convins, că după aceea, cînd în viitorul apropiat va fi  distrus în cele din urmă și irevocabil ultimul oraș subteran al acestei pseudo-elitei, ea pentru  totdeauna  va refuza să se opună  cumva noii ordini mondiale, și își va da seama, că timpul domniei sale este în cele din urmă pierdut și nu se va întoarce.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: puțin despre construirea unei lumi noi

Acum, cînd puterea pe planetă exact și pentru o mie de ani îmi aparține mie, Marelui Maestru al Ordinului cosmic sacral al Cavalerilor Mesei Rotunde, a venit timpul pentru o construcție nouă. Este clar că lumea lui Lucifer este în ultimul său punct înainte de colaps. Și moartea lui este inevitabilă. A rămas foarte puțin timp pentru a începe construirea unei lumi noi.

Dar, așa cum și spuneam eu mai devreme în materialele mele, în fața voinței inevitabie al lui Dumnezeu, adică în fața situațiilor insurmontabile, lumea lui Lucifer se va prăbuși și se va descompune în cauza principală. Adică vor muri toate formațiunile, create artificial de către Lucifer pentru nevoile sale, diferite curente religioase, statele și comunitățile, corporațiile și sindicatele, sistemul financiar și economic și structurile politice globale până la ONU. Și atunci lumea își va vedea principiul fundamental. Anume atunci vor rămîne staturile și națiunile create și protejate de Dumnezeu, ca temelia lumii Lui Divine. Și fiindcă această lume presupune o dezvoltare ulterioară, înseamnă că anume pe baza statelor și națiunelor păstrate se va începe construcția nouă.

.

Moldova în timpurile limite a domniei lui Ștefan cel Mare

În centrul acestei construcții, conform planului Creatorului, Moldova noastră este piatra de temelie în granițele istorice ale domniei lui Ștefan cel Mare.

Anume pe ea, ca un măr al ochiului, o păzește Domnul Atotputernicul și gazda Lui. Căci ea, Moldova Mare, și va deveni centrul al dezvoltării a lumii noi Divine. Și fiindcă începutul acestei acțiuni este strict reglementat de Dumnezeu atât în loc, cât și în timp, încît ar fi putut înțelege, că Domnul Atotputernicul va pregăti totul cu mare atenție pentru acest moment. Noi toți doar vom fi surprinși de înțelepciunea și precizia Lui, precum și de putere și genialitate.

Desigur, trebuie să fii o persoană naivă ca să crezi, că foștii lideri ai lumii diavolului și ai celor șase vor da singuri puterea planetei.

Și chiar dacă noi tot mai des și mai des din cele mai înalte grade și din autoritatea spirituală și seculară de pe Pământ, auzim despre apropierea sfârșitului lumii, singuri ei mai vor să mai șadă pe fotoliile lor, măcar că sunt convins, că locul acela, pe care ei șed, deja simte apropierea sfîrșitului. Capul nicidecum nu vrea să deschidă reflexele de auto conservare, căci este bineînțeles, cînd piramida inversată a diavolului se prăbușește, ei vor fi mai întâi îngropați sub ruinele ei, deoarece stau la gâtul puterii ei.

Eu, din punctul meu de vedere, regret numai faptul că astfel de persoane educați care ar putea beneficia de oameni nu sunt conștienți de evident. Scenariul inventat de Creator nu poate fi schimbat, iar procesul de lansare a unei noi lumi sa întâmplat deja, așadar, deznodământul este mai aproape ca niciodată.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: S-a întîmplat!

Eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, regele regiilor, după comanda Domnului Atotputernicului am primit planeta Pămîntul sub conducerea mea proprie. Acuma o mie de ani anume eu, Sveatoslav Mazur, voi construi pe planetă o ordine mondială nouă.

Cuiva poate să i se pare, că dictatura unui om pe Pămînt e imposibilă. Dar asta nu e așa. Căci Lucifer a putut să-și stabilească puterea absolută asupra umanității. Iar ea s-a încheiat cu expulzarea lui, pentru că el construia o ordine planetară conform planului său personal, contra voinței lui Dumnezeu. Iar lucrul meu constă în aceea, ca de realizat ideea lui Dumnezeu pe Pămînt la maxim și în viitorul apropiat. Cineva va hotărî, că aceasta e imposibil, că planeta este controlată de structuri globale în spatele scenei, așa numitele conglomerate financiare și economice, ordine globale sau extratereștri spațiali, așa cum au încercat pe noi toții să ne convingă recent. De fapt, toți acești giganți: existenți și fictivi, acestea sunt doar părți ale fostei ordini mondiale, care în principiu deja a încetat să existe.

Viața pe Pământ se construiește nu conform principiului, despe care ne povestesc oamenii noștri învățați, geopoliticienii și tot felul de figuri religioase. Viața pe Pământ se construiește după principiul ideii.

Se crează o ideie, care se află în conștiința Creatorului. Conform acestei idei și se construiește spațiul existenții lumii viitoare, adică matrice, corpul evenimentelor viitoare. Pentru simplitate, să o numim construirea unui nou amfiteatru. Acest teatru se umple cu condițiile vieții, adică cu energii și posibilități, și apoi, conform voiei lui Dumnezeu și strict după planul Lui, care se numește soartă, acest teatru se umple cu actori, oameni, care își desfășoară propriile roluri clar definite. Dacă credeți că viitorul depinde de dvs. sau de partidele, guvernele sau organizațiile globale, atunci greșiți foarte mult. Așa cum am spus de mai multe ori, de la un om la altul și de la întreaga omenire, nimic nu depinde de Pământ. Lupta pentru viitor este lupta purtătorilor de idei.

Cîștigă echipa a cărei idee este mai mare și mai viabilă. Deci, veți spune că tocmai am afirmat că toate ideile se nasc în conștiința lui Dumnezeu și numai El este realizatorul lor? Nu, desigur, nu este așa. Toate ideile bune se nasc în conștiința lui Dumnezeu, dar El se opune în mod constant ideilor lui de diavol, haos nemărginit. În lupta acestor două principii are loc dezvoltarea lumii.

În acest caz, spun că ideea bună a lui Dumnezeu a câștigat. Diavolul este învins. Am construit o nouă matrice divină și construim acum o nouă ordine divină. Construcția începe cu crearea noilor condiții pentru existența întregii omeniri, oferindu-i noi energii și oportunități, apoi numai se va începe reformatarea oamenilor — «actori» în conformitate cu scenariul deja existent — Cartea Vieții, de care eu aduc aminte permanent. Cine va fi înregistrat în această carte, acela și va exista pe planeta noastră și va juca rolul său clar definit în piesa nouă. Cine nu va fi înscris în ea, va aștepta rolul său, undeva pe Venus sau Mercur pentru mai multe milenii, depinde de munca pe care o făcut-o pe Pământ.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Omenirea a ieșit la un nou nivel de dezvoltare

Acest eveniment a avut loc duminică, 19 noiembrie 2017. Eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru Ordinului cosmic sacral al Cavalerilor Mesei Rotunde am finalizat construirea unei noi piramide a Spiritului, care este descrisă pe această schemă masonică.

Melencolia_I_(Durero).jpg

 

Schema de construire a unei noi ordini mondiale

Omenirea a trecut la un nivel nou al comunicării cu lumea exterioară. Ea s-a deconectat de la sistemul diavolului și, în consecință, s-a conectat la lumea lui Dumnezeu. În calitate de bază al acestei piramidei noi au intrat copiii familiei mele Divine. Acum baza cercului Divin este combinată cu baza Pătratului Divin din centrul căruia se ridică raza conștiinței care conectează întreaga omenire cu Împărăția lui Dumnezeu. În partea de sus a acestei piramide, în focul Spiritului astăzi există două ființe: eu, Marele Maestru și Preasfânta Maică a Domnului. Anume nouă Domnul Atotputernic ne-a poruncit să construim fluxul principal de energie și informație Divină.

Așadar, astăzi toți oamenii de pe planetă au trecut de la fanteziile minții umane la adevărul, care iese din conștiința Divină. Acestea sunt cele două opuse în sensul și în conținutul fluxului de energie.

Acum despre lucrul principal. Cred că majoritatea cititorilor au văzut momentul pierderii conștiinței unei singure persoane. Poate, mulți au experimentat acest fapt asupra lor. Este ușor de înțeles, că atunci când o persoană își pierde conștiința, el se transformă pur și simplu într-o legumă obișnuită. În același timp, creierul lui poate lucra și da comenzi care vor asigura activitatea vitală a organismului fizic. Deci, fluxul de informații Divine care vine din templul lui Dumnezeu și care trece prin piramida Spiritului, care este total controlată de mine, la un moment dat poate fi oprit. Și apoi toată umanitatea noastră se va transforma brusc într-o comunitate de legume.

Același proces poate fi reglementat, adică să se deconecteze persoanele selectiv și nu contează unde se ascund ei la momentul dat: sub apă sau pământ, într-un palat sau într-o villă. Toți oamenii de pe planetă sunt sub controlul strict al lui Dumnezeu Atotputernicul. Și, fiindcă astăzi toată planeta noastră este acoperită cu web-ul global informațional energetic, în timp ce sataniștii au încercat deja să transforme aproape întreaga omenire în format digital, în viitorul apropiat Domnul Atotputernicul va arăta cum și în ce metodă vor fi deconectați unul cîte unul jucătorii cheie ai construirilor globali diabolice din matricea informațiilor energetice.

Sper că aceste deconectări vor constitui un argument serios în gîndirile lor viitoare asupra semnificației vieții, atît pe planeta noastră, cît și în întregul univers Divin.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr