Sveatoslav Mazur: Înțelepții șioniști au nimerit în plasa mea!!!

Cinci sute de ani în urmă, cînd s-a încheiat calendarul (Paschalia),  și lumea a trebuit să intre în procesul de reformatare, în procesul apocalipsei, evreii au lansat o nouă ordine mondială controlată de lucifer. Această nouă ordine mondială sub forma unei piramide financiare și economice a existat pînă în prezent. Dar orice piramidă devreme ori tîrziu se apropie la capătul său logic, cînd nu este capabilă deja să atragă jertfe noi  pe orbita sa. De fapt, evreii au eliberat complet omenirea de la mijloacele materiale și i-au concentrat în mîinile lor pe vîrful acestei piramide.

Acum întrebarea constă în aceea, în ce mod ei să fure aceste mijloace așa, ca tot restul omenirii să nu-i pedepsească pentru înșelăciune.

Orice piramidă, cînd ajunge la apogeul său, trebuie să fie distrusă de singuri, căci dacă nu va fi făcut, ea va cădea după legea genului însuși. Dar, pentru a distruge piramida globală, este nevoie și de o cauză globală. Adică forța majoră, o forță irezistibilă care ar convinge întreaga umanitate că distrugerea ordinii mondiale nu depinde de oameni, ci sa întîmplat în conformitate cu un proces necontrolat. O astfel de forță majoră urma să fie cel de-al treilea război mondial. Structura diabolică a acestui popor «ales» s-a pregătit cu pricepere pentru acest război. Ei au creat orașe subterane, unde au trebuit să se ascundă după ce războiul s-ar  fi început și să iese atunci, cînd ar fi terminat.

Dar dintr-o dată, o putere, necunoscută pentru nimeni, oraș după  oraș, a distrus aceste orașe subterane și apoi a creat o situație în care a devenit imposibil de a elibera cel de al treilea război mondial. Toate încercările de a crea astfel de condiții s-au dovedit inutile. Și ce vedem?

Lumea evreiască  se află în confuzie. Piramida fostei ordine mondiale este pe cale să se prăbușească sub greutatea de contradicții insolubile, dar să creeze o nouă piramidă sau să se ascundă de la ura omenirii nimeni nu va fi în stare. Iată a venit momentul adevărului despre care am povestit.

Conform voinței lui Dumnezeu, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, Regele  Regilor, am creat condițiile pentru tranziția întregii omeniri spre o nouă lume Divină. Dar forțele diavolului încearcă să distrugă această casă nouă, pentru că orice construcție se începe dintr-un singur centru, din cauza rădăcinii. Această cauză rădăcinii este în Moldova. Și, la fel cum aceata s-a întîmplat 500 de ani în urmă, aceeași forță diabolică încearcă acum să activeze aici, în Moldova, un nou proces de ordine mondială, deoarece acest proces poate fi pornit doar de tijă spirituală, existentă pe  Pămînt într-un singur exemplar. Niciunde practic această piramidă nu este posibil de construit.

Ce vedem. Începînd cu 25 august, în Moldova se începe vacanța creată artificial, în timpul căreia structurile globale ale evreilor și satanismului mondial vor încerca să pună în aplicare planul lor de a profita de statul nostru. Sataniștii Maia Sandu și  Andrei Năstase au creat după comanda sionismului mondial așa-numita „Comitetul de salvare“, care se presupune că va începe o luptă activă cu regimul actual satanic a lui  Plahotniuc. În același timp, în orașul Orhei, reprezentantul poporului evreu Ilan Șor pregătește un marș salvatorilor poporului moldovenesc.

http://orhei.md/index.php?pag=news&id=816&rid=2461&l=ru

Vedem pregătrea pentru lansarea unei noi acțiuni globale. Sataniștii din centrul Europei încearcă din nou să lanseze procesul de construire a unei noi piramide globale, fără a distruge vechea. Astfel, ei încearcă să creeze o situație pe teritoriul Moldovei, care n-a existat încă niciodată pe Pămînt.

Din partea mea, am descris în detaliu cum vor evolua evenimentele în întreaga lume, începînd din Moldova și terminînd cu Statele Unite.

Faptul este că noi în prealabil am desfășurat acțiunile pentru trecerea întregii omeniri la un nou nivel de dezvoltare, care ne-a permis să excludem complet influența banilor asupra viitoarelor procese globale pe planeta noastră. Astfel, construcția unei noi piramide financiare și economice este imposibilă. Aceasta înseamnă că o nouă piramidă nu poate fi construită, nici teoretic, nici practic. Și cea vechea se va  prăbuși iată-iată, pentru că și-a epuizat potențialul, și, astfel, în Moldova se va întîmpla ceea ce nu s-a întîmplat niciodată în istoria lumii. În ochii comunității mondiale va muri ordinea mondială creată de satana, și se va renaște ordinea mondială pe care eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am pregătit-o pentru întreaga comunitate mondială.

Pe 26 august anului 2018, evreul mondial și-a subliniat discursul său. Această zi va fi atît începutul, cît și sfîrșitul lor în același timp.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Cine va cîștiga în următoarele 20 de zile în Moldova?

Conducerea moldovenească, împreună cu evreii din lume, vor încerca să atace Moldova în în următoarele 20 de zile. Adică, pentru a distruge proiectul Divin. Aceasta înseamnă că lumea a intrat într-o fază activă a războiului fierbinte. Cum se va întmpla acest lucru?

Faptul este că lumea diavolului își construiește planurile sale pentru o lungă perspectivă și nu le schimbă niciodată. De aceea, mai devreme sau mai tîrziu, în Moldova, în centrul acțiunilor principale, trebuiau să se întîmple astfel de evenimente ireversibile. Planul diavolului de a elimina centrul iubirii a fost obligat să contrazică planului lui Dumnezeu de a crea un centru de iubire pentru o perspectivă lungă. Și, deoarece principalele instrumente ale diavolului sunt banii, divertisment și forța militară brută, iar a Dumnezeului — iubirea, adevărul, și Duhul Sfînt (voia lui Dumnezeu), atunci aceste calități se vor izbucni între ele într-o luptă ireconciliabilă.
Deci, în următoarele 20 de zile, noi și vom vedea a cărora calități sunt mai mari în putere și în conținut? Cine va cîștiga această luptă, acela va deveni conducătorul planetei în viitorul apropiat.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P.  https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Habad — drumul spre iad

  S-a întîmplat  aceea,  despre ce am avertizat în prealabil. Acum cîțiva ani în urmă, secția fascistă sionistă  Habad a condus întregul popor evreu la auto-distrugere completă și neechivocă.

În ochii tuturor omenirii președintele Donald Trump a declarat Ierusalimul capitala statului evreiesc, iar cabaliștii evreiești au numit Dnepropetrovsk un Nou Ierusalim, unde ar trebui să reînvie noul stat evreiesc.

Și la următoarea lor întîlnire în New York, habazii au anunțat sosirea lui Moshiach pe Pămînt. Adică pe antihristul, care, potrivit Torei, trebuie să conducă  omenirea.

Desigur, toți oamenii progresivi înțeleg că în spatele lui Moshiach urma să devină devotatul diavolului lui lucifer. Acesta este motivul pentru care, conform Vechiului Testament, Moshiach trebuia să dezvăluie minunile unor oameni, de exemplu, să deschidă porțile paradisului în Ierusalim. Și, probabil, la evrei proiectul lor diabolic ar fi fost realizat, dacă pe  Pămînt n-ar a veni eu, Sveatoslav Mazur, mesagerul lui Dumnezeu, Isus Hristos a celei de a doilea venire, și n-aș scoate pe diavolul la judecata lui Dumnezeu.

Vă prezint un film, în care el spune la revedere de la oameni și aduce aminte despre mine cu cuvintele: „Noi am sporit aici cu un tip …“.

https://www.facebook.com/nikzdrav/videos/1970065713311623/

Deci, evreii s-au găsit într-un jgheab defectuos. Diavolul este distrus. El nu-și va arăta fiul, ceea ce înseamnă că proiectul evreiesc s-a dovedit a fi o ficțiune, o minciună și  trebuie  să fie închis. Și atunci cine va răspunde în fața omenirii pentru  toată suferința și războiul, care ei au dezlănțuit de diavol pentru propria lor îmbogățire? Cine va arăta omenirii planul pentru viitoarea lume?

Și aici evreii, ca întotdeauna, au fost străpunsi. Să cîștige bani pe homosexualii lor îi place,  îi place și să ucidă. Dar să răspundă în fața lui Dumnezeu pentru lucrarea făcută e strașnic. Apoi au venit kabbaliștilor-habazilor o ideie bună, dar nu nouă, plină și completă de iresponsabilitate a întregului popor ales. Habadul a declarat că Moshiach este o minte colectivă. Așa să spunem, întregul popor evreu este Moshiach. Prin aceasta, ei au pus întregul popor evreu sub impactul legii cosmice a retribuției. Și dacă acești  habazi  și cabaliști nu au vrut să răspundă în mod individual, ei au decis să jertfească tot poporul lor, se pare că în speranță de a se ascunde îmbrăcînd  haine de oi în toată această turmă evreiască. Este în zadar, domnilor.

Căci a fost spus că voi judeca după faptele voastre. Și dacă evreii înșiși au acceptat conceptul de responsabilitate colectivă pentru rolul său istoric în viața întregii omeniri, și singuri și-au dorit această putere absolută asupra oamenilor, lasă  legea lui Dumnezeu  singură va decide ce să facă cu ei. Începînd cu 7 iulie 2018 în orașul Bari protejatul al evreimii mondiale, Papa Francisc a citit jurămîntul de credință față lui lucifer, adică s-a opus  lui Dumnezeu și mesagerului Lui, după voia lui Dumnezeu și legii nemuritoare ale universului, care este: „ce vei semăna aceea și vei colecta «, tot acest popor va fi distrus,  pentru că au încălcat chiar viața și însăși existența întregii omeniri.

http://tass.ru/obschestvo/5354883

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Declarația Regelui regilor și Marelui Maestru

Nu există nici un profet în țara lui. Prevăd, ca întotdeauna, o mulțime de răspunsuri negative în reacțiile cititorilor. Nimănui nu-i place cînd eu spun că sunt Marele Maestru și Regele regilor. Dar, cum se zice, nu vă grăbiți cu concluzii.

27 martie 2018  lumea diavolului va înceta să existe. Matricea lui va termina să existe și se va transforma în origin, se va destrăma în pixeli. Iar ei, în rîndul lor, vor fi împrăștiate  în cosmos,  și lumea va vedea  o nouă lume cosmică, lumea iubirii și bunătății, lumea soarelui, în care eu, Marele Maestru, mesagerul Domnului, sunt stăpîn, Regele Regilor.

Și nu este de așteptat  vre-un alt scenariu, deoarece în conformitate cu planul lui Dumnezeu, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru deja am construit o nouă matrice mondială, și, așa cum  și am promis, de la 28 februarie  pe 1 martie 2018 am  încărcat-o cu o informative nouă Divină.

Apoi, am propus  întregii lumii evreiești să vină la mine cu pocăință, anume pentru aceea, ca să-și salveze sufletele. Dar ei, se pare, nu își dau seama serios de viitorul lor.

Și, în sfîrșit, ieri, 12 martie 2018, eu am pornit procesul de activare a ostașilor mei, care complet în cantitate de 144 de mii s-au întrupat deja pe Pămînt.

Nu a rămas mult de așteptat. Sunt convins, că lumea lui Dumnezeu va triumfa deodată, cum se va termina inerția existenții lumii lui Lucifer.Și atunci, conform Cărții Vieții, care în întregime și pentru multe milenii se află în mîinile mele, eu, Sveatoslav Mazur, Regele Regilor,voi începe construirea pe Pămînt lumii noi bune Divine pe principiile Iubirii, bunătății și adevărului, fără granițe și separări.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr