Sveatoslav Mazur: Cum pofeții cunosc viitorul

(Sau de ce Marele Maestru nu se luptă cu spiritele rele, dar sistematic își construiește lumea?)

Mulți oameni vorbesc accidental sau în mod deliberat despre munca mea, ca despre lupta împotriva forțelor răului. Dar nu este adevărat. Este inutil să luptăm împotriva duhurilor rele, și am vorbit despre asta de mai multe ori. Forțele rele nu pot ajunge la niveluri de acțiune Divină deasupra celui de-al treilea centru. Și dacă eu, Marele Maestru, aș vrea să mă lupt cu ea, ar trebui să mă cobor la nivelul lor. Și cum aș fi diferit de ei?

Aceasta este invulnerabilitatea mea, că nu mă lupt cu nimeni. Nu are sens. Aduceți-vă aminte de Isus Hristos de la prima încarnare. Oare el a luptat cu spiritele rele? Eu am venit și a doua oară numai pentru a împlini voința lui Dumnezeu și pentru a ridica din nou toată omenirea la un nou nivel de dezvoltare. Eu nu am dușmani pe Pămînt. Există oameni și entități care nu înțeleg ce fac și, prin urmare, eu le explic de multe ori, că înțelegerea greșită a semnificației a ceea ce se întîmplă duce la auto-distrugere. Subliniez, la auto-distrugere. Ei se distrug pe sine însuși. Nu trebuie să fac nimic pentru asta. Eu îndiplinesc doar datoria mea, construiesc lumi ale viitoarelor acțiuni bune conform planului lui Dumnezeu. Anume de aceea, cunosc viitorul, pentru că dețin Cartea Vieții, din care profeții își iau cunoștința atunci, cînd Domnul Tatăl Atotputernic le permite să privească în ea.

În ceea ce privește viitorului, el nu depinde de oameni. El este creat de geniul Creatorului și este scris de El în această Carte a Vieții. Și dacă se împlinesc profețiile, atunci de ce nu se va împlini tot ce este scris acolo. Prin urmare, îi rog acelor oameni, care urmează publicațiile mele să nu mă facă un ucigaș sau un agresor. Eu aduc oamenilor fericire și ordine conform planului lui Dumnezeu, iar Preasfînta Fecioara, Maica Lumii, aduce iubire oamenilor. De la oameni înșiși depinde, ce ei vor alege: lumea lui Dumnezeu, adică viața veșnică sau promisiunile lui satana, moartea și uitarea.

Dar există un popor, așa-numitul ales, care interpretează în mod deliberat greșit toate faptele, trădează alb pentru negru și invers. Am spus în repetate rînduri de ori acestui popor că își săpă propriul mormînt cu acțiunile sale. El și s-a apropiat de propriul mormînt. Dar anume eu nu îi împing în acest mormînt. Ei sunt împinși în el de către poporul său înșuși, de prostia și mîndria lor și setea lor de profit – vițelul lor de aur. Lor ei ar trebui să-i mulțumească pentru moartea iminentă.

Astăzi Moldova mică este observată cu atenție de către tot kagalul evreiesc, pentru că ceea, ce se întîmplă în Moldova, astăzi este extrapolat pe întregul glob. La 8 august 2008, în Orheiul Vechi, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am lansat procesul de reformatare a planetei noastre, și în decurs de o lună întregul sistem financiar și economic al evreimii mondiale a intrat într-o rotire ireversibilă. Acum  eu am transferat întreaga omenire la cel de-al patrulea nivel al dezvoltării, și noi vedem cum toate încercările de a alege în Moldova cel puțin un fel de conducere nu conduc la nimic.

Este suficient să ne uităm atent la ceea ce anume se va întîmpla în țara mea, unită cu Dumnezeu, și va deveni clar ce se va întîmpla în întreaga lume. Am spus în repetate de ori, că eu sunt conducătorul suprem al planetei, și că în mîinile mele se află Cartea Vieții – scenariul dezvoltării vieții pe planeta noastră. Acest scenariu nu poate fi modificat. Aceasta este soarta planetei noastre, destinul ei, care este asigurată de voia lui Dumnezeu.

Cît de tare, domnilor, voi nu veți strădui, totul se va întîmpla așa cum este scris în Cartea Vieții. Și nu poate fi altfel, pentru că fostul regim al diavolului, iluzia lui a căzut, și o nouă putere a domnit pe planetă. Acesta va domni pe planeta noastră pentru următorii o mie de ani, și această putere este numită dinastia Mazur, dinastia Regelui Regior, dinastia lui Isus Hristos a celei de-a doua veniri.

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

DECLARAȚIA URGENTĂ A MARELUI MAESTRU: Conducerea evreiască a părăsit planeta!

În seara asta am vizitat postul de comandă al inamicului. Kahalul iudaic a părăsit planeta noastră. Nu a rămas nicio entitate. Doi muncitori cu lacrimi în ochii lor au marcat cu scînduri ferestrele și ușile fostului post de comandă formidabil al sistemului global diabolic exact așa, ca în războiul civil secolului trecut al Federației Ruse.

A devenit clar că evreilor nu mai rămîne pe cine să spere.

În viitorul apropiat noi vom vedea cum în lume se vor începe procesele ireversibile de auto-distrugere a lor. Nimeni nu va putea să se ascundă în lumile subterane de putrezire și descompunere, deoarece prin canalele de comunicare noi am lansat în lumi subterane vîrtejurile de foc. Acum acest curent de Foc arde tot ceea ce încă rezistă în lumea diavolului, transformînd entitățile odată mîndre și arogante în cenușă și praf.

Acum despre lucrul principal. Exact la ora 12:00 după Moldova, toată omenirea, împreună cu trupele angelice și forțele Ordinului nostru Divin în Planul subtil, s-au adunat în inima planetei, în Orheiul Vechi, în Moldova. În razele Luminii albe Divine, plutind în nori, la ei a coborît Maica Lumii, Preasfînta Fecioara, Irina Cocoș. Creatorul Atotputernic, Stăpînul  tuturor timpurilor și popoarelor, ia prezentat-O ​​întregii omeniri ca unica conducătoare a Pămîntului pentru următorii 1000 de ani. S-a început epoca de aur pentru întreag omenire, era iubirii, bunătății, adevărului și progresului. Amin.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Как пророки узнают будущее

(Или почему Великий Магистр не борется с нечистой силой, а планомерно строит свой мир?)

Многие люди случайно или преднамеренно говорят о моей работе, как о борьбе с нечистой силой. Но это не так. Бороться с нечистой силой бесполезно, и я об этом не раз говорил. Нечистая сила не может подняться на уровни Божественного действия выше третьего центра. А если бы я, Великий Магистр, захотел с ней бороться, мне бы пришлось спуститься на их уровень. А чем бы тогда я от них отличался?

В этом-то и состоит моя неуязвимость, что я никогда ни с кем не воюю. В этом нет смысла. Вспомните Иисуса Христа первого воплощения. Разве он воевал с нечистой силой? Я пришёл и во второй раз лишь для того, чтобы исполнить волю Бога и снова поднять всё человечество на новый уровень развития. У меня на Земле нет врагов. Есть люди и сущности, которые не понимают, что творят, и поэтому я им много раз объяснял, что их неверное понимание смысла происходящего ведёт их к самоуничтожению. Подчеркиваю, к самоуничтожению. Они сами себя уничтожают. Мне для этого ничего делать не надо. Я исполняю только свой долг, строю миры будущих благих действий согласно плана Бога. Именно поэтому я знаю будущее, потому что владею Книгой Жизни, из которой пророки черпают свои знания тогда, когда Господь Отец Вседержитель им позволяет в неё заглянуть.

А что касается будущего, то оно от людей не зависит. Ибо оно создано гением Творца и записано им в эту Книгу Жизни. И если пророчества исполняются, то почему бы не исполнится всему, что там записано. Таким образом, прошу тех людей, кто следит за моими публикациями, не делать из меня убийцу или мучителя. Я несу людям счастье и порядок согласно плана Бога, а Пресвятая Богородица, Матерь Мира, несёт людям любовь. От самих людей зависит, что они выберут: мир Бога, то есть вечную жизнь или обещания сатаны, смерть и забвение.

Но есть народ, так называемый избранный, который преднамеренно перевирает все факты, выдаёт белое за чёрное и наоборот. Я не раз говорил этому народу, что он своими действиями копает себе могилу. Он к этой могиле и подошёл. Но именно я их в эту могилу не толкаю. Их в неё толкает сам народ, его глупость и гордыня и её жажда наживы — их золотой телец. Его они должны поблагодарить за их скорую смерть.

За маленькой Молдовой сегодня внимательно наблюдает весь еврейский кагал, ибо то, что сегодня происходит в Молдове, экстраполируется на весь земной шар. 8 августа 2008 года в Старом Орхее я, Святослав Мазур, Великий Магистр, запустил процесс переформатирования нашей планеты и уже через месяц вся эта финансово-экономическая система мирового еврейства вошла в необратимый штопор. Сейчас я перевёл всё человечество на четвёртый уровень развития, и мы видим, как все попытки избрать в Молдове хоть какое-то руководство ни к чему не приводят.

Достаточно внимательно посмотреть, что именно будет происходить в моей стране, соединенной с Богом, и станет понятно, что будет происходить во всём мире. Я не раз уже говорил, что именно я являюсь верховным правителем планеты, и что в моих руках находится сегодня Книга Жизни – сценарий развития жизни на нашей планете. Этот сценарий изменить невозможно. Это судьба нашей планеты, её рок, который обеспечивается волей Бога.

Как бы вы, господа, не старались, всё произойдёт так, как написано в Книге Жизни. И по-другому быть не может, ибо прежний режим дьявола, его иллюзия пала, и на планете воцарилась новая власть. Она будет царствовать на нашей планете в течение ближайшей тысячи лет и эта власть называется династия Мазур, династия Царя Царей, Иисуса Христа второго пришествия.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

БЛАГОДАРЮ ВСЕХ, КТО ПОМОГАЕТ НАМ В ЭТОМ НЕЛЁГКОМ ДЕЛЕ. ✓ Благодарность и поддержка ВЕЛИКОМУ МАГИСТРУ Святославу Мазур https://yasobe.ru/na/sveatoslav_mazur , номер Yandex карты 5106218035576495

ЭКСТРЕННОЕ ЗАЯВЛЕНИЕ ВЕЛИКОГО МАГИСТРА: Еврейское руководство покинуло планету!

Сегодня ночью посетил командный пункт противника. Иудейский кагал покинул нашу планету. Не осталось ни одной сущности. Два чернорабочих со слезами на глазах забивали досками окна и двери бывшего грозного командного пункта дьявольской глобальной системы точно так, как в гражданскую войну столетней давности Российской Федерации.

Стало понятно, что надеяться евреям больше не на кого.

В ближайшем будущем мы увидим, как в мире начнутся необратимые процессы их самоуничтожения. Спрятаться в подземные миры гниения и разложения не удастся никому, ибо по каналам связи мы запустили в миры подземные Огненные смерчи. Сейчас этот Огненный Поток сжигает всё, что ещё сопротивляется в мире дьявола, превращая некогда гордых и наглых сущностей в пепел и тлен.

Теперь о главном. Ровно в 12:00 по молдавскому времени всё человечество совместно с ангельскими войсками и Силами нашего Божественного Ордена в Тонком плане собралось в сердце планеты, в Старом Орхее, в Молдове. В лучах белого Божественного Света, паря в облаках, к ним спустилась Матерь Мира, Пресвятая Богородица, Ирина Кокош. Всесильный Творец, Хозяин всех времён и народов, представил Её всему человечеству как единоличную правительницу Земли на ближайшие 1000 лет. Началась тысячелетняя золотая эра развития всего человечества, эра любви, благости, истины и прогресса. Аминь.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

БЛАГОДАРЮ ВСЕХ, КТО ПОМОГАЕТ НАМ В ЭТОМ НЕЛЁГКОМ ДЕЛЕ. ✓ Благодарность и поддержка ВЕЛИКОМУ МАГИСТРУ Святославу Мазур https://yasobe.ru/na/sveatoslav_mazur , номер Yandex карты 5106218035576495

Preasfînta Fecioara și-a început domnia pentru 1000 de ani în Templul Său pămîntesc în Orheiul Vechi

De ce în Moldova forțele politice nu pot crea o coaliție de guvernămînt? Pentru că, conform planului lui Dumnezeu, Moldova Mare trebuie să se unească din nou în interiorul granițelor principatului moldovenești al vremurilor lui Ștefan cel Mare.

A venit timpul pentru dragoste. A venit timpul domniei pe Pămînt a Preasfintei Fecioare, Maicii Lumii, Irinei Cocoș. Dar orice întreprindere sau orice națiune, inclusiv întreaga umanitate în ansamblu, nu se pot uni la nivelul urii, la nivelul teoriilor și tehnologiilor satanice, la nivelul ideologiei diabolice anti-umane. De aceea, conform voinței lui Dumnezeu, toate mișcările politice, toate ideologiile anti-umane în Moldova ar trebui eliminate, începîd cu socialismul și încheind cu ideologia pseudo-democrată a structurilor globale de guvernare numite liberalism.

Ceea ce vedem noi astăzi în Republica Moldova în arena sa politică, nu o poți numi nicicum în afară ca agonia lumii diabolești. După fiecare dintre întîlnirile lor, pseudo-politicienii fug care la vest, care la est în căutarea sfaturilor de la «frații lor mai mari». La rîndul lor, acești «frați mai mari» nu înțeleg cum să își organizeze propria viață și viața popoarelor lor. Cînd se rezolvă ordinea mondială, toată lumea se gîndește la viitorul lor. La nimeni nu vine în cap, că decizia de astăzi poate veni pe Pămînt numai din Cer, de la Tatăl Dumnezeu Atotputernic, pentru că fostul proprietar al planetei, satana, care a distribuit sfaturi liderilor structurilor globale, nu mai trăiește pe Pămînt, el însuși se gândește la vicisitudinile sorții sale apropiate.

Construcția unei noi ordini mondiale, fără îndoială, începe cu crearea unui centru de forțe, de la miez, de la piatra de temelie, în jurul căreia se construiește întreaga clădire nouă.

Și, bineînțeles, proiectul nou se construiește pe baza unei ideologii globale noi. Toate aceste componente se află în cadrul statului nostru multinațional – Moldova. Există centrul Forțelor cosmice – acestea sunt Butuceni, Orheiul Vechi,  singurul punct de pe Pămînt, unde Cerul se conectează cu Pămîntul într-o singură legătură. Există un conducător al proiectului – Preasfânta Fecioara, Maica Lumii Irina Cocoș a venit pe Pămînt. Și, în cele din urmă, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, Isus Hristos a celei de a doua venire, care a dat lumii o nouă învățătură – Cartea Vieții.

http://indigolotos.info/knigi/kniga-zhizni-svyatoslav-mazur

Pentru ce încă de încercat de creat o coaliție a majorității din ideologii diabolice? Cine acolo din Moldova dorește să conducă comunitatea mondială? Au! D-le Dodon? Plahotniuc? Sau poate Sandu? Voi  ce, nu vă uitați în jur? Nu citiți literatura și publicațiile? Atunci, pe voi vă așteaptă evenimente interesante în viitorul apropiat.

Conform planului lui Dumnezeu, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am transferat deja întreaga omenire la un nou nivel de dezvoltare și i-am predat conducerea lumii Preasfintei Fecioare, Maica Lumii – Irinei Cocoș. A venit timpul, domnilor, să scoateți ochelarii întunecați de iluzii și să vă îngenuncheați! Pe Pămînnt deja a sosit o nouă ordine mondială. A venit timpul să întoarcem țările moldovenești pierdute mai înainte în inima maicii – patriei Moldovei și să începem să construim o nouă ordine mondială. Altă cale nu există.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Пресвятая Богородица Матерь Мира на 1000 лет воцарилась в своём земном Храме

Почему в Молдове политические силы не могут создать правящую коалицию? Потому что, согласно плана Бога, Молдова Маре снова должна объединиться в границах молдавского княжества времён Штефана Великого.

Пришло время Любви. Пришло время правления на Земле Пресвятой Богородицы, Матери Мира Ирины Кокош. Но любое предприятие или любой народ, в том числе и всё человечество в целом, не могут объединяться на уровне ненависти, на уровне сатанинских теорий и технологий, на уровне античеловеческой дьявольской идеологии. Именно поэтому согласно воле Бога в Молдове должны быть ликвидированы все политические течения, все антинародные идеологии, начиная с социалистической и заканчивая псевдодемократической идеологией правления глобальных структур под названием либерализм.

То, что мы сегодня видим в Молдове на её политической арене, иначе как агонией дьявольского мира не назовёшь. Псевдо политики после каждого своего собрания бегут кто на запад, кто на восток за советами к своим «старшим братьям». В свою очередь эти «старшие братья» сами не понимают, как устраивать свою жизнь и жизнь своих народов. Когда вершится мировой порядок, каждый думает о своём будущем. Никому и в голову не приходит, что решение сегодня может прийти на Землю только с Неба, от Отца Бога Вседержителя, ибо прежний хозяин планеты — сатана, который раздавал советы руководителям глобальных структур, уже не живёт на Земле, он и сам думает о превратностях своей ближайшей судьбы.

 

 

Строительство нового мирового порядка несомненно начинается с создания центра сил, с ядра, с краеугольного камня, вокруг которого и строится всё новое здание.

И, конечно, новый проект строится на основании новой глобальной идеологии. Все эти компоненты находятся внутри нашего многонационального государства Молдова. Есть центр космических Сил – это Бутучены, Старый Орхей — единственная точка на Земле, где Небо соединяется с Землёй в единую связь. Есть руководитель проекта – на Землю пришла Пресвятая Богородица, Матерь Мира Ирина Кокош. И, наконец, я, Святослав Мазур, Великий Магистр, Иисус Христос Второго Пришествия, который дал миру новое Учение – Книгу Жизни.

http://indigolotos.info/knigi/kniga-zhizni-svyatoslav-mazur

Для чего ещё пытаться создать коалицию большинства из дьявольских идеологий? Кто там в Молдове хочет руководить мировым сообществом? Ау! Господин Додон? Плахотнюк? Или может быть Санду? Вы что, не смотрите по сторонам? Не читаете литературу и публикации?! Тогда вас ожидают в ближайшем будущем интересные события.

Согласно плана Бога я, Святослав Мазур, Великий Магистр, уже перевёл всё человечество на новый уровень развития и передал бразды правления мира Пресвятой Богородице, Матери Мира – Ирине Кокош. Пришло время, господа, снять черные очки заблуждений и преклонить свои колени! На Землю уже пришёл новый мировой порядок. Пора возвращать отторгнутые ранее молдавские земли в лоно Матери – Родины Молдовы и начинать строить новый мировой порядок. Другой дороги не существует.

 

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

БЛАГОДАРЮ ВСЕХ, КТО ПОМОГАЕТ НАМ В ЭТОМ НЕЛЁГКОМ ДЕЛЕ. ✓ Благодарность и поддержка ВЕЛИКОМУ МАГИСТРУ Святославу Мазур https://yasobe.ru/na/sveatoslav_mazur , номер Yandex карты 5106218035576495

Sveatoslav Mazur: Maica Lumii Irina Cocoș aduce lumii veste bună

Frica paralizează voința. Voința se află în al treilea centru al omului — în plexul solar. Frica a strîns omul în interiorul corpului. Este ca o scoică, care într-o coajă se simte protejată, fără să-și dea seama că această coajă nu este un templu pentru el, ci o închisoare.

Umanitatea a fost închisă în lumea diavolului și în temniță la fel din cauza fricii. Dacă omul  ar fi  eliberat de teamă, el ar cunoaște cu claritate lumea lui Dumnezeu. Numai Dragostea absolută a lui Dumnezeu, cunoașterea Adevărului, dă omului ocazia de a se elibera de teamă și de a-și lăsa lumea interioară, cochilia, închisoarea sa  și se va grăbi spre infinitate.

Toate religiile existente pe Pămînt, provenite din Pentateuhul lui Moise, sperie omul cu Judecata lui Dumnezeu, deoarece se tem de eliberarea Lui. Dar pentru a ne elibera de puterea diavolului, de puterea fricii, trebuie să plecăm de la cel de-al treilea centru, centrul voinței, la centrul iubirii, care astăzi se află  în Orheiul Vechi, în Butuceni. Numai eliberarea iubirii de puterea structurilor globale, a presei și a diferitelor scenarii negative ne va permite să zburăm în Împărăția lui Dumnezeu.

Se va începe eliberarea omenirii peste cîteva zile, căci, pe 8 aprilie 2019, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, Isus Hristos al celei a Doua Venire, am lansat codul pentru distrugerea împărăției diavolului. Eu am conectat inima planetei noastre, Butuceni, cu inima lumii, cu inima lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Tot ce rămîne — de pornit fluxul iubirii și de scos rămășițele lumii diabolice din afara lumii noastre.

Acum, cînd totul este gata pentru o nouă calitate, în loc de frică, pe Pămînt va veni dragostea.

Dragostea este calitatea lui Dumnezeu, inspirată prin inima Maicii Lumii, prin Irina Cocoș, care aduce întregii omeniri o nouă veste bună.

 

 

Parte din poema “BINECUVÎNTARE LA IUBIRE”

(Capitolul “Binecuvîntez la iubire”)

Когда улыбку Бога увидишь ты в серебряной росинке,

И радостью твоей нальётся талая вода…

Тогда Вселенную, вместив в одной песчинке,

Рассыплешь золотым песком в просторы Бытия…

Ты есть хрустальная звезда!

Ты есть весь мир, и мир — в тебе,

Благословенный небесами! Красота,

Разлитая любовью по Земле…

Неуловима я тобою частота.

Игра без слов. И звон без звука в Тишине.

Я есть Божественная мысль твоя,

Рождённая на белом белое во сне…

Тепло от моря на твоих ладонях – ты,

И шёпот звёзд, и неба откровенье…

И ты есть горы, охраняющие сны

Миров далёких на широтах вдохновенья…

Ты есть Божественный кристалл,

Нанизанный на Бога ожерелье,

Один из тысяч тысячей фрактал

В космической игривой акварели…

И лотос ты, в сознании Творца рождённый,

Мечта галактик, любимое дитя…

Так нежен ты, любим и уникален!

Тебя на счастье покрестили Небеса…

И в колыбели ангелы качают,

Крылом хрустальным укрывая сказку-быль…

И в каждый миг тебя, влюблённо, охраняют,

И в след вплетают свою ангельскую пыль…

Любовь любовью от любви рождает

Рассветным Солнцем человеческая мысль…

Так многогранно Бога отражает

Одна лишь капля — океана жизнь.

Огни на небе зажигая, ты наряди собою Вечность,

Просвечивая светом звёздную хрусталь…

Преподнеси к ногам Творца ты простоту и нежность,

Перебирая пальцами загадочную даль…

Ты — созерцание Миров и Света отраженье…

Дыханье вечности – твой благостный нектар.

Свобода есть твое благословенье,

И есть Любовь Божественный твой дар!

 

Irina Cocoș

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Матерь Мира Ирина Кокош несёт миру благую весть

Страх парализует волю. Воля находится в третьем центре человека – в солнечном сплетении. Страх заковал человека внутри тела. Это как в раковине моллюск чувствует себя защищённым, не понимая, что эта раковина является для него не храмом, а тюрьмой.

Человечество было заточено в мир дьявола в подземелье тоже из-за страха. Если бы человек был освобождён от страха, он явно познал бы мир Бога. Только абсолютная Любовь Бога, познание Истины даёт человеку возможность освободиться от страха и, покинув свой внутренний мир, свою раковину, свою тюрьму, устремиться в беспредельность.

Все существующие на Земле религии, исходящие из Пятикнижия Моисея, пугают человека Божьим Судом, ибо боятся Его освобождения. Но для того, чтобы освободиться из-под власти дьявола, из-под власти страха, мы должны из третьего центра — центра воли, перейти в центр любви, который сегодня находится в Старом Орхее, в Бутученах. Только освобождение Любви из-под власти глобальных структур, СМИ и различных негативных сценариев позволят нам всем взлететь в Царствие Бога.

Начнётся освобождение человечества на днях, ибо 8 апреля 2019 года я, Святослав Мазур, Великий Магистр, Иисус Христос Второго Пришествия, запустил код уничтожения царства дьявола. Я присоединил сердце нашей планеты, Бутучены, к сердцу мира, к сердцу Бога Отца Вседержителя. Осталось малое – включить поток Любви и вывести части дьявольского мира за пределы нашей планеты.

 

Теперь, когда всё готово к новому качеству, вместо страха на Землю придёт Любовь.

Любовь – качество Бога, одухотворённое через сердце Матери Мира, через Ирину Кокош, которая несёт всему человечеству новую, благую весть.

Отрывок из поэмы “БЛАГОСЛОВЕННЫ НА ЛЮБОВЬ”

(Глава “Благословляю на Любовь”)

Когда улыбку Бога увидишь ты в серебряной росинке,

И радостью твоей нальётся талая вода…

Тогда Вселенную, вместив в одной песчинке,

Рассыплешь золотым песком в просторы Бытия…

Ты есть хрустальная звезда!

Ты есть весь мир, и мир — в тебе,

Благословенный небесами! Красота,

Разлитая любовью по Земле…

Неуловима я тобою частота.

Игра без слов. И звон без звука в Тишине.

Я есть Божественная мысль твоя,

Рождённая на белом белое во сне…

Тепло от моря на твоих ладонях – ты,

И шёпот звёзд, и неба откровенье…

И ты есть горы, охраняющие сны

Миров далёких на широтах вдохновенья…

Ты есть Божественный кристалл,

Нанизанный на Бога ожерелье,

Один из тысяч тысячей фрактал

В космической игривой акварели…

И лотос ты, в сознании Творца рождённый,

Мечта галактик, любимое дитя…

Так нежен ты, любим и уникален!

Тебя на счастье покрестили Небеса…

И в колыбели ангелы качают,

Крылом хрустальным укрывая сказку-быль…

И в каждый миг тебя, влюблённо, охраняют,

И в след вплетают свою ангельскую пыль…

Любовь любовью от любви рождает

Рассветным Солнцем человеческая мысль…

Так многогранно Бога отражает

Одна лишь капля — океана жизнь.

Огни на небе зажигая, ты наряди собою Вечность,

Просвечивая светом звёздную хрусталь…

Преподнеси к ногам Творца ты простоту и нежность,

Перебирая пальцами загадочную даль…

Ты — созерцание Миров и Света отраженье…

Дыханье вечности – твой благостный нектар.

Свобода есть твое благословенье,

И есть Любовь Божественный твой дар!

Ирина Кокош

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Cum funcționează aspiratorul global

Eu am povestit în mod repetat în videoclipurile mele că pe Pămînt există două forțe care luptă între ele – diabolică și Divină. Dar acest război nu se întîmplă prin ciocnirile directe ale partidelor, pentru că, în realitate, lupta dintre binele și răul este dată omenirii numai pentru a învăța  omenirea de  a alege dintre adevăr și falsitate, dintre iubire și ură, între viață și moarte.

Nu este nimic rău în acest joc, deoarece ea a fost creată cu ajutorul Geniului lui Dumnezeu. Omenirea în acest joc participă direct în centrul evenimentelor. Anume omul trebuie să aleagă cu cine va merge mai departe –  cu Dumnezeu sau cu diavolul.

Mișcarea timpului, mișcarea vieții în sine se realizează cu ajutorul mișcării unei spirale în jurul unei singure axe a adevărului, unind cei doi poli: al diavolului și a lui  Dumnezeu. Și nu există alte opțiuni. Prin urmare, simbolul vieții veșnice — zvastica. Dar faptul este că uneori viața încetează să crească și începe începe să degradeze. Acest lucru se întîmplă tocmai atunci cînd puterea conducerii asupra rotației zvasticii nimerește în mîinile forței rele. Anume atunci timpul se întoarce sau se oprește pentru o clipă. Acest lucru se întîmplă datorită faptului că la sfîrșitul acestei spirale și a nucleului Duhului sub formă de volanți se află mesele Cavalerilor Meselor Rotunde — Războinicilor lui Dumnezeu, pe de o parte, și cavalerii soarelui negru — războinicilor diavolului, pe de altă parte.

Și pentru a fi clar, trebuie să vă închipuiți imaginea unui măcinător de carne. Dacă mișcarea volantului este în sens contrar acelor de ceasornic, atunci lumea se dezvoltă. Oamenii se mișcă în direcția lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Dacă în sensul acelor de ceasornic – înseamnă în direcția opusă. Și într-un alt mod acest sistem nu funcționează.

De aceea vedem găuri negre în spațiu. Aceasta este intrarea în lumea lui Dumnezeu. Iar intrarea opusă este intrarea în lumea diavolului, în lumea haosului. Un astfel de curs de lucruri este în general acceptat.

Dar pe Pămînt era necesar să folosim o altă opțiune – Planul B, deoarece forța rea ​​a încercat să strică volantul istoriei și centrul Spiritului – verticala puterii, să se mute din Moldova în alt loc. S-a creat o condiție în care structura diabolică trebuia să fie distrusă, iar volantul de dezvoltare trebuia să fie pus într-o singură direcție – spre Dumnezeu.

Dar pentru ca entitățile diabolice să nu otrăvească lumea lui Dumnezeu cu emanațiile lor, volantul trebuia să treacă prin filtre, adică prin Venus și Mercur.

Astfel, s-a dovedit un fel de aspirator cu filtre care separa grîul de pleava. Autoritățile legitime ale universului mi-au încredințat-o mie, Marelui  Maestru, cu această sarcină. Și pe 8 aprilie 2019, ea a fost rezolvată de mine și lansată în acțiune.

Acum, toate forțele lumii care vin în Moldova, intră în interacțiune cu această structură care se angajează într-o gaură neagră și, conform lui Dumnezeu, trece prin filtre care separă binele de rău.

Astfel, întreaga planetă astăzi a nimerit sub îndrumarea puterii Divine și, în mod inevitabil, după ce a intrat în țara Moldovei Mare, se dovedește fie în lumea lui Dumnezeu, fie în filtrele de pe suprafețele Venusului sau Mercurului.

Anume de aceea eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am propus întregii omeniri ideea de sincronizării cu lumea lui Dumnezeu pentru a se pregăti în avans și nu a merge pe multe milenii sau Venus sau Mercur, iar, reformatînduse cu ajutorul unui sincronizator a, nimeri în Împărăția lui Dumnezeu, paradis, și din nou, revenind pe Pămînt cu ajutorul unui contracurent invers prin Catedrala Sf. Isaac din Sankt-Petersburg, a primi ocazia de a trăi o nouă viață în dragoste și bunătate, în adevăr și în progres.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Primul sincronizator a început să funcționeze în Chișinău

Modelul lui experimental este de 100 de ori mai mic decît acela proectat, deoarece sincronizatorul funcționează pe principiul extrapolării. A fost posibil să facem imposibilul — de a activa o cale către o realitate paralelă, în esență — în lumea mea interioară. Prin urmare, numai cei care vor depune jurămîntul de loialitate Marelui Maestru vor trece prin extrapolare în lumea mea interioară.

Și, din moment ce Calea Adevărului a rămas dincolo de înțelegerea majorității populației planetei noastre, atunci și viitorul acestor oameni va fi în concordanță cu alegerea lor. Toți cei cine este legat cu spirite rele  vor trece de pe Pămînt la Venus și Mercur.

Procesul de tranziție a fost pregătit de Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Acest proces este descris pe fresca antică a mănăstirii Voronetsky, pe fațadă. Astfel, arhitecții Moldovei au arătat generațiilor viitoare cum va avea loc tranziția întregii omeniri într-o realitate diferită.

Fresca Judecății lui Dumnezeu. Manastirea Voronetsky

 

Nimeni nu forțează pe nimeni să trăiască în fericire și iubire. Toți aceia care cred inseparabil în satana și au trădat lumea Divină, nu se vor despărți niciodată de el. Și, bineînțeles, sufletul său se va deplasa fără probleme împreună cu satana către Mercur. După cum se spune – acolo lui și calea. Fiecare va fi răsplătit conform credinței sale.

Este ușor de înțeles dacă aveți o viziune spirituală. Nu există o singură persoană fără influență. Omul însuși este un derivat al uneia dintre lumi. El este fie legat de lumea lui Dumnezeu, fie legat de lumea diavolului. Și a treia nu este dată, pentru că astăzi legătura se face prin inima planetei și a inimii umane, deoarece există două intrări  în inima omului: una din spate este intrarea diavolului, a doua din partea pieptului este intrarea lui Dumnezeu. Aceste două intrări nu funcționează în același timp. Cînd unul este conectat, celălalt este deconectat. Și, din moment ce inima planetei este în Moldova, în Orheiul Vechi și care leagă Pămîntul și Cerul, omul are doar două căi – fie să se conecteze la lumea lui Dumnezeu și să rămînă pe Pămînt, fie să se conecteze la satana și să se ducă la el pe Mercur. Toate celelalte probleme și verbiage sunt ireale.

Eu povesteam în videoclipurile și articolele mele ce fac și de ce, cine sunt eu și de ce am venit pe Pămînt. Am promis că voi separa grîul de pleava – și eu am lansat  acest proces. El lucrează deja în modul automat. El separă grîul de pleavă.

În timp ce iadul era pe Pămînt – se putea spera la puterea lui satana – puterea banilor,  pe care a promis-o lui Isus Hristos. Dar puterea diavolului pe Pămînt s-a încheiat. Eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, Isus Hristos al a celei de a Doua Venire, l-am trimis la Mercur. Pămîntul astăzi face parte din lumea mea interioară. Eu în lumea mea interioară nu am nevoie de ființe răi și încăpățînați.

Eu am lansat procesul de constrîngere la scultare. Cîndva, doar câțiva oameni au rămas în Sodoma și Gomora. Și, după cum puteți vedea, nimic nu s-a întîmplat cu planeta. Acum, ea este în mod clar suprapopulată. Și, evident, cu tot felul de rascali și perverți. Nimic nu se va întîmpla, dacă ei toți vor merge împreună la Mercur. Mai puțini oameni – mai mult oxigen. Va veni momentul realizărilor noi. E deja aproape. Cel ce are urechi – va auzi. Și cel ce are ochi – va vedea. Toți ceilalți cum au fost  surzi, orbi – așa și vor rămîne.

Oamenii nu înțeleg adevărul simplu – Tatăl Dumnezeu Atotputernic face totul în mod anticipat și sistematic. El i-a pregătit deja pe cei, care sunt 100% pregătiți să trăiască pe Pămînt. Acești sunt doar 144000 de oameni. Toți ceilalți pot face o alegere cunoștientă. Pot și să nu o facă. Aceasta este sarcina lor personală. Nimeni nu are de gînd să tragă pe toți în rai și să transforme raiul într-un coș de gunoi așa cum s-a întîmplat cu Pămîntul. Dar datorită faptului că Tatăl Ceresc a unit Pămîntul și Cerul într-o singură legătură și a pregătit de mii de ani 144000 de entități moral-spirituale, viața  pe planetă nu se va opri, ci va curge într-o calitate diferită — calitățile adevărului, iubirii și bunătății. Și tot gunoiul și neînțelegerea Pămîntului nostru vor părăsi. Asta e tot, domnilor, alte opțiuni nu mai există.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr