Sveatoslav Mazur: A sosit momentul adevărului

Mîine, 5 februarie anului 2019, exact la ora 12-00 după Moldova, dragonul roșu numit diavolul va fi trimis de mine către Mercur. Eu îi voi pune o zgardă scumpă în jurul gîtului lui, toată în diamante și în rubine și, conform planului lui Dumnezeu, îl voi trimite strict prin canalul Duhului la Mercur. Acolo, pe suprafața fierbinte a planetei, îl voi așeza pe un lanț de aur care va fi atașat de o miză de argint, bătută în suprafața planetei.

Toți oamenii de pe Pămînt, care i-au jurat vreodată în credință, care au participat la planurile și orgiile lui, care i-au slujit cu credincioșie și cu adevăr, vor fi trimiși cu el, căci sunt legați de el prin conexiunea inseparabilă a jurămîntului.

Astfel, împreună cu diavolul, la Mercur va pleca și întregul Beaumont diabolic, care voia să conducă planeta și dorea să transfere toată omenirea sub controlul inteligenței artificiale.
Și din moment ce Mercur are puțină atmosferă și schimbări mari de temperatură, toți acești sclavi ai diavolului vor invidia morții, pe care ei i-au ucis sau i-au chinuit pe Pămînt în timpul lor. Căci această durere a mucenicilor nevinovați va răsuna în fiecare zi în corpurile lor. Cu această durere ei se vor trezi și cu această durere vor merge în nonexistență. Astfel va continua pentru următorii o mie de ani, după care eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Cosmic Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, Iisus Hristos al Celui de-al Doua Venire, Împăratul împăraților, îi va elibera din captivitate pentru cîteva zile, doar pentru aceea, ca de arătat oamenilor suflețelele lor criminale . Căci, după aceste cîteva zile  dragonul roșu — diavolul și slujitorii lui  fideli vor fi distruși de mine pentru totdeauna.

Moldova va începe marșul său victorios pe planetă. În jurul acestui centru de iubire eu și voi construi o nouă ordine mondială. Între timp vom aștepta ziua de mîine. Diavolul este capturat și imobilizat.El nu mai poate rezista. I-am dat ocazia să simte pe deplin insignifiția și neputința. Lasă el însuși va înțelege care este frica de moarte, și lasă toți, cine este legat de el cu legături inseparabile de soartă, la fel  să simtă ceea, ce au dus la alții.

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

 

Святослав Мазур: Настал момент истины

         Завтра, 5 февраля 2019 года, ровно в 12-00 по молдавскому времени красный дракон по имени дьявол будет мной переправлен на Меркурий. Я одену ему на шею дорогой, весь в бриллиантах и рубинах ошейник и согласно плана Бога строго по каналу Духа переправлю его на Меркурий. Там, на раскалённой поверхности планеты, я посажу его на золотую цепь, которая будет прикреплена к серебряному колу, вбитому в поверхность планеты.

Все люди на Земле, которые когда-либо присягали ему в верности, кто участвовал в его планах и оргиях, кто служил ему верой и правдой, отправятся с ним, ибо они связаны с ним неразрывной связью клятвы.

Таким образом, вместе с дьяволом на Меркурий отправится и весь дьявольский бомонд, который хотел руководить планетой и жаждал передать все человечество под контроль искусственного интеллекта.

И так как на Меркурии мало атмосферы и большие температурные перепады, все эти рабы дьявола будут завидовать мертвым, которых они в своё время убили или замучили на Земле. Ибо эта боль невинных мучеников каждый день будет отзываться в их телах. С этой болью они будут просыпаться и с этой болью уходить в небытие. Так это будет продолжаться ближайшие тысячу лет, после чего я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола, Иисус Христос второго пришествия, Царь Царей, освобожу их из плена на несколько дней, но лишь для того, чтобы показать людям их преступные душонки. Ибо после этих нескольких дней красный дракон — дьявол и его преданные слуги будут мной уничтожены на вечные времена.

Молдова начнёт свое победоносное шествие по всей планете. Именно вокруг этого центра любви я и буду строить новый мировой порядок. А пока подождём завтрашнего дня. Дьявол схвачен и обездвижен. Он не в силах больше сопротивляться. Я дал ему возможность в полной мере почувствовать свою ничтожность и бессилие. Путь он сам поймёт, что такое страх смерти, и пусть все те, кто с ним связан неразрывными узами судьбы, тоже почувствуют то, что они несли другим.

 

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: 5 februarie anului 2019 diavolul va fi extrădat la Mercur

Mîine, 4 februarie anului 2019,  se va începe operația principală pe planeta noastră. Iar 5 februarie anului 2019 la ora 12:00 după Moldova draconul prins pe numele diavol eu, Marele Maestru al Ordinului Sacru Spațial a Cavalerilor Mesei Rotunde, îl voi trimite la domiciliu permanent la Mercur.

Astfel, eu pentru totdeauna voi elibera planeta noastră de la  conducerea dezastruoasă a reptilienilor. De aceea va fi lichidată pentru totdeauna dictatura defăimătoare financiar-economică a City London și  a tuturor tentacule fianciar-economice, apropiate de ea, răspîndite pe toată planeta.

Draconii London City

 

Imaginea dragonului pentru totdeauna va părăsi Pămîntul, iar eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru Spațial a Cavalerilor Masei Rotunde, voi primi posibilitatea singurei gestionări a acestei planete în conformitate cu voia lui Dumnezeu și pe deplin mă voi apuca de reorganizarea vechii ordini mondiale țesute din inegalitate și viciu.

P.S. În legătură cu începerea operațiunii a prinderii dragonului cu numele diavolul, toate contactele mele vor fi temporar dezactivate. Îmi cer scuze în avans celor cărui i-am stabilit convorbiri. Contactele noastre vor fi reluate după terminarea operațiunii.

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

 

Святослав Мазур: 5 февраля 2019 года дьявол будет экстрадирован на Меркурий

         Завтра, 4 февраля 2019 года, начнётся главная операция на нашей планете. А уже 5 февраля 2019 года в 12-00 по молдавскому времени пойманного дракона по имени дьявол я, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола, отправлю на постоянное место жительства на Меркурий.

 

Таким образом, я навсегда освобожу нашу планету от пагубного управления рептилоидов. Поэтому будет навсегда ликвидирована вредоносная финансово-экономическая диктатура Лондонского Сити и всех примыкающих к ней финансово-экономических щупалец, охвативших нашу планету.

Драконы Лондонского Сити

Образ дракона навсегда покинет Землю, а я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола, получу возможность единоличного управления этой планетой согласно воле Бога и всецело возьмусь за переустройство прежнего мирового порядка, сотканного из неравенства и порока.

P.S. В связи с началом операции по поимке дракона по именем дьявол все мои контакты временно будут отключены. Заранее прошу прощения у тех, кому назначил переговоры. Наши контакты возобновятся после окончания операции.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

31 ianuarie anului 2019 omenirea s-a întors în familia sa spațială

S-a întîmplat cel mai important eveniment în viața omenirii noastre. Ieri, 31 ianuarie 2019, în orașul Chișinău, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am întors omenireai la sînul lumii Divine. Și acum, conform voinței lui Dumnezeu, pe noi ne așteaptă 500 de ani de dezvoltare bună, și apoi trecerea la o nouă planetă, care deja a fost pregătită pentru noi de către mari inițiați pe partea din spate a sistemului nostru Solar. Această tranziție ar fi trebuit să se întîmple acum 500 de ani  în urmă. Dar trădătorii globali, reptilienii și complicii lor, așa-numitul popor ales, din structurile lui satan, au captivat planeta noastră și au încercat să distrugă atît omenirea, cît și planeta însăși, pentru a nu răspunde de cîteva mii de ani de teroare. Dar cum va avea loc această tranziție?
Mai întîi trebuie să curățim grîul de pleavă. Pentru aceasta, eu, Marele Maestru, am lansat sistemul obligatoriu de filtrare, despre care am povestit în videoclipurile mele.

Apoi, după ce toată omenirea va fi separată de forțele rele, noi vom trece la următoarea etapă de pregătire pentru marea tranziție — sincronizarea omului în conformitate cu canoanele lumii Divine. Noi trebuie să oferim fiecărui locuitor al planetei, care dorește, oportunitatea de a ajunge într-o nouă etapă de dezvoltare, – la etapa omului-Zeu. Anume pentru aceasta va fi necesar ca în viitorul apropiat de a  sincroniza între sine trei calități: cele două emisfere ale creierului și calitatea lui Dumnezeu în om. Adică de unit împreună Sfînta Treime înt-un singur om.

 

sincronizator

Pentru aceasta și vor fi construiți sincronizatori – instalații, care, cu ajutorul focului Duhului, vor uni conștiința omului cu natura lui animală — creierul. Astfel, vom primi trei în una: cele două emisfere și conștiința umană vor funcționa ca unul întreg.

Cu alte cuvinte, omul va fi capabil să analizeze simultan atît lumile subtile, cît și cele materiale, ca o unitate. Această calitate va schimba imaginea lumii în viziunea omului însuși și îi va da ocazia să înțeleagă în mod corespunzător esența a ceea ce se întîmplă. Și numai atunci, cînd omul, conform noii închipuiri a sensului ceia ce se întîmplă, va putea să facă o alegere conștientă între Dumnezeu și diavol, va fi posibil de a trensfera toți mesagerii lui Dumnezeu la partea spirituală a Sistemului Solar, pe planeta, care așteaptă 500 de ani noii săi locuitori . (Cu privire la acest subiect eu am organizat un seminar).

Iar planeta Pămînt va fi pusă pentru reconstrucție și curățare pentru cîteva secole. Slujbele speciale ale serviciului spațial vor purifica planeta pînă natura sa originală și vor scoate milioane de tone de gunoi de pe planetă. Această prevenire va restaura planeta și o va pregăti pentru adoptarea viitoarei civilizații, care se pregătește deja în coșurile secrete ale lumii Divine.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

 

Святослав Мазур: 31 января 2019 года человечество вернулось в свою космическую семью

         Произошло самое главное событие в жизни нашего человечества. Вчера, 31 января 2019 года, в городе Кишинёве, я, Святослав Мазур, Великий Магистр, вернул человечество в лоно Божественного мира. И теперь согласно воле Бога нас ждут 500 лет благого развития, а затем переход на новую планету, которая уже подготовлена для нас великими посвященными на обратной стороне нашей Солнечной системы. Этот переход должен был произойти ещё 500 лет тому назад. Но глобальные предатели, рептилоиды и их пособники, так называемый избранный народ из структур сатаны, захватили нашу планету и попытались уничтожить и всё человечество, и саму планету только для того, чтобы не отвечать за несколько тысячелетий террора. Но как же будет происходить этот переход?

Для начала необходимо очистить зёрна от плевел. Именно для этого я, Великий Магистр, запустил систему принудительной фильтрации, о которой рассказал в своих видеороликах.

 

Затем, после того, как всё человечество будет отделено от нечистой силы, мы приступим к следующему этапу подготовки к великому переходу — синхронизации человека согласно канонам Божественного мира. Мы должны дать каждому желающему жителю планеты возможность подняться на новую ступень развития, на ступень Бога-человека. Именно для этого необходимо будет в ближайшем будущем синхронизировать между собой три качества: два полушария головного мозга и качество Бога в человеке. То есть объединить воедино Святую Троицу в отдельно взятом человеке.

Синхронизатор

Для этого и будут построены синхронизаторы – установки, которые с помощью огня Духа соединят воедино сознание человека с его животной природой — головным мозгом. Таким образом, мы получим три в одном: два полушария и сознание человека будут работать как одно целое.

Другими словами, человек одновременно сможет анализировать и тонкие, и материальные миры как одно целое. Это качество изменит картинку мира в представлении самого человека и даст ему возможность правильно разбираться в сути происходящего. И только тогда, когда отдельно взятый человек сможет, согласно новому представлению о смысле происходящего, сделать осознанный выбор между Богом и дьяволом, возможно будет перевести всех Божьих посланцев на духовную сторону Солнечной системы, на планету, которая вот уже как 500 лет ждёт своих новых жителей. (На эту тему я проводил семинар).

Планета же Земля на несколько веков будет поставлена на реконструкцию и очистку. Специальные службы космического сервиса зачистят планету до первозданной природы и вывезут с планеты миллионы тонн мусора. Эта профилактика восстановит планету и подготовит ее к принятию следующей цивилизации, которая уже готовится в тайных закромах Божественного мира.

 

 

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Святослав Мазур: Битва конца закончена, пора подвести итоги /Часть 2/

Я отобрал время у дьявола и вернул его людям

Все планеты в Солнечной системе, в том числе и наше светило Солнце, вращаются против часовой стрелки, создавая тягу движения в сторону Бога. Все смерчи вращаются против часовой стрелки. Все соревнования спортсменов, которые предполагают движение вокруг стадиона, осуществляются против часовой стрелки.

Зададимся вопросом: почему наш циферблат часов устроен таким образом, что часовая стрелка отмеряет время, вращаясь в противоположную сторону?

Ответ один — это глобальная диверсия нечистой силы, которая пытается не допустить всё человечество к своему Создателю, к Богу Вседержителю. Ибо, если время и календарь зациклены на дьяволе, значит, и время подчинено его воле.

Сегодня мы собрались для того, чтобы отделить дьявола от времени и отправить его в царство теней. Этой ночью произойдет действие, которое лишит дьявольскую силу хоть как-то влиять на ход истории и переключит эту историю на время Божественного действия. То есть я в режиме реального времени синхронизирую Божественный и земной миры в единую составляющую.

В дальнейшем роль объединителя земли и неба будут играть синхронизаторы. Но пока их не существует, эту роль будет играть механизм, который и дан людям на ближайшие 5 лет. Ролик, который будет сегодня снят будет единственным эффективным действующим инструментом, который позволит каждому человеку сколько бы он его не просматривал соединяться напрямую с Богом и решать с Ним насущные проблемы.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Битва конца закончена, пора подвести итоги /Часть 1/

Битва конца закончена, пора подвести итоги. Так я озаглавил один из своих текстов. Но дело в том, что это мало даёт информации о том, что на самом деле произошло на нашей планете, на каком краю пропасти находилось наше человечество и что произошло на самом деле. Мой ролик ответит на эти и другие вопросы, особенно актуальные сейчас, в эпоху Божественных перемен.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Я отобрал время у дьявола и вернул его людям

         Все планеты в Солнечной системе, в том числе и наше светило Солнце, вращаются против часовой стрелки, создавая тягу движения в сторону Бога. Все смерчи вращаются против часовой стрелки. Все соревнования спортсменов, которые предполагают движение вокруг стадиона, осуществляются против часовой стрелки.

Зададимся вопросом: почему наш циферблат часов устроен таким образом, что часовая стрелка отмеряет время, вращаясь в противоположную сторону?

Ответ один — это глобальная диверсия нечистой силы, которая пытается не допустить всё человечество к своему Создателю, к Богу Вседержителю. Ибо, если время и календарь зациклены на дьяволе, значит, и время подчинено его воле.

Сегодня мы собрались для того, чтобы отделить дьявола от времени и отправить его в царство теней. Этой ночью произойдет действие, которое лишит дьявольскую силу хоть как-то влиять на ход истории и переключит эту историю на время Божественного действия. То есть я в режиме реального времени синхронизирую Божественный и земной миры в единую составляющую.

В дальнейшем роль объединителя земли и неба будут играть синхронизаторы.

Синхронизатор

Но пока их не существует, эту роль будет играть механизм, который и дан людям на ближайшие 5 лет.

Ролик, который будет сегодня снят будет единственным эффективным действующим инструментом, который позволит каждому человеку сколько бы он его не просматривал соединяться напрямую с Богом и решать с Ним насущные проблемы.

 

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: Bătălia sfîrșitului s-a încheiat, e timpul de a rezuma

Așa cum am mai povestit în videoclipurile și articolele mele de mai multe ori, pe Pămînt există doar un scenariu al luptei pentru viitorul întregii omeniri — scenariul luptei dintre Dumnezeu și diavol. Și aceste două calități ale vieții sunt antipode între ele. Împreună ele nu pot exista. De aceea, bătălia sfîrșitului ar trebui să marcheze victoria unei părți și moartea celuilalt. În această privință, este necesar să înțelegem cu ce anume ar fi trebuit să se încheie această victorie, care este semnificația ei?

Iar sensul victoriei  unei dintre părți este că după ce procesul de globalizare s-a încheiat, și planeta s-a apropiat de perioada următoarei sale dezvoltări cosmice, a apărut întrebarea: la care dintre ierarhiile cosmice ea va fi conectată: Divină sau diabolică. Și în acest sens, cel mai important rezultat al lucrării celor două structuri spațiale opuse a fost cine ar fi primul care va conecta planeta la ierarhia ei: diavolul sau Dumnezeu. Și din moment ce eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, Isus Hristos al celei de-a doua veniri, am fost primul care a îndeplinit condițiile acestei bătălii și astfel am conectat planeta noastră de Împărăția lui Dumnezeu, atunci alte variante pentru dezvoltarea situației pe planeta noastră nu mai sunt posibile.

A venit timpul să rezumăm. Victoria mea a asigurat dezvoltarea planetei încă pentru multe milenii. Din moment ce partea opusă nu mai are șansuri de a cîștiga, deja mîine în noul meu videoclip vă voi povesti despre semnificația evenimentelor care au avut loc și voi pregăti un nou partid pentru cei care vor să meargă pe calea ascensiunii către noua cale de dezvoltare a planetei. Astfel, voi fi capabil să-mi demonstrez personal victoria și astfel să declar sfîrșitul bătăliei.

Prevăd că cineva va spune: care a fost sensul acestei bătălii? Semnificația acestei bătălii a fost cine va cîștiga: viața sau moartea, conștiința extinsă a omului  sau inteligența artificială a robotului. În fruntea ierarhiei noastre se află Domnul — Dumnezeu Tatăl Atotputernic, iar în fruntea forței opuse — diavolul Yahweh.

Astfel, deschizînd calea către împărăția oamenilor, aceste două forțe s-au ciocnit pe teritoriul planetei noastre. Eu am descris în detaliu în videoclipurile mele cum de construit o nouă realitate și, în esență, o matrice energetic-informativă, o formă geometrică, numai în interiorul căreia este posibilă viața reală. Diavolul și-a construit forma lui. Este este alcătuită din pentagoane și, trecînd prin Saturn, Jupiter și Marte, trecînd prin protecția planetei, s-a invadat pe teritoriul Pămîntului. Sarcina forțelor diabolice a fost extrem de simplă — de a distruge întreaga omenire și de a avea ocazia de a trăi pe Pămînt. De aici planurile înțelepților din Sion.

În ceea ce privește forțele Divine, eu, Marele Maestru, aveam nevoie să creez o matrice de circuite externe pentru a separa diavolul de armata lui și să introduc pe planetă forțele Divine, niște forțe speciale — Ordinul Sacru al Cavalerilor Mesei Rotunde. Ce și am reușit să fac.

Noi am creat un sistem de buclă închisă și am dat posibilitatea întreagii omeniri să se întoarcă sub steagul lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Forțele diabolice au fost prinse în interiorul planetei noastre. Cu ajutorul lui Hadron Collider ei au încercat să facă o gaură în conturul exterior al planetei. Din aceasta nu i s-a primit nimic, iar acum ei încearcă cu toată puterea să pornească un al treilea război mondial. Ceea ce este, de asemenea, inutil.

Astfel, nefiind capabili să părăsească planeta și nu fiind de acord să lepede armele, forțele diabolice s-au pus în afara legii. Și din moment ce, în chemarea mea de a îi elibera din captivitate și de a le trimite pe planeta lor, ei nu au fost de acord, am fost nevoit să introduc Planul “B” pentru a crea un sistem de filtrare a planetei pentru a aspira toate forțele rele de pe teritoriul Pămîntului ca un aspirator și a le scufunda în canalizare pe Venus și Mercur. Lasă-și locuiască acolo veacul.

Sistemul este reglementat și lansat în acțiune. La seminarul meu eu voi prezenta funcționarea lui tuturor celor prezenți.

Datorită faptului că forțele diabolice au pierdut bătălia sfîrșitului, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului sacru Spațial al Cavalerilor Maselor Rotunde, iau în considerare prezența lor pe planeta noastră ilegală și acum am dreptul, potrivit voinței lui Dumnezeu, să pun întrebarea evacuării lor complete și imediate de pe planeta noastră cu ajutorul constrîngerii spre supunere. Aceasta este ceea ce voi anunța întregii comunități mondiale.

 

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr