Sveatoslav Mazur: Adresarea lui Isus Hristos către pămînteni

Oamenii Pămîntului!

A sosit momentul decisiv în istoria noastră. Eu am venit pe planeta noastră numai pentru a scoate oamenii din puterea diavolului și a le transfera la puterea lui Dumnezeu Atotputernic. Forțele diabolice în ultimul moment al bătăliei sfârșitului încercă să denatureze semnificația evenimentelor ce au loc și să pună o barieră între Dumnezeu și turma Lui.

Conform legii universului, în realitatea manifestată există doar două forțe: puterea diavolului și puterea lui Dumnezeu. Dacă în declarațiile sau videoclipurile sale autorul nu vorbește din numele lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic sau al singurului Său fiu, Isus Hristos, atunci aceasta este puterea diavolului care încearcă să joace rolul oilor albe. Nu ascultați declarații false despre dragoste și lumină provenite din structuri dubioase. Sursa iubirii și a luminii este numai Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Toți ceilalți locuitori ai lumii Lui manifestate sunt nu mai mult decît consumatori ai energiei Lui.

Astfel, este necesar să realizăm adevărul, că în lumea lui Dumnezeu nimeni nu acționează de la numele său, nici pe Pămînt, nici dincolo de limitele sale. De aceea vă îndemn să aveți răbdare. Victoria al Ordinului meu Cosmic Divin a avut deja loc. Navele noastre spațiale sunt supuse numai voinței mele sfinte. Nu există alți conducători ai Ordinului pe Pământ și nici nu pot exista.

După 7 ianuarie 2019 eu voi intra în drepturile mele, și viața pe planeta noastră va dobîndi o mișcare previzibilă în direcția lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic. Iar acei oameni, creaturi și organizații, care astăzi încă încearcă să împiedice acest proces, vor fi pedepsiți sever de mine ca trădători sau dușmani ai întregii lumi Divine.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

 

Святослав Мазур: Обращение Иисуса Христа к землянам

         Люди Земли!

Наступил решающий момент в нашей истории. Я пришёл на нашу планету только для того, чтобы вывести людей из-под власти дьявола и перевести их под власть Бога Вседержителя. Дьявольские силы в последний момент битвы конца пытаются исказить смысл происходящих событий и вбить клин между Богом и Его паствой.

Согласно закона мироздания, в проявленной реальности есть только две силы: сила дьявола и сила Бога. Если в своих заявлениях или видеороликах автор не говорит от имени Бога Отца Вседержителя или Его единородного сына Иисуса Христа, значит, это сила дьявола, пытающаяся выдавать себя за белых овечек. Не слушайте лживые заявления о любви и свете, исходящие от сомнительных структур. Источником любви и света является только Бог Отец Вседержитель. Все остальные жители Его проявленного мира всего лишь потребители Его энергии.

Таким образом, необходимо осознать истину, что в мире Бога никто не действует от своего имени, ни на Земле, ни за ее пределами. Именно поэтому призываю Вас набраться терпения. Победа моего Божественного Космического Ордена уже произошла. Наши космические корабли подчинены только моей святой воле. Никаких иных руководителей Ордена на Земле нет и быть не может.

После 7 января 2019 года я войду в свои права, и жизнь на нашей планете приобретёт предсказуемое движение в сторону Бога Отца Вседержителя. А те люди, существа и организации, которые сегодня ещё пытаются помешать этому процессу, будут сурово мной наказаны как предатели или враги всего сущего Божественного мира.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Cum eu voi construi noua ordine mondială /Partea 3/

Partea 1, Partea 2

 

Cel mai important lucru din viața unui singur om este motivația vieții sale, cunoașterea viitorului său. Desigur, omul spune de obicei că nu dorește să-și cunoască destinul, pentru că în acest caz nu îi va fi interesat să trăiască. Dar în viața lui Dumnezeu nu există secrete și fiecare om este capabil, interacționînd direct cu Creatorul, să observe cîteva aspecte ale evenimentelor viitoare. El poate simți și deja vu, ca să spunem momente care i s-au întîmplat deja în altă realitate. Dar acestea sunt doar cîteva aspecte ale vieții unui singur om.

Dar profeții și unii dintre oamenii inițiați în misterul lui Dumnezeu au deținut astfel de oportunități ca vederea  viitorului său și al întregii omeniri cu un grad înalt de precizie. De ce este posibil acest lucru?

Faptul este că, în lumea lui Dumnezeu timpul nu se mișcă liniar, de la simplu la complex, de la trecut prin prezent pînă la viitor, dar se află  sub forma unor blocuri deja existente în celule separate ale universului, ca un film filmat separat, în care evenimentele se dezvoltă și în spațiu și în timp. Iar oamenii care există deja pe Pămînt sunt participanții evenimentelor. Astfel de blocuri  informaționale energetice există deja în lumea Divină și așteaptă solicitanții lor. Ele pot fi văzute în sincronizatoare la o vîrstă fragedă pentru a naviga în mod corespunzător atît în ​​spațiu, cît și în timp.

Interacțiunea acestor blocuri între ele creează realitatea spațiului patru-dimensional, cinci-dimensional și șase-dimensional. Dar, fără îndoială, omul va fi capabil să stăpînească acest nivel al realității la fel cum asimilează fentezy de la Hollywood. Pur și simplu cînd el privește aceste fantezy, el este un martor exterior al regizorului în formă umană. Iar în filmele Divine, el însuși participă la aceste evenimente, iar directorul acestor evenimente nu este un singur om și diferite efecte speciale, dar Dumnezeu Atotputernic însuși și lumea Lui interioară, în care omului însuși i se va da ocazia să simtă și să experimenteze totul personal, devenind astfel un participant nu lumei iluzorie fictive a lui satana, ci lumei Divine a Tatălui Atotputernic.

Sincronizator

 Rămîne puțin. Este necesar de creat condiții pentru construirea noilor sincronizatori-templelor globale, de unit toate într-un singur sistem al Spiritului împreună cu lumea Divină și de permis fiecărui om să intre în noua lume globală. Și atunci veți vedea o realitate despre care nici nu vă puteți imagina, pe care unii o văzuseră deja în visuri și în care Hollywoodul însuși, cu toate efectele sale speciale, se odihnește. Aceasta este ca un teatru creat din figuri de carton bidimensionale în fața noilor tehnologii ale spațiului multidimensional.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

 

 

Sveatoslav Mazur: Cum eu voi construi noua ordine mondială /Partea 2/

Partea 1

 

Este greu pentru un om să creadă că lîngă el poate fi  Dumnezeu. Exact așa și în prima dată, cînd eu, Isus Hristos, am venit pe Pămînt, oamenii din jurul meu nu au înțeles sensul evenimentelor și nu au acceptat pe Fiul lui Dumnezeu, așa cum se presupunea de Dumnezeu Tatăl Atotputernic.

Și este oare acest lucru  important?  Pentru Dumnezeu Tatăl  Însuși și Fiul Său  este principală sarcina care se îndeplinește în timpul acestei acțiuni.

Iată și acum, cînd se apropie momentul de tranziție a întregii omeniri la o altă calitate în comparație cu aceea care a fost,  oare este important pentru un om aparte cine va oferi această tranziție? Aparent lui nu contează deloc: va fi această realitate sau alta. Omul se străduie să-și trăiască vîrsta sub orice autoritate, fiind capabil să se acomodeze la ea, sau, după cum se spune, să se adapteze. Această calitate și îi oferă oamenilor posibilitatea de a-și schimba esența în funcție de noile condiții ale vieții. Un astfel de mecanism este încorporat în om de către Dumnezeu inițial. Acest lucru permite lui Dumnezeu și omului să se dezvolte în conformitate cu aceste condiții de viață.
Astfel, transferînd toată omenirea într-o nouă matrice cu parametri absolut noi ale vieții, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, Isus Hristos al celei de-a doilea veniri, voi oferi acestei omeniri noi oportunități care îi vor deschide calea dezvoltării pentru cel puțin încă 500 de ani. Dar această cale de dezvoltare creează și  noi oportunități în dezvoltare și în viață însăși pe această planetă, pentru că totul în viața lui Dumnezeu este interconectat.

În partea următoare eu voi povesti despre cîteva principii pe care astăzi nu le cunoaște un singur om și care îi voi oferi o dezvoltare bună pentru o perioadă lungă de timp. Aceste principii nu vor adăuga cu siguranță omului capacitatea de a-și accelera progresul cantitativ. Ele vor înlocui pur și simplu unele principii care există deja, dar care și-au pierdut relevanța. Adică, ei vor schimba omul calitativ, îl vor face mai flexibili în luarea deciziilor și mai încăpățînați în întruchiparea lor în realitatea lor personală și universală.

Desigur, nu am de gînd să fiu plictisitor și să vorbesc constant despre semnificație celor, care nu vor să asculte. Dar, prin schimbarea condițiilor de existență a omului însăși, eu cu toate acestea îl voi forța să caute aceste noi principii în viața lui, pentru că totul nou,  venit din partea lui Dumnezeu, trebuie să fie meritat.

 

Va continua.

 

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

СРОЧНОЕ ЗАЯВЛЕНИЕ ВЕЛИКОГО МАГИСТРА

Нечистая сила в последний момент перехода всего человечества на новый уровень развития пытается перехватить инициативу у нашего Божественного Ордена Рыцарей Круглого стола.

Фильм, который вы видите, этому подтверждение.

Никаких катаклизмов не будет. Наш Орден Рыцарей Круглого стола и наши космические  Божественные структуры уже сегодня, 3 января 2019 года, в 2 часа ночи по молдавскому времени взяли под полный контроль нашу планету Земля.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Как я буду строить новый мировой порядок /Часть 3/

Часть 1, Часть 2

Самое важное в жизни отдельно взятого человека — это мотивация его жизни, знание своего будущего. Конечно, человек обычно говорит, что не хочет знать своей судьбы, ибо в таком случае ему не интересно будет жить. Но в жизни Бога секретов нет, и каждый человек способен. напрямую взаимодействуя с Творцом, заметить некоторые стороны будущих событий. Он может почувствовать и дежавю, так сказать моменты, которые с ним уже происходили в какой-то иной реальности. Но это лишь некоторые аспекты в жизни отдельно взятого человека.

А ведь пророки и некоторые посвященные в таинство Бога люди обладали такими возможностями, как увидеть своё будущее и будущее всего человечества с большой степенью точности. Почему это возможно?

Дело в том, что в мире Бога время не движется линейно, от простого к сложному, из прошлого через настоящее к будущему, а находится в виде уже существующих блоков в отдельных ячейках мироздания, ну как отдельно уже снятый фильм, в котором события развиваются и в пространстве, и во времени.  А люди, уже существующие на Земле, являются участниками событий. Такие энергоинформационные блоки уже существуют в Божественном мире и ждут своих соискателей. Их возможно будет просмотреть в синхронизаторах еще в детском возрасте для того, чтобы правильно ориентироваться и в пространстве, и во времени.

Взаимодействие этих блоков между собой создают реальность четырёхмерного, пятимерного и шестимерного пространства. Но, несомненно, человек сможет освоить этот уровень реальности точно так же, как он усваивает голливудские фэнтези. Просто, когда он смотрит эти фэнтези, он является посторонним свидетелем постановки режиссера в человеческом обличии. А в Божественных видеороликах он сам является участником этих событий, а режиссером этих событий является не отдельно взятый человек и различные спецэффекты, а сам Бог Вседержитель и Его внутренний мир, в котором самому человеку будет дана возможность все ощутить и пережить воочию, становясь тем самым участником не выдуманного иллюзорного мира сатаны, а Божественного мира Отца Вседержителя.

Синхронизатор

Осталось за малым. Необходимо создать условия строительства новых глобальных храмов-синхронизаторов, объединить их всех в единую систему Духа совместно с Божественным миром и дать возможность каждому человеку войти внутрь нового глобального мира. И тогда перед вами откроется реальность, о которой вы даже не представляете, которую некоторые уже видели во снах и перед которой сам Голливуд со всеми его спецэффектами отдыхает. Это, как театр созданный из двухмерных картонных фигурок перед новыми технологиями многомерного пространства.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Как я буду строить новый мировой порядок /Часть 2/

Часть 1

Человеку трудно поверить, что рядом с ним может быть Бог. Точно так же и в первый раз, когда я, Иисус Христос, приходил на Землю, окружающие меня люди не осознали смысла происходящих событий и не приняли Сына Божьего, как это предполагалось Богом Отцом Вседержителем.

Да и важно ли это? Для самого Бога Отца и Его Сына важна задача, которая исполняется при этом действии.

Вот и сейчас, когда подходит момент перехода всего человечества в иное чем было качество, разве важно для отдельно взятого человека, кто этот переход обеспечит? Ему видимо вообще неважно: будет эта реальность или иная. Человек старается прожить свой век при любой власти, умея к ней приспосабливаться, или, как говорят, адаптироваться. Это качество и даёт людям возможность менять свою суть согласно новым условиям жизни. Такой механизм заложен в человека Богом изначально. Это позволяет Богу и человеку согласно этим условиям жизни развиваться.

Таким образом, переведя все человечество в новую матрицу с совершенно новыми параметрами жизни, я, Святослав Мазур, Великий Магистр, Иисус Христос второго пришествия, обеспечу это человечество новыми возможностями, которые откроют ему путь развития еще как минимум на 500 лет. Но этот путь развития создает и некоторые новые возможности в развитии и самой жизни на этой планете, ибо всё в жизни Бога взаимосвязано.

В своей следующей части я расскажу о некоторых принципах, которые сегодня пока не известны отдельно взятому человеку и которые обеспечат ему благое развития на длительный период времени. Эти принципы, несомненно, не добавят человеку возможность ускорить свой прогресс количественно. Они просто заменят собой некоторые уже существующие, но потерявшие свою актуальность принципы. То есть они изменят человека качественно, сделают его более гибким в принятии решений и более упорным в их воплощении в своей личной и общечеловеческой реальности.

Конечно, я не собираюсь быть надоедливым и постоянно говорить о смысле тем, кто это не собирается слушать. Но изменив условия существования самого человека, я тем самым заставлю его самого искать эти новые принципы в своей жизни, ибо все новое, пришедшее со стороны Бога, необходимо заслужить.

         Продолжение следует.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Cum eu voi construi noua ordine mondială /Partea 1/

Ce este o nouă ordine mondială? Aceasta în primul rînd este o schimbare a direcției vieții de la un nivel orizontal la un nivel vertical. Este imposibil să te lupți cu sistemul existent, dacă nu știi cum funcționează lumea.

Lumea Pămîntului funcționează numai în conformitate cu voința lui Dumnezeu sau voința diavolului. Al treilea nu este dat. Prin urmare, dacă s-a manifestat voința diavolului, ce nu vei face tu, tu nu ești în stare să reziști acestei voințe, deoarece capacitatea ei, posibilitatea ei depășește voința tuturor oamenilor de pe planetă împreună. Și  ce n-ar face ei, acești oameni, ce nu ar inventa, ei nu pot scăpa de această forță invizibilă, care îi obligă pe oameni să trăiască conform unei anumite legi, conform unei anumite paradigme, care pătrunde în toate sferele întregii omeniri, fără nici o rezistență, puternic și neabătut în toate domeniile vieții.

Pentru a schimba cursul lucrurilor de pe planetă, această forță diabolică trebuie să se opună unei forțe care este superioară celei diabolice în potențialul ei și contrară sensului și conținutului acesteia, care ar putea să elimine acea diabolică din toate sferele existenței umane. Dar lupta împotriva diavolului este fizic inutilă, pentru că funcția fizică în viața lui este fundamentală. Diavolul poate fi învins numai prin puterea Duhului, puterea Sfintei Energii a lui Dumnezeu Tatăl. Adică, prin schimbarea comunității mondiale de la cea fizică la cea spirituală.

Acesta este un nivel absolut nou de conștientizare a vieții pentru întreaga omenire. Aceasta este ca focul și apa. Împreună ei nu pot trăi, pentru că se distrug reciproc. Lumea de la elementul de apă trebuie să treacă în cea a focului, atunci și se va întîmpla schimbarea  puterii pe Pămînt. Aceasta nu înseamnă că puterea o va primi un sigur om.  El nu are o capacitate specială de a controla realitatea globală. Un singur om este capabil să controleze numai lumea lui interioară luată în mod individual și aici puterile lui sunt epuizate. Indiferent cît de mare nu se consideră el, omul este o ființă ușoară, deși se consideră a fi coroana universului.

Astfel, atunci cînd pe Pămînt cîștigă un nou element, anume acesta începe să pătrundă în toate nivelurile existenței umane și anume el începe să formeze un nou nivel și sensul vieții. Toate celelalte principii și dorințe a omului nu au sens.

Cînd eu aud cum unii intelectuali îndeamnă toată umanitatea cea mai bunăă să se concentreze asupra creării unei noi ideologii sau a unui concept de viață, eu pur și simplu  zîmbesc.

Încă nici un om nu a reușit vreodată și niciunde să vină cu ceva nou, pentru că tot ceea ce este nou în viața lui este adus din afară de ființe care depășesc cu mult nivelul intelectual al întregii omeniri în ansamblu. Și așa va continua și mai departe, căci omul însuși este nesemnificativ în calitate și în numărul de indivizi. Omul este unic în sine, pentru că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar el nu este comparabil nici cu spiritul  planetar nici cu spiritul cosmic. Acestea sunt nivele diferite, opuse în sensul lor. Acest lucru nu înseamnă că omul singur nu trebuie să se confrunte cu condițiile sale de viață, distrugînd obstacolele și ieșind la noi niveluri de înțelegere. Nu, omul trebuie să crească. Dar el nu ar trebui să se încîlcească în iluzii și ar trebui să-și poată structura corect prioritățile fără a crea îndrumări și sarcini false, pentru că o schimbare ireversibilă a condițiilor de viață ale mediului extern oricum îi va face să vină la Dumnezeu și să-și umilească mîndria.

 

Va continua.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Святослав Мазур: Как я буду строить новый мировой порядок /Часть 1/

         Что такое новый мировой порядок? Это в первую очередь изменение направления жизни с горизонтального на вертикальный уровень. Невозможно бороться с существующим строем, если ты не знаешь, как устроен мир.

Мир Земли функционирует только согласно воли Бога или воли дьявола. Третьего не дано. Поэтому, если проявилась воля дьявола, чтобы ты не делал, ты не в силах противиться этой воле, потому что её ёмкость, её возможность превосходит волю всех людей на планете вместе взятых. И чтобы они, эти люди, не делали, чтобы не придумывали, им никуда не деться от этой невидимой силы, принуждающей людей жить по определенному закону, по определенной парадигме, которая проникает во все сферы всего человечества без всякого сопротивления, мощно и неуклонно проявляясь во всех сферах бытия.

Для того, чтобы изменить ход вещей на планете, этой дьявольской силе необходимо противопоставить силу, превосходящую дьявольскую по её потенциалу и противоположную ей по смыслу и содержанию, которая смогла бы вытеснить дьявольскую из всех сфер человеческого бытия. Но бороться с дьяволом физически бесполезно, ибо физическая функция в его жизни основополагающая. Дьявола можно победить только силой Духа, силой Святой энергии Бога Отца. То есть с помощью переключения мирового сообщества с физической основы на духовную.

Это совершенно новый для всего человечества уровень осознания жизни. Это — как огонь и вода. Вместе они жить не могут, ибо взаимоуничтожают друг друга. Мир из водной стихии должен перейти в огненную, тогда и произойдет смена власти на Земле. Это не значит, что власть получит отдельно взятый человек. Он не обладает особой возможностью контролировать глобальную реальность. Отдельно взятый человек способен проконтролировать только отдельно взятый свой внутренний мир и на этом его полномочия исчерпываются. Каким бы великим он себя не считал, человек существо легковесное, хотя и считает себя венцом мироздания.

Таким образом, когда на Земле побеждает новая стихия, именно она начинает проникать на все уровни человеческого бытия и именно она начинает формировать новую ступень и смысл жизни. Все остальные принципы и желания человека бессмысленные.

Когда я слышу, как некоторые интеллектуалы призывают всё лучшее человечество сконцентрироваться на создании новой идеологии или концепции жизни, я просто улыбаюсь.

 

Еще ни одному человеку никогда и нигде не удалось придумать ничего нового, ибо всё новое в его жизнь привносится из вне существами, намного превышающими интеллектуальный уровень всего человечества в целом. И так будет продолжаться и дальше, ибо сам человек ничтожен по качеству и по количеству особей. Человек уникален сам по себе, ибо создан по образу и подобию Бога. Но ни с планетарным, ни с космическим Духом он не сопоставим. Это разные, противоположные по смыслу уровни бытия. Это не значит, что отдельно взятому человеку не надо бороться с условиями его жизни, уничтожая препятствия и выходя на новые уровни понимания. Нет, человек обязан расти. Но он не должен путаться в иллюзиях и должен уметь правильно выстраивать свои приоритеты, не создавая ложные ориентиры и задачи, ибо необратимая смена жизненных условий внешней среды всё равно его заставит прийти к Богу и смирить свою гордыню.

Продолжение следует.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: Sfîrșitul jocului este aproape

Eu am terminat pregătirea principală pentru momentul decisiv — pentru schimbarea realitatății de la diabolică la Divină. Nimeni așa și nu a realizat semnificația evenimentelor care au loc pe Pămînt, pentru că aceste evenimente au loc numai în conștiința a două entități: ori a  diavolului, ori a lui Dumnezeu. Ei sunt purtători ai realității. Unul e purtător al negativului,  celălalt — al pozitivului. Între  Dumnezeu și diavol se petrece mereu o luptă veșnică. Atît diavolul, cît și Dumnezeu au dar o singură echipă de împlinitori. Pentru diavol aceștia sunt  cavalerii  soarelui negru, îs doar 12. La Dumnezeu aceștia sunt cavalerii Mesei Rotunde, ei sunt de asemenea 12. La diavol cavalerii sunt conduși de lucifer. La Dumnezeu – de mine, Marele Maestru. Și nu există alte forțe executive.
http://indigolotos.info/6428/svyatoslav-mazur-chto-takoe-novy-j-mirovoj-poryadok.htm

Astăzi, pe adevărat, există o excepție, deoarece jocul a ieșit la cel de-al patrulea nivel al dezvoltării. Aceasta este doar o perioadă de tranziție de o mie de ani. Anume de aceea, în loc de Cavalerii Masei Rotunde sau a soarelui negru, în centrul atenției se află două femei — Irina Cocoș  sau Irina Om și adversara ei «sfînta» Baphomet. Sfîntă cu semnul minus, căci ea singură însuși se numește o sfîntă. Și numele ei este Kukarskaya Marina și locuiește ea în Rusia. Eu n-am menționat-o în materialele mele. Dar ea însăși nu a mai putut să reziste și, prin urmare, ar trebui să plătească cu viața ei, pentru că o jignire față de Marele Maestru nu este acceptabilă.

Povestea a atins sfîrșitul,  căci  7 ianuarie anului 2019  în castelul meu, în orașul Chișinău, eu îi voi tăia capul lui Kukarskaya — Baphomet,  transferînd astfel situația de la conștiința diavolului la conștiința lui Dumnezeu. Lanțurile omenirii vor dispărea, și lumea va cunoaște o altă realitate. Rămîne puțin de așteptat.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr