Sveatoslav Mazur: Spiritualizarea planetei noastre a avut loc!

19 ianuarie 2018 în Moldova, în Orheiul Vechi, a avut loc un eveniment principal al ultimilor  trei și jumătate de milenii — spiritualizarea planetei noastre. Și fiindcă  acest proces este ireversibil, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Spațial Sacru al Cavalerilor Meselor Rotunde, declar, că puterea pentru următoarea mie de ani a trecut în mîinile mele, și că planeta Pămîntul a devenit o parte a unei noi construcții cosmice Divine,  numite Colier  de perle al Domnului, — formațiuni planetare morale.

Cum s-a întîmplat acest lucru și vă voi spune în cel mai apropiat film, dar deocamdată felicit toată lumea cu noua lume.

Cineva va spune, ei și dacă, victorie. Această victorie este doar în cuvinte. Nu o vei arăta nimănui, nu o vei măsura nici cu un fel de dispozitive din lumea fizică, ce să faci cu ea, dacă e așa?

Faptul este că toate mediile fără excepție de pe planeta noastră, și internetul,  sunt încă supuse fostului regim diabolic și acționează anume prin mintea umană. De fapt, vedem spălarea creierului întregii omeniri. Nouă ne arătat subiectul luptei americane împotriva Rusiei, Coreei de Nord, împotriva Siriei, spunînd că în curînd lumea, după victoria Statelor Unite, se va transforma într-o tabără  mare de concentrare digitală numită transumanism. Și oamenii cred în asta.

De fapt, războiul pentru viitorul întregii omeniri se desfășoară nu la nivel global, ci la nivelul cosmic. Căci nu există o astfel de putere, cu excepția lui Dumnezeu Atotputernicul, care să-și poată permite să declare în mod public că va avea puterea absolută pe planeta noastră.

Deși, nu. Evreii noștri celebri declară în mod constant acest lucru și în afară de Dumnezeu Atotputernic ei au în vedere venirea lui Moshiach Antihrist. Adică, dacă de aruncat toate cojile, se primește, că lumea se confruntă cu o simplă dilemă, care va deveni principala pe Pămînt: Moshiach sau Domnul Dumnezeu. Iar toate aceste scenarii despre victoria SUA asupra Rusiei sau asupra Coreei sunt coji simple, adică un camuflaj, sub care nu există nimic, căci lupta pentru adevăr este inevitabilă tocmai între Dumnezeu și armata Lui și satana sub steagul căruia se află acest popor ales. Și, fiindcă aceea, ce eu zic, este adevărat, atunci bătălia principală nu poate fi evitată.

Ea trebuie să se întîmple în Moldova și anume în Orheiul Vechi, în singurul punct de pe planetă, unde lumea lui Dumnezeu intră în contact cu lumea Pămîntului. De la aceea, cui îi va aparține acest punct, Dumnezeului sau diavolului, depinde viitorul întregii omeniri.

Credeți de ce pindoșii, sau mai degrabă evreii, au înlocuit din nou guvernul nostru moldovenesc cu oficialii, care au fost furat odată?  Doar pentru ca ei să fie trimiși în Moldova la timpul stabilit, și acest termen este 27 martie 2018, să transmită Moldova în mîinile romănilor — sclavii lor credincioși.

Astfel, ei au pregătit deja terenul pentru unirea acestor două state. Problema este numai că eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Spațial Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, avînd în acea vreme autoritatea absolută în Moldova, încă la 8 august 2010, am transmis atît poporul multinațional moldovenesc, cît și teritoriile sale istorice timpurilor domniei lui Ștefan cel Mare sub controlul personal și îndrumarea lui Dumnezeu.

Și, recent, în conformitate cu puterile mele, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am instituit urmărirea penală a tuturor dușmanilor externi și interni care încalcă libertatea și independența Patriei noastre — Moldova Mare. Adică, de fapt, am făcut procesul de apocalipsă, judecata lui Dumnezeu, ireversibil.

Și în această privință, toți oamenii de pe Pămînt ar trebui să știe că nici evreii, nici Moshiach nu pot evita o întîlnire directă cu Voința Creatorului Suprem. Mai ales, că pe 19 ianuarie 2018, eu și Preasfînta Fecioara, cu ajutorul voinței lui Dumnezeu, am transferat deja planeta la o nouă calitate, în calitatea spiritului, a dragostei și a adevărului. Astfel, eu, Sveatoslav Mazur, am creat condiții ireversibile, insolubile pentru tranziția întregii omeniri spre un nou mod de viață, al patrulea nivel, în lumea Duhului.

Așa să fie. Amin.

Sveatoslav mazur,V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Одухотворение нашей планеты состоялось!

         19 января 2018 года в Молдове, в Старом Орхее, произошло главное событие последних трех с половиной тысячелетий – одухотворение нашей планеты. И так как этот процесс необратимый я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола заявляю, что власть на ближайшие тысячу лет перешла в мои руки и планета Земля вошла в состав нового Божественного космического построения под названием Жемчужное ожерелье Господа, состоящее из духовно-нравственных планетарных образований.

Как это произошло я и расскажу в ближайшем видео ролике, а пока поздравляю все человечество с новым миром.

Кто-то скажет, подумаешь победа. Эта победа только на словах. Ее никому не покажешь, никакими приборами физического мира не зафиксируешь, что с ней делать, если это так?

Дело в том, что все без исключения СМИ на нашей планете, да и интернет, пока еще подчинены прежнему дьявольскому режиму и действуют они именно через человеческий ум. По сути, мы видим промывание мозгов всему человечеству. Нам показывают сюжет борьбы США против России, Северной Кореи, против Сирии, говоря при этом, что мир очень скоро, после победы США, превратится в один огромный цифровой концлагерь под названием трансгуманизм. И люди в это верят.

На самом же деле война за будущее всего человечества происходит не на глобальном уровне, а на уровне космическом. Ибо нет такой силы, кроме Бога Вседержителя, кто бы мог себе позволить заявить во всеуслышание, что будет обладать абсолютной властью на нашей планете.

Хотя, нет. Наши знаменитые евреи об этом постоянно заявляют и кроме Бога Вседержителя они имеют в виду приход Мошиаха антихриста. То есть, если отбросить всю шелуху, то и получается, что мир стоит перед простой дилеммой, кто на Земле станет главным: Мошиах или Господь Бог. И все эти сценарии о победе США над Россией или над Кореей всего лишь шелуха, то есть маскировка, под которой нет ничего, ибо бой истины неминуем именно между Богом и Его воинством и сатаной под знаменем которого и выступает этот избранный народ. И коль, то, о чем я говорю, это верно, то главной схватки не избежать.

Произойти она должна именно в Молдове и именно в Старом Орхее, в единственной точке на планете, где мир Бога соприкасается с миром Земли. От того, кому эта точка будет принадлежать: Богу или дьяволу и зависит будущее всего человечества.

Вы думаете для чего пиндосы, а точнее евреи снова заменили наше молдавское правительство на уже один раз проворовавшихся чиновников? Только для того, чтобы они в назначенный срок, а этот срок 27 марта 2018 года, передали Молдову в руки румын – их верных рабов.

Таким образом, они уже подготовили почву для слияния этих двух государств. Проблема заключается только в том, что я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола, обладая на тот момент абсолютной властью в Молдове еще 8 августа 2010 года передал как многонациональный молдавский народ, так и его исторические территории времен правления Штефана Великого под личный контроль и водительство Бога.

А недавно согласно своих полномочий я, Святослав Мазур, Великий Магистр, возбудил уголовное преследование всех внешних и внутренних врагов, покушающихся на свободу и независимости нашей Родины – Молдовы Маре. То есть, по сути, сделал процесс апокалипсиса, Божьего суда, необратимым.

И в этой связи все люда на Земле должны знать, что ни евреям, ни Мошиаху не избежать прямого столкновения с Волей Всевышнего Творца. Тем более, что 19 января 2018 года я и Пресвятая Богородица с помощью воли Бога уже перевели планету в новое качество, в качество духа, любви и истины. Таким образом, я, Святослав Мазур, создал необратимые, неразрешимые условия перехода всего человечества к новому четвертому укладу жизни в мире Духа.

Да будет так. Аминь.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: Lumea se află la marginea tranziției către o altă realitate

Momentul istoric dedicat morții civilizației reptiliene se apropie de final. Puțini cine înțelege sensul lui, dar lumea Pămîntului și a lui Dumnezeu este aranjată astfel, încît, pentru a începe o nouă poveste, eroii anteriori trebuie să moară, adică să părăsească teritoriul teatrului. Și nu există nici o îndoială că lumea este un teatru obișnuit creat de Dumnezeu pentru a arăta noi spectacole pentru a dezvolta omul.

Cum spunea A.S. Pushkin: «Ce este viața noastră — un joc?» Și, bineînțeles, un joc creat datorită geniului lui Dumnezeu într-o singură calitate, pe o nouă bobină istorică ar trebui să fie finalizată pentru a da drumul unui nou joc, mai avansat și mai subtil. La urma urmei, lumea trebuie să se dezvolte și într-un alt mod este pur și simplu imposibil să o dezvolvi.

Anume de aceea există atît de mulți actori în joc, iar la sfîrșitul unei povești  are loc reînvățarea lor, deoarece odată cu noul joc  sunt obligați să treacă la o nouă calitate și participanții evenimentelor noi.

Problema este că oamenii nu cred că lumea este un joc. Ei cred că lumea este o întîmplare în care le-au scufundat soarta, o situație necunoscută și, prin urmare, ei nu sunt înclinați să se gîndească la viitorul lor nemuritor. Astfel de oameni nu doresc să se reconstruiască și să se pregătească pentru o nouă realitate, pentru un nou joc, ceea ce înseamnă că ei vor pieri ca un material neprofitabil care nu este capabil pentru transformare.

În privința subiectului, lumea singură  nu poate intra într-o nouă calitate, adică subiectul deja elaborat nu poate fi transformat într-unul nou, pentru că lumea este o formă de gîndire. Poate fi comparat cu un film. Înregistrată o dată, această lume își încheie existența pe un platou de film istoric și există pentru totdeauna, ca trecutul lumii noastre.

Deci, acest trecut este înlocuit de o formă de gîndire viitoare, datorită căruia se dezvoltă o poveste nouă. Schimbarea subiectelor este de asemenea efectuată de Domnul într-o ordine specială. Și în legătură cu faptul că lumea nu se poate transforma, în matricea ei se pune scena ultimului act al morții acestei lumi, la fel, cum acest act există în soarta unui actor-om individual. Desigur, acest act este descris ca o stare disperată, în care există lumea în care ea, lumea, trebuie să facă o alegere: să se transforme sau să piară. Acest final este strict definit atît în ​​timp, cît și în loc.  Pentru că trecutul, ca și viitorul, este o formă completă de gîndire, adică subiectele, care, înainte de a fi aprobate, sunt aprobate de judecata lui Dumnezeu sau de un consiliu artistic de nivel înalt. Apoi este scrisă în Cartea Vieții și devine legea universului.

Un astfel de subiect este canonul, datorită căruia judecata lui Dumnezeu determină gradul de îndeplinire a rolului fie  ca persoanei unice, așa și a poporului sau a întregii omeniri în întregime. Un astfel de subiect și permite să fie proiectate evenimente viitoare, reieșite din  greșelile trecutului.

Întrebarea cheie a tranziției către o nouă realitate și distrugerea acesteia este unde exact și cînd va avea are loc apocalipsa sau scena finală principală. Cred că înțelegi la ce conduc.

Această scenă trebuie după voința lui Dumnezeu și datorită subiectului să se întîmple exact în Moldova și exact în Orheiul Vechi, unde într-un singur punct s-au concentrat cît întregul viitor, atît și întregul trecut al omenirii. Acest punct nu poate fi eludat. Acesta va deveni un loc de evenimente majore în viitorul apropiat.

Credeți de ce a fost întrupat în Moldova reprezentantul Domnului, Regele regilor, Marele Maestru, Sveatoslav Mazur — slujitorul vostru ascultător și Preasfînta Maica Domnului? Și de ce întreaga lume occidentală, precum și vecinii noștri din est, încearcă atît de zelos să lichideze statalitatea Moldovei, aflată sub controlul personal și conducere a lui Dumnezeu? Anume pentru  aceea, ca, creînd o situație insolubilă a finalei piesei pentru a distruge această lume care se confruntă cu voința irezistibilă a lui Dumnezeu.

Declarația României și a țărilor occidentale ne conduce spre final, care se va întîmpla în acel moment cînd statul moldovenesc suveran va fi declarat lichidat. Sunt sigur că acest lucru se va întîmpla primăvara acestui an.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Мир на краю перехода в иную реальность

         Исторический момент, посвященный гибели рептилоидной цивилизации заканчивается. Мало кто понимает его смысл, но мир Земли и Бога устроен таким образом, что, для того, чтобы начаться новому сюжету прежние герои обязаны погибнуть, то есть покинуть территорию театра. А то, что мир — это обыкновенный театр, созданный Богом для показа новых развивающих человека спектаклей, нет сомнений.

Что говорил А.С. Пушкин: «Что наша жизнь – игра?» И, конечно, игра, созданная благодаря гению Бога в одном качестве, на новом историческом витке должна быть закончена для того, чтобы уступить место новой игре, более продвинутой и тонкой. Ведь, мир обязан развиваться, а по-другому развивать его просто невозможно.

Именно поэтому в игре так много актеров и при завершении одного сюжета происходит их переучивание, так как вместе с новой игрой обязаны перейти в новое качество и участники новых событий.

Проблема заключается в том, что люди не верят в то, что мир — это игра. Им кажется, что мир — это случайность, в которую их окунул их рок, неизвестная ситуация и поэтому они не склонны думать о своем бессмертном будущем. Такие люди не хотят перестраиваться и готовиться к новой реальности, к новой игре, а это значит, они погибнут как профнепригодный материал не способный на трансформацию.

Что касается сюжета, то мир сам перейти в новое качество не может, то есть уже отработанный сюжет не может трансформироваться в новый, ибо мир — это мыслеформа. Его можно сравнить с кинопленкой. Снятый однажды этот мир заканчивает свое существование на исторической кино-полке и существует вечно, как прошлое нашего мира.

Так вот, это прошлое заменяется будущей мыслеформой, благодаря которой и развивается новый сюжет. Смена сюжетов тоже производится Господом по особому порядку. И в связи с тем, что мир не может трансформироваться, в саму его матрицу вставляется сцена последнего акта смерти этого мира, точно так же, как этот акт существует и в судьбе отдельно взятого актера – человека. Конечно, этот акт расписан как безвыходное состояние, в котором оказывается мир, при котором ему, миру, необходимо сделать выбор: или трансформироваться, или погибнуть. Такой финал определен строго и по месту, и по времени. Ибо прошлое, как и будущее это законченные мыслеформы, то есть сюжеты, которые прежде чем начаться утверждаются Божьим судом или высоким худсоветом. После чего записывается в Книгу Жизни и становятся законом мироздания.

Такой сюжет и есть канон, благодаря которому Божий суд и определяет степень исполнения той или иной роли как отдельно взятого человека, так и народа или всего человечества в целом. Такой сюжет и позволяет конструировать будущие события исходя из ошибок прошлого.

Ключевой вопрос перехода к новой реальности и гибели прежней заключается в том, где именно и когда произойдет апокалипсис или главная финальная сцена. Думаю, что вам понятно к чему я веду.

Эта сцена должна по воле Бога и благодаря сюжету произойти именно в Молдове и именно в Старом Орхее, где в единой точке сконцентрировалось как все будущее, так и все прошлое человечества. Эту точку обойти невозможно. Она в ближайшем будущем и станет местом главных событий.

Вы думаете, для чего в Молдове воплотился посланник Господа, царь царей, Великий Магистр, Святослав Мазур – ваш покорный слуга и Пресвятая Богородица? И для чего весь западный мир, а также наши соседи с востока так рьяно пытаются ликвидировать государственность Молдовы, находящуюся под личным контролем и водительством Бога? Именно для того, чтобы создав неразрешимую ситуацию финала спектакля уничтожить этот мир столкнувшись с непреодолимой волей Бога.

Заявление Румынии и западных государств подвигают нас к финалу, который и произойдет в тот момент, когда будет объявлено о ликвидации суверенного Молдавского государства. Уверен, что это произойдет уже весной этого года.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: De ce Sfînta Fecioara s-a întrupat în corpul unei moldovence?

Recent, Donald Trump a anunțat întregii lumi, că Ierusalimul este capitala Israelului.  Pentru ce a făcut-o, și de ce  această decizie a făcut toată lumea să agită?

Doar de aceea,  că ultima bătălie, după opinia cabaliștilor, adică bătălia sfîrșitului, ar trebui să se întîmple anume în Ierusalim. Și după aceasta, cînd întregul popor evreu se va uni în dragoste și bunătate, în cel de-al treilea templu al lui Solomon va intra Moshiah.  Și apoi lumea va trece sub controlul lui personal.

Desigur, poți să visezi la orice și să încerci să măsori pe umerile sale hainele altcuiva, dar din aceasta în lumea lui Dumnezeu nu se va întîmpla nimic. Scenariul furat nu poate fi pus pe scena altcuiva cu alți actori, pentru că Regizorul acestei lumi este doar unul.

Din anumite motive, evreii au uitat de soarta celor două temple anterioare a lui Solomon și au promovat prostește pe cel de-al treilea. Se vede că, acesta fiind  final și ultimul pentru ei. Nu e întîmplător, că în echipa lui Trump pentru misiunea spirituală secretă este responsabilă o rudă apropiată — сhabad, Jared Kushner, soțul fiicei lui Donald Trump, Ivanka (care la fel a convertit iudaismul și în tot felul  îl susține pe soțul său în acest început).

Dar adevărul este, că poți înșela poporul tău cît vrei, poți înșela și întreaga lume ceva timp, dar momentul adevărului va veni oricum, și apoi în acțiune intră legea neomorabilă și imutabilă a lui Dumnezeu, care este susținută de voia Lui sfîntă și de armata Lui sacră.

În acest moment, cel mai principal pentru istoria intregii omeniri, cînd se rezolvă soarta întregii lumi, și vine sfîrșitul luptei, anume eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru Ordinului cosmic sacral al Cavalerilor Mesei Rotunde, am venit pe Pămînt pentru aceea, ca, după voia lui Dumnezeu, să aranjez toate lucrurile pe locurile lor. Și cel mai important, ca să găsesc și să activez punctul principal de pe planetă, situată în Republica Moldova, în Orheiul Vechi, ce repezintă centrul manifestat  Divin al lumii, în jurul căruia și ar trebui să se unească toți oamenii din lume sub numele umanitate comună.

Anume această sarcină  Domnul a încredințat mai întîi dacilor și apoi urmașilor săi, descendenților direcți — poporului multinațional moldovenesc. Acest rol sacru al moldovenilor se va realiza, fără îndoială, în ciuda dorinței noului Imperiu Roman sub steagul SUA de a distruge această idee sacră și chiar statul Moldovenesc.

Lupta finală a intrat în faza sa decisivă. Armata  lui Dumnezeu Tatăl s-a întrupat deja pe Pămînt și așteaptă comanda  mea principală. Dar încă nu totul este gata pentru acțiune. Rămîne să realizăm cîteva puncte importante, pentru care este responsabilă în fața lui Dumnezeu și întreaga omenire Sfînta Fecioara. Anume Ea — Maica Lumii —  este intermediar  între cerul și pămîntul, și anume prin inima Ei va fi pus în viitorul apropiat canalul principal al iubirii, care leagă tronul Dumnezeului  Tatălui Atotputernicului și tronul Marelui Maestru, Regelui regilor. Anume după  aceasta  lumea și va intra într-o nouă etapă a dezvoltării sale, și sfîrșitul luptei se va finisa pentru bucuria umanității noastre.

Dumneavoastră veți întreba, ce-i cu evreii și Donald Trump? Vorba constă în aceea, că aceste forțe și încearcă să împiedice acest proces și se stăruie să conducă lumea, care nu îi aparține. În această confruntare  ei au făcut greșeala lor principală, care deja este imposibil de corectat. Ei și-au însușit planul lui Dumnezeu și au vrut, aparent, să-I ia locul. Astfel de erori nu vor rămîne nepedepsite.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Почему Пресвятая Богородица воплотилась в теле молдаванки?

         Недавно Дональд Трамп объявил всему миру, что столицей Израиля является Иерусалим. Для чего он это сделал и почему весь мир — это решение взбудоражило?

Только потому, что по мнению каббалистов последний бой, то есть бой конца, должен произойти именно в Иерусалиме. И после этого, когда весь еврейский народ объединится в любви и благости в третий храм Соломона войдет Мошиах. И тогда мир перейдет под его личный контроль.

Конечно, можно мечтать, о чем угодно и можно на свои плечи примерять чужую одежду, но от этого в мире Бога ничего не произойдет. Украденный сценарий невозможно поставить на чужой сцене с чужими актерами, ведь Режиссер в этом мире один.

Почему-то евреи забыли о судьбе двух предыдущих храмов Соломона и тупо продвигают третий. Видимо, для них окончательный и последний. Не случайно в команде Трампа за духовную тайную миссию отвечает близкий родственник-хабадник Джаред Кушнер – муж дочери Дональда Трампа Иванки (которая также приняла иудаизм и всячески поддерживает своего мужа в этом начинании).

Но дело в том, что можно сколько угодно обманывать свой народ, можно некоторое время обманывать и весь мир, но время истины все равно настанет и тогда в действие вступает нетленный и незыблемый закон Бога, который поддерживается Его Святой волей и Его священным воинством.

В этот самый важный для истории всего человечества момент, когда решается судьба всего мира и настает бой конца, именно я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола, пришел на Землю для того, чтобы согласно воле Бога расставить все вещи по своим местам. И самое главное найти и активировать главную точку на планете, находящуюся в Молдове, в Старом Орхее и олицетворяющую центр проявленного Божественного мира, вокруг которой и должен объединиться весь народ планеты под названием единое человечество.

Именно эту задачу Господь доверил вначале дакам, а, затем, и их последователям, прямым потомкам — многонациональному молдавскому народу. Эта священная роль молдаван, несомненно, будет реализована вопреки желанию новой Римской империи под флагом США уничтожить и эту священную идею, и само Молдавское государство.

Бой конца вступил в свою решающую фазу. Войска Бога Отца уже воплотились на Земле и ждут главной моей команды. Но пока еще не все готово к действию. Осталось реализовать несколько важных моментов, за которые и отвечает перед Богом и перед всем человечеством Пресвятая Богородица. Именно Она – Матерь Мира является связующим звеном между небом и землей и именно через Ее сердце будет проложен в ближайшем будущем главный канал любви, связывающий трон Бога Отца Вседержителя и трон Великого Магистра, царя царей. Именно после этого мир и перейдет в новую стадию своего развития, а битва конца закончится на радость всего нашего человечества.

Вы спросите, а при чем тут евреи и Дональд Трамп? А при том, что эти силы и пытаются помешать этому процессу и стремятся возглавить мир, который им не принадлежит. В этом противостоянии они допустили свою главную ошибку, которую уже невозможно исправить. Они присвоили себе план Бога и хотели, видимо, занять Его место. Такие ошибки безнаказанными не останутся.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: Moldova Mare nu vă este Imperiul Rus

O sută de ani în urmă în Ekaterinburg, în casa Ipatiev a fost împușcată întreaga familie regală a lui Nicholae al II-lea, împreună cu el însuși autocrat al Întregii Rusii. Desigur, mulți oameni, și experți îl socot pe ultimul împărat rus cu caracter slab și incapabil de a lua decizii importante, fiind influențat de soția lui germană. De fapt, executarea familiei regale și executarea împăratului – este o campanie globală de spiritelor rele, care a indicat cumlucrează legea răzbunării anume atunci, cînd o persoană, care are în managementul său  putere absolută, îl trădează pe  Dumnezeu și își primește pedeapsa fulger.

Cuiva poate să i se pară,  că o sută de ani este o lungă perioadă de timp, iar pentru lumea noastră, și mai ales pentru Moldova Mare, el nu are nimic de făcut. Nu, nu este așa. Orice exemplu istoric poate fi folosit în mod repetat, deoarece ne arată exact cum funcționează legea cauzelor și efectelor.

Deci, renunțînd la tot felul de mărunțușuri, să ne uităm la rădăcina problemei.

În Imperiul Rus, care din zilele Sophiei Paleolog și lui Ivan al III-a a mers pe un cerc vicios, a avut loc Revoluția rusă din 1905. Revoluția a fost pregătită de către agențiile de informații occidentale și organizații secrete ale preoției negre mondiale și a fost îndreptată împotriva puterii lui Dumnezeu pe verticală, împotriva tronului Rusiei, pentru că tronul Rusiei a fost unsul lui Dumnezeu, care este în mod direct, în conformitate cu legile universului, asculta de Dumnezeu și astfel, prin Biserica Ortodoxă Rusă își desfășura puterea absolută în vastul teritoriu al globului. Și, desigur, Rusia la începutul secolului XX a demonstrat o creștere extraordinară și în cîteva decenii, ar putea deveni o amenințare majoră pentru lumea sionismului și preoției negre.

Avînd o putere absolută în Imperiul Rus, împăratul Nicolae al II-lea ar putea să alunge cu ușurință această revoluție și, astfel, să-și suporte crucea dată lui de Dumnezeu în continuare spre victorie. Dar el a făcut o mare greșeală în viața sa. El și-a transferat crucea personală a puterii absolute către poporul rus și, prin urmare, a încălcat verticala Divină a puterii. În Rusia, libertatea și democrația au triumfat, ca și în prezent în Moldova.

Și această democrație, pentru care, desigur, stătea  lumea sionismului și preoției negri, a creat o grămadă de partide politice și Duma de Stat, care au început imediat să se pregătească de moartea împăratului. La urma urmei, dacă împăratul a trădat pe Dumnezeu și-a dat crucea, dăruită de Creator, puterea lui Dumnezeu nu mai este dreptul de a apăra și păzi.

Astfel, încălcînd  shema controlului Divin,  împăratul rus și-a semnat pentru sine  și familia lui, și pentru poporul rus o condamnare la moarte, ceea ce a dus la împușcarea familiei regale, la primul și cel de-al doilea război mondial, și acum, de asemenea, în curs de pregătire pentru a treia.

Un alt lucru este în Moldova noastră Mare. După ce încă o dată a prăbușit Imperiul Rus sub numele de URSS, eu, Sveatoslav Mazur,  Marele Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde am primit din mîinile lui Dumnezeu Atotputernic simbolurile autorității absolute atît în Moldova, cît și pe întreaga planetă. Această cruce Divină –simbolul destinului meu, este susținută de voința Creatorului și a armata Lui  Divină.

Eu știu că crucea, dată de Dumnezeu nu poate fi transferată către părți terțe și, în plus, a crea libertate și democrație, pentru că lumea e creată de legile lui Dumnezeu de responsabilitate personală, și astfel de concepte precum libertatea și democrația nu se aplică. Aceasta este o invenție a spiritelor rele.

De aceea nu există încă o ordine în statul nostru. Dar aceasta este o chestiune de tehnică. Puterile lui Dumnezeu sunt dispuși să aducă această ordine, dar autoritatea dată mie de Dumnezeu va oferi construcții noi, atît în ​​țara noastră cît și în întreaga lume. Rămîne să așteptăm momentul principal cînd puterile lui Dumnezeu vor dori să reformateze  planeta prin calitatea puterii mele personale. În faptul că acest lucru se va întîmpla în lunile următoare, eu personal nu mă îndoiesc.

Autoritatea dată mie de Dumnezeu va prevala, deoarece este susținută de voința Lui și forțele Sale cosmice.

 

Sveatoslav Mazur,V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Святослав Мазур: Молдова Маре – это вам не Российская империя

         Сто лет тому назад в Екатеринбурге в доме Ипатьева расстреляли всю царскую семью Николая Второго вместе с самим самодержцем Всея Руси. Конечно, многие люди, да и специалисты, считают последнего Российского императора слабохарактерным и не способным к принятию важных решений, попавшего под влияние своей немецкой супруги. На самом же деле расстрел царской семьи и казнь самого императора – это глобальная акция нечистой силы, которая указала, каким образом действует закон воздаяния именно тогда, когда человек имеющий в своем управлении абсолютную власть предает Бога и за это несет молниеносное наказание.

Кому-то может показаться, что сто лет это большой срок и к нашему миру, а особенно к Великой Молдове он не имеет никакого отношения. Нет, это не так. Любой исторический пример можно использовать многократно, ибо он показывает нам как именно действует закон причин и следствий.

Итак, отбрасывая всякие мелочи посмотрим в корень проблемы.

В Российской империи, которая со времен Софьи Палеолог и Ивана Третьего ходила по замкнутому кругу, случилась Русская революция 1905 года. Революция была подготовлена западными спецслужбами и тайными организациями мирового черного жречества и была направлена против Божественной вертикали власти, против российского престола, ибо российский престол представлял собой помазанник Бога, который напрямую, согласно закона мироздания, подчинялся Богу и, таким образом, через Русскую Православную церковь осуществлял абсолютную власть на огромной территории земного шара. И конечно, Россия в начале двадцатого века демонстрировала колоссальный экономический рост и через несколько десятков лет могла стать главной угрозой мировому сионизму и черному жречеству.

Обладая абсолютной властью в Российской империи император Николай Второй легко смог бы разогнать эту революцию и, таким образом, понести свой крест данный ему Богом далее к победе. Но он допустил главную ошибку в своей жизни. Он передал свой личный крест абсолютной власти российскому народу и, тем самым, нарушил Божественную вертикаль власти. В России восторжествовала свобода и демократия, ну, как сегодня в Молдове.

И эта демократия, за которой конечно же стоял мировой сионизм и черное жречество создали кучу политических партий и государственную думу, которая сразу же приступила к подготовке казни императора. Ведь, если император предал Бога и отдал свой крест, дарованный Творцом, то сила Бога больше не в праве его защищать и пестовать.

Таким образом, нарушив схему Божественного управления Российский император подписал и себе, и своей семье, и всему российскому народу смертельный приговор, который и вылился в расстрел царской фамилии, в Первую и Вторую мировую войны, а сейчас еще и в подготовке к третьей.

Другое дело в нашей Великой Молдове. После того как в очередной раз рухнула Российская империя под названием СССР, я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола получил из рук Бога Вседержителя символы своей абсолютной власти как в Молдове, так и на всей планете. Этот Божественный крест – символ моей судьбы и моего предназначения подкреплен силой воли Творца и Его Божественным воинством.

Я знаю, что крест дарованный Богом нельзя передавать третьим лицам и, тем более, творить свободу и демократию, ибо мир создан по Божественным законам личной ответственности и такие понятия, как свобода и демократия в нем не действуют. Это выдумки нечистой силы.

Именно поэтому в нашем государстве пока нет порядка. Но это дело техники. Силы Бога готовы этот порядок навести, а власть, данная мне Богом обеспечит новое строительство, как в нашем государстве, так и во всем мире в целом. Осталось дождаться главного момента, когда силы Бога захотят переформатировать планету под качество моей личной власти. То, что это произойдет в ближайшие месяцы я лично не сомневаюсь.

Власть, данная мне Богом восторжествует, ибо она подкреплена Его волей и Его космическими войсками.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Preasfînta Maica Domnlui a venit pe Pămînt ca să salveze cît mai mulți oameni

Lumea lui Dumnezeu este construită strict conform după canonul adevărului. Și nu pot exista defecte în acest canon. Dar, iată, îngerul căzut Lucifer a încercat să-și schimbe canonul și să-l înlocuiască cu canonul lui Dumnezeu. Ce a ieșit din asta — vedem astăzi pe planeta noastră.

Lumea a ajuns la punctul de auto-distrugere. Desigur, Dumnezeu Atotputernic — Tatăl și constructorul tuturor lumilor și popoarelor nu a putut permite un astfel de sfîrșit. Anume de aceea, El m-a trimis pe mine — Marele Maestru al Ordinului sacru cosmic al Cavalerilor Mesei Rotunde, pentru a isprăvi această situație, pentru a construi din nou o nouă matrice (habitatul pămîntenilor), după canonul Divin. Ce am făcut cu succes.

Acum, această matrice în modul de testare se verifică de către forțele noastre cosmice. Dar, foarte curînd (este vorba de cîteva luni), ea va fi conectată la un nou flux de energie și de informații, provenind din centrul Divin.

De aceea, Preasfînta Maica a Domnului a venit în lumea Pămîntului. Nu să comande, ci să salveze cît mai mulți oameni. Căci, Lucifer și armata lui de mai multe milenii a schimbat codul vieții omului. Matricea lui este deformată și nepotrivită pentru viața veșnică.

Atunci cînd fluxul adevărat al energiei Divine va fi conectat, mulți oameni care sunt înclinați în păcat și ignoranță nu vor putea să o depășească fizic și vor muri. Dar nu avem altă cale, pentru că Lucifer, înțelegînd, că timpul judecății lui Dumnezeu a venit, face tot posibilul pentru a distruge singura  planeta în ultimul moment.

De aici reiese și un comportament inadecvat al elitei mondiale și încearcările de a distruge pentru început singura Moldova, fiindcă ea, Moldova, și este o piatră de temelie sau un pod între cerul și pămîntul, prin care și va curge pe Pămînt această putere nouă, dătătoare de viață a lui Dumnezeu.

Anume de aceea eu repet de mai multe ori: titlul meu Divin Suprem pe planetă — titlul de Rege al regiilor nu este însușit de oameni. Acest titlu eu port prin dreptul de conducere al lucrării privind traducerea planetei noastre într-o nouă calitate, în Împărăția lui Dumnezeu. Acest titlu îmi dă ocazia astăzi să conduc forțele spațiale și să le pregătesc pentru tranziția iminentă sau, după cum sezice la noi, pentru o nouă reformatare a planetei.

În această lucrare, Preasfînta Fecioara are o funcție umanitară. Avînd ocazia să introducă astăzi noul cod al viitoarei vieți în mintea oamenilor, Ea săvîrșește această lucrare cu acei, care sunt conștienți de mărimea Ei viitoare și de destinul Ei pe Pămîntul nostru. Această lucrare nu este teoretică, ci practică. Acei, care au trecut deja noua inițiere Divină a Preasfintei, au ajuns să cunoască lumea adevărului și au trecut la noul lor nivel de dezvoltare pentru totdeauna. Și cei care vor cunoaște acest dar în viitorul apropiat, sunt sigur că vor înceta să se îndoiască de semnificația evenimentelor care au loc pe Pămînt.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Пресвятая Богородица пришла на Землю, чтобы спасти как можно больше людей

         Мир Бога построен строго по канону истины. И не может быть в этом каноне никаких изъянов. Но вот, падший ангел Люцифер попробовал изменить свой канон и подменить им канон Бога. Что из этого вышло мы наблюдаем сегодня на нашей планете.

Мир подошел к черте самоуничтожения. Конечно, Бог Вседержитель – Отец и строитель всех миров и народов не мог допустить такого конца. Именно поэтому он и послал меня – Великого Магистра Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола, исправить эту ситуацию, снова построить новую матрицу (среду обитания землян) по Божественному канону. Что я успешно и сделал.

Сейчас эта матрица в тестовом режиме проверяется нашими космическими силами. Но уже очень скоро, (речь идет о нескольких месяцах), она будет подключена к новому потоку энергии и информации исходящей из Божественного центра.

Именно поэтому в мир Земли пришла Пресвятая Богородица. Не для того, чтобы повелевать, а для того, чтобы спасти как можно больше людей. Ведь, Люцифер и его воинство в течении многих тысячелетий менял код жизни человека. Его матрица деформирована и непригодна к вечной жизни.

Когда будет подключен истинный поток Божественной энергии многие люди, погрязшие в грехе и невежестве не смогут его физически преодолеть и погибнут. Но другой дороги у нас нет, ибо Люцифер, понимая, что время Божьего суда настало, делает все возможное для того, чтобы в последний момент уничтожить саму планету.

Отсюда исходит и неадекватное поведение мировых элит и попытки уничтожить для начала саму Молдову, ибо она, Молдова, и является краеугольным камнем или мостом, между небом и землей, через который и потечет на Землю эта новая живительная сила Бога.

И именно поэтому я много раз повторяю: мой Высший Божественный титул на планете – титул царя царей не присваивается людьми. Этот титул я ношу по праву руководства работой по переводу нашей планеты в новое качество, в Царствие Бога. Этот титул дает мне возможность сегодня управлять космическими силами и готовить их к предстоящему переходу или, как у нас говорят, к новому переформатированию планеты.

У Пресвятой Богородицы в этой работе гуманитарная функция. Имея возможность уже сегодня внедрять в сознание людей новый код будущей жизни Она проводит эту работу с теми, кто осознает ее будущее величие и свое предназначение на нашей Земле. Эта работа не теоретическая, а практическая. Те, кто уже прошли новое Божественное посвящение Богородицы познали мир истины и навсегда перешли на свой новый уровень развития. А те, кто познают этот дар в ближайшем будущем, уверен, перестанут сомневаться в смысле происходящих на Земле событиях.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr