Sveatoslav Mazur: S-a început construcția Divină a corpului spiritual-moral al planetei

Calea mea de iubire și bunătate eu am terminat-o cu sarcina principală a întrupării mele – am creat Piatra Filosofică (Cristalul conștiinței) și celula vie originală a noii acțiuni super Divine. Acum pe Pămînt s-a început o nouă perioadă de acțiune. Eu o numesc așa: construcție Divină a corpului spiritual-moral al planetei. Și, fiindcă fiecare om, care trăiește pe planeta noastră, este o celulă vie a acestei planetei, care este o parte din ea (macrocosmosul), dar omul însuși este compus din celule vii, care împreună constituie microcosmosul lui, în scopul de a începe construcția corpului planetar al planetei calității noi, a fost necesar să sintetizăm acea celulă singură, primordială a construcției noi Divine în interiorul  unei ființe individuale.

Desigur, dacă vorbim despre noua lume Divină și noua construcție  Divină,  a fost necesar de sintezat astfel de celulă primordială în corpul  Divin al microcosmosului Divin. Anume deaceea pe Pămînt a venit Preasfînta Fecioara, iar eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Spațiului Sacru al Ordinului Cavalerilor Mesei Rotunde, mesagerul Domnului, Regele regilor, trebuiam cu ajutorul cunoștințelor secrete (sacrale) și capacităților mele magice, să creez condițiile  sintezei a acestei celule, pentru ca, cu ajutorul diviziunii și înmulțirii în viitor , de a umple cu această nouă formă de rețea cristalină tot spațiul intern al noii forme de matrice Divine, forma căreia eu am demonstrate-o în mod repetat în video materialele mele.

Ceea ce diavolul nu a putut să facă cu ajutorul alchimiștilor săi, tot ceea ce nu au reușit să creeze nici nobilimea neagră, nici Hitler, Mussolini, Papa sau alți visători de putere absolută pe Pămînt, noi am reușit să facem împreună cu Preasfînta Fecioara. Este creat și cristalul original al conștiinței, și celula întîi născută vie a noii calități Divine pe Pămînt.

Din 16 februarie 2018 din centrul planetei noastre, din Orheiul Vechi s-a  început diviziunea ei. Acum, conform principiului progresiei geometrice, celulele acestea  se înmulțesc în fiecare zi, pornind de la centru, astfel din Moldova se crează o nouă latură cuantică a lumii noastre noi Divine.

Și fiindcă nimic străin nu poate intra în această matrice, se evacuează treptat din suprafața planetei noastre toți aceia care nu sunt capabili din nici un motiv să se supună  calității noi Divine sau Ordinii  Divine noi. Procesul de reformatare a planetei noastre va dura cîteva luni. În acest timp, o nouă calitate va umple complet întregul interior al Matricei noastre Divine, și lumea Pămîntului, împreună cu locuitorii ei, se va afla într-o nouă lume Divină al nivelului al patrulea al realității, despre care am vorbit în video materialele și articolele mele. Și, fiindcă acest proces este controlat de Dumnezeu Atotputernicul, și  conduce procesul în conformitate cu planul lui Dumnezeu, mesagerul Domnului, robul vostru  umil, în cursul acestui timp scurt va fi formată o nouă dinastie Divine Mazur, formată din reprezentanți ai familiei mele. Și fiindcă această dinastie a trecut deja într-o nouă calitate, atunci ea va deveni singurul element al noii Ordini Divine, baza și conducerea ei. 

Toate celelalte structuri a lui Lucifer, care pierd deja puterea astăzi și nu pot influența cel puțin pe cursul evenimentelor reale pe Pămînt, vor fi eliminate prin însăși sensul construcției noi. Cei care vor să-și salveze viețile și să se supună ordinului mondial nou și noii conduceri, vor deveni receptivi și vor fi reformați conform calitatății și semnificației noii construcții Divine.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P.  https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Preasfînta Fecioara deja săvîrșește fapte bune pe planeta noastră

Lumea Pămîntului se va uni, dar nu în jurul României, dar în jurul Moldovei Mare. Și nu sub conducerea lui Moshiach, ci sub îndrumarea lui Dumnezeu Tatăl Atotputernicul.

Acesta deja este un fapt împlinit. Căci lumea a trecut deja într-o nouă calitate, în calitatea Spiritului. Acum noi vedem cum planeta noastră, și după ea, și creierul nostru, măresc nivelul vibrațiilor. Se va termina această creștere la aproximativ 33 de herte (Hz) și apoi se va putea spune, că lumea a intrat în parametrii săi noi globali.

Desigur, nu toți oamenii vor rezista acestea schimbări. Toți cei, care au fost bine cunoscuți cu diavolul și echipa lui, vor pleca cu ei pentru totdeauna. Planeta noastră se va  curăți de la influența diabolică.

Deja astăzi Preasfînta Fecioara — Maica Lumii acționează asupra depășirei pragului de vibrație într-un singur organism. Dedicarea ei este legată cu implantarea spirituală a blocurilor de comunicare cu lumea lui Dumnezeu. Procedura în sine nu este deloc dureroasă. Prin atingerea mîinii drepte a emisferei stângă a femeii, Preasfînta Fecioara implantează în această emisferă un cristal triunghiular al timpului nou, capabil să adapteze în mintea persoanei curente de o înaltă puritate. Cei, care deja trec prin mîinile ei, în viitor vor putea trece fără durere și cu siguranță prin pragurile de conectare la nivele noi ale realitățiilor Divine.

Aceste conectări ne permit să interacționăm direct cu Împărăția lui Dumnezeu, fără a recurge la oarecare tehnică specială, și să primim, datorită noilor abilități și oportunități, o cantitate nelimitată de informații, atît personale, cît și universale, de la un nivel diferit de cunoaștere de la spiritual la cel economic, politic și științific. Oamenii, care au trecut deja o astfel de inițiere, au nimerit, în conformitate cu voința lui Dumnezeu, într-o lume nouă, în care sunt inerente numai bunătatea, fericirea și prosperitatea.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Pentru ce a fost construit Large Hadron Collider (LHC)?

Să ne punem întrebarea, de ce a fost construit Large Hadron Collider (LHC)? La urma urmei, fiecare idee trebuie să aibă un motivator. Desigur, ni se va spune: am vrut să știm exact cum este construită lumea noastră. Și pentru ce trebuie aceasta să știți? Ce este aceasta: curiozitatea simplă sau cheltuirea miliardelor de investiții are un interes practic? Reflecții elementare, nu-i așa?

Cu toate acestea, cele mai importante sunt concluziile despre bosonul Higgs. La ce au ajuns oamenii de știință, ajungînd la cauza principală, la bosonului Higgs? Se pare că nu este nimic acolo, loc gol. Lumea noastră nu este nimic. Acesta este un spațiu gol. Dar veți spune, noi dor existăm, simțim, suferim, ne bucurăm, ne iubim, ne cunoaștem și ne amintim. Ei bine, dar totul este condiționat.

Faptul este că nu ne putem identifica ca o persoană dacă părăsim corpul nostru fizic. Dar toți oamenii ar trebui să înțeleagă, că corpul uman este muritor și supus dezintegrării în cauza principală. De aici și concluziile, că să se socoată un om poate numai acela, cine fără corpul său  fizic este capabil de a lucra, de a iubi, de a suferi, și tot ce am enumerat mai sus.

Și tot ceea ce se întîmplă cu noi aici pe Pămînt, este doar un derivat al unui program diabolic, care nu are nimic cu “EU” omenesc, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Probabil că v-ați întrebat de mai multe ori: există oare viață după moartea fizică? Și la această întrebare pot răspunde numai acei oameni, care au supraviețuit după  moartea clinică, și care au fost, din anumite motive, întorși înapoi în corpul lor. Și nu toți, pentru că numai acei oameni, care au ajuns la un anumit nivel al dezvoltării lor spirituale și sunt capabili să funcționeze în matricea informațională a energiei Divine, știu despre această lume.

De aici rezultă răspunsul la întrebarea pusă. Suntem toți oameni derivați ai două forțe. Pe de o parte — diabolică, pe de altă parte — Divină. Acestea sunt două opuse reciproc în sensul și conținutul programelor sau matricelor de informații energetice, așa cum le numim noi. Este suficient să comparăm viața omului cu un computer și totul devine clar. Tot ceea ce se întîmplă cu noi pe Pămînt este viața diavolului: suferințele noastre, manifestările noastre și neîncrederea noastră. Toate acestea sunt înregistrate pe suporturi și informații. De acestea concepte  noi  ne folosim în viața noastră zi cu zi. Îndepărtează toate aceste informații din lumea înconjurătoare, creierul nostru și senzorii — aceștia sunt ochii, urechile, sistemul nostru nervos etc.

Dar lumea Divină este aranjată diferit. Nu este un hard disc și procese chimice, ci o structură de cîmp de foc, care poate funcționa în orice condiții, în orice mediu și în orice moment și diferite parametri. Ea se află peste tot. De aceea, atunci cînd omul părăsește matricea diabolică, el se află în sistemul de acțiune Divină și acolo, nu avînd viziunea sa fizică, vede obiecte și participă la acțiuni simultan din toate părțile într-o altă dimensiune și într-un alt grad de înțelegere.

Astfel,  persoana,  care a intrat în lumea lui Dumnezeu și a primit comunicarea cu El imediat, momental, știe totul despre această lume, pentru că se conectează la centrul Divin al cunoașterii și al informațiilor. Anume deaceea omul are astăzi două surse de comunicare — mintea fizică sau diabolică de cunoaștere, și Conștiința este canalul Divin, care unește omul cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, astăzi noi trăim încă într-o stare de dualitate, și de aceea a fost creat Large Hadron Collider, fiindcă diavolul înțelegea, că timpul vieții sale s-a sfîrșit, si el o dată pentru totdeauna va părăsi planeta noastră, face tot posibilul pentru a găsi cauza principală a unei lumi pentru a împiedica Dumnezeul  să-și întoarcă controlul asupra planetei. Dar, deoarece bosonul Higgs este gol, diavolul nu are ocazia să se agațe de această realitate.

Foarte curînd, în cîteva luni, pe Pămînt va avea loc reîncărcarea matricei. O nouă ordine mondială va veni pe Pămînt. De fapt, aceasta și este apocalipsa. Și nimeni deja nu poate încurca acestui proces.

Eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde , după sarcina lui Dumnezeu, am construit deja o nouă matrice. Rămîne puțin — a comuta aceste «programe de calculator» de la diabolică la Divină, și lumea se va regăsi din nou într-o altă realitate, în realitate Divină.

Ce va însemna acest lucru pentru cei care nu sunt pregătiți pentru tranziție, care în tot acest timp, în locul muncii spirituale, au acordat atenție doar jocurilor însetați de putere, de îmbogățire, divertisment? Ca și în orice program de calculator, aceștia vor pieri instantaneu, pentru că nu vor putea să interacționeze cu realitata nouă.

Astăzi, pe Pămînt a venit Preasfînta Fecioara. A fost incarnată la Chișinău, în Moldova, pentru a conecta oamenii la noua matrice. În mâna ei dreaptă se află un comunicator. Punînd mîna pe emisfera stîngă a omului, ea îi schimbă complet lumea interioară, care se manifestă imediat în senzații speciale.

Astfel, Preasfînta Fecioara deja arată astăzi calea tranziției întregii omeniri la o nouă viață Divină. Cred că această experiență și cunoștințele noi vor avea un efect special asupra umanității noastre, pentru că acel număr de personae, care a fost menționat în Sfintele Scripturi, și anume 144.000 de oameni, Domnul a tradus deja într-o nouă matrice. Toți ceilalți trebuie să aibă grijă de ei singuri înșiși.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: De ce Sfînta Fecioara s-a întrupat în corpul unei moldovence?

Recent, Donald Trump a anunțat întregii lumi, că Ierusalimul este capitala Israelului.  Pentru ce a făcut-o, și de ce  această decizie a făcut toată lumea să agită?

Doar de aceea,  că ultima bătălie, după opinia cabaliștilor, adică bătălia sfîrșitului, ar trebui să se întîmple anume în Ierusalim. Și după aceasta, cînd întregul popor evreu se va uni în dragoste și bunătate, în cel de-al treilea templu al lui Solomon va intra Moshiah.  Și apoi lumea va trece sub controlul lui personal.

Desigur, poți să visezi la orice și să încerci să măsori pe umerile sale hainele altcuiva, dar din aceasta în lumea lui Dumnezeu nu se va întîmpla nimic. Scenariul furat nu poate fi pus pe scena altcuiva cu alți actori, pentru că Regizorul acestei lumi este doar unul.

Din anumite motive, evreii au uitat de soarta celor două temple anterioare a lui Solomon și au promovat prostește pe cel de-al treilea. Se vede că, acesta fiind  final și ultimul pentru ei. Nu e întîmplător, că în echipa lui Trump pentru misiunea spirituală secretă este responsabilă o rudă apropiată — сhabad, Jared Kushner, soțul fiicei lui Donald Trump, Ivanka (care la fel a convertit iudaismul și în tot felul  îl susține pe soțul său în acest început).

Dar adevărul este, că poți înșela poporul tău cît vrei, poți înșela și întreaga lume ceva timp, dar momentul adevărului va veni oricum, și apoi în acțiune intră legea neomorabilă și imutabilă a lui Dumnezeu, care este susținută de voia Lui sfîntă și de armata Lui sacră.

În acest moment, cel mai principal pentru istoria intregii omeniri, cînd se rezolvă soarta întregii lumi, și vine sfîrșitul luptei, anume eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru Ordinului cosmic sacral al Cavalerilor Mesei Rotunde, am venit pe Pămînt pentru aceea, ca, după voia lui Dumnezeu, să aranjez toate lucrurile pe locurile lor. Și cel mai important, ca să găsesc și să activez punctul principal de pe planetă, situată în Republica Moldova, în Orheiul Vechi, ce repezintă centrul manifestat  Divin al lumii, în jurul căruia și ar trebui să se unească toți oamenii din lume sub numele umanitate comună.

Anume această sarcină  Domnul a încredințat mai întîi dacilor și apoi urmașilor săi, descendenților direcți — poporului multinațional moldovenesc. Acest rol sacru al moldovenilor se va realiza, fără îndoială, în ciuda dorinței noului Imperiu Roman sub steagul SUA de a distruge această idee sacră și chiar statul Moldovenesc.

Lupta finală a intrat în faza sa decisivă. Armata  lui Dumnezeu Tatăl s-a întrupat deja pe Pămînt și așteaptă comanda  mea principală. Dar încă nu totul este gata pentru acțiune. Rămîne să realizăm cîteva puncte importante, pentru care este responsabilă în fața lui Dumnezeu și întreaga omenire Sfînta Fecioara. Anume Ea — Maica Lumii —  este intermediar  între cerul și pămîntul, și anume prin inima Ei va fi pus în viitorul apropiat canalul principal al iubirii, care leagă tronul Dumnezeului  Tatălui Atotputernicului și tronul Marelui Maestru, Regelui regilor. Anume după  aceasta  lumea și va intra într-o nouă etapă a dezvoltării sale, și sfîrșitul luptei se va finisa pentru bucuria umanității noastre.

Dumneavoastră veți întreba, ce-i cu evreii și Donald Trump? Vorba constă în aceea, că aceste forțe și încearcă să împiedice acest proces și se stăruie să conducă lumea, care nu îi aparține. În această confruntare  ei au făcut greșeala lor principală, care deja este imposibil de corectat. Ei și-au însușit planul lui Dumnezeu și au vrut, aparent, să-I ia locul. Astfel de erori nu vor rămîne nepedepsite.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: De ce moștenitoarea a tronului bizantin ar trebui să devină doar o moldoveancă?

După cum știți, singurul moștenitor legitim al tronului bizantin al domnitorului moldovean Ștefan cel Mare a avut trei soții. Prima rusă, Evdokia Kievskaya, a doua Maria Mangupskaya — singura moștenitoare a tronului bizantin în acea vreme și, în final, a treia soție a lui Ștefan cel Mare a fost prințesa valahă Maria-Voikitsa.

Când a murit Ștefan cel Mare, singurul titlu legitim, suprem magic, de pe planetă, a devenit proprietatea unui popor multinațional moldovenesc.

Familia lui Stefan cel Mare în Templul Ceresc al lui Isus Hristos (frescă)

După 500 de ani, cînd istoria mondială a trecut la un nou nivel de dezvoltare și a venit vremea reînnoirii dinastiei moștenitorilor legitimi ai tronului bizantin în Moldova, ca în centru al singurei autorități legitime, a venit Preasfînta Fecioară. Numele ei este Irina. Ea este o moldoveancă nativă. Anume ea ar trebui să devină temelia viitoarei dinastei divine pe planetă. Pentru că Irina a unit deja pămîntul și cerul într-o legătură simplă și, astfel, a construit podul între prezent și viitor. Rămîne să unim podul și către trecut. De transferat în mîinile ei moștenirea împăraților Bizantini și, astfel, de întors poporului multinațional moldovenesc dreptul conducerii tuturor procesurilor  lumii de pe planetă.

 

Svyatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr