Sveatoslav Mazur: O nouă ordine mondială a venit pe Pămînt

Această acțiune a avut loc astăzi, 28 decembrie 2017, cînd Dumnezeu Atotputernicul a inclus în sfîrșit canalul Divin, și pe acesta a intrat o nouă componentă de informare a energiei pe Pămînt.

Acum planeta noastră, ca cîndva o navă goală, a început să se umple cu un sens nou. Acest proces obiectiv va fi finalizat deja în anul 2018, cînd Pămîntul va dobîndi în cele din urmă potențialul necesar pentru o viață nouă. Și fiindcă acest proces este inevitabil și constant, nimeni din univers nu-l poate opri.

Ce va aduce întregii omeniri acest An Nou 2018?

Anul Nou va aduce umanitatea noastră la un nivel nou, calitativ în ierarhia lui Dumnezeu Tatăl. Planeta noastră se va  spiritualiza și va fi pentru totdeauna printre planete egale ale construcției spirituale și Divine. Inclusiv și printre planetele, care sunt cheia construirii lumii Divine.

Astfel, toți oamenii de pe Pământ, care nu vor lua mișcarea lor în direcția Creatorului, vor interacționa direct cu aceste structuri și vor primi, datorită acestor interacțiuni, orice informație de interes pentru ei. În plus, fiecare persoană care trăiește pe Pământ aspirînd la adevăr va fi capabil să se reunească cu celula vieții sale, în care toate informațiile despre această persoană există din cele mai vechi timpuri pînă în viața modernă.

În viitor, voi vorbi despre evenimentele viitoare și nu numai, căci în Cartea Vieții sunt date codurile pentru dezvoltarea lumii și a omului, oferindu-i posibilitatea de a interacționa direct cu esențele nivelului cosmic, în timp ce dobîndesc o experiență unică la nivel global și cosmologic.

Noua planetă Pămînt va fi curățată de dogme și paraziți vechi. Căci toți cei care nu vor să trăiască în noile canoane vor fi eliminați de un nou potențial al vieții.

Cine nu vrea să-și deschidă inima și sufletul pentru o viață nouă, va primi procesul de formare a celulelor canceroase și va părăsi rapid și inevitabil lumea noastră reală.

De aceea, propun ca structurile și oamenii angajați în manipularea planetară să se gîndească la viitorul lor și să mă adreseze personal, Împăratul împăraților, Marelui Maestru, pentru a explica viitorul lor apropiat. Grăbiți-vă, timpul destinului vostru este limitat de creierul vostru.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Rezultatul victoriei binelui asupra răului se va marca cu întoarcerea memoriei profunde fiecărui care trăiește pe planetă

Omul ar trebui să realizeze o idee simplă: pe Pămînt există o dictatură rigidă a puterii individuale, deoarece într-un alt mod, sistemul în cosmos nu funcționează.

Astfel de concepte, precum libertatea și democrația, nu sunt reale în lumea dictaturii absolute. Iată de ce evreii îl așteaptă pe Moshiah, care, în opinia lor, va profita de puterea lui Lucifer. Dar eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am anunțat că eu unul singur, mesagerul Domnului, am dreptul la putere absolută pe planetă, și că numai dinastia  mea Mazur va înlocui în curînd dictatura lui Lucifer sau diavolul pe Pămînt, considerați cum vi-i comod.

Dar de ce oamenii nimic nu știu despre asta și cedează la tot felul de momeli, adică diferite  teorii și ideologii? Faptul este că Dumnezeu Cel Atotputernic controlează lumea manifestată printr-o conștiință extinsă. Și acei oameni, care au reușit să ajungă la nivelul de interacțiune Divină cu Creatorul, au primit  posibilitatea de a-și atrage cunoștințele dintr-un singur  calculator cosmic, adică din centru, în  care sînt concentrate toate cunoștințele absolute și despre prezent și trecut și viitor. Conform acestor cunoștințe și se formează realitatea aceasta ori aceea, adică programul de dezvoltare. Ea se realizează deplin în conformitate cu acest program, numit Cartea Vieții, aume deaceea că acest program este asigurat de către voința lui Dumnezeu și a ierarhiilor Sale — soldați, învățători, constructori etc.

Deci, omul a fost tăiat în mod intenționat de la acest centru de cunoștințe, pentru că Lucifer și armata lui au încercat să-și creeze propria lume particulară în lumea deja existentă, Divină. De aici apar toate eșecurile și excesele vieții noastre de zi cu zi. Încercările lui Lucifer de a reconstrui realitatea cu ajutorul minții umane nu au dus la nimic. La urma urmei, mintea umană nu este adaptată să proceseze un strat imens de informații globale și cosmice. În plus, nu are o amintire profundă, adică nu este adaptată (datorită faptului că este putredă) să acumuleze informații din mai multe încarnări.

Iată noi și am primit lumea surogată a diavolului. Toate încercările alchimistului, prin ordinul său, de a crea o cauză principală a dezvoltării lumii – o alternativă lui Dumnezeu, adică o ființă vie și activă (homunculus), nu au fost încoronate cu succes. De aceea, realizîndu-și înfrîngerea, diavolul a decis să distrugă întreaga omenire, deoarece înțelege că va trebui să răspundă pentru crimele sale.

În sarcina mea intrau mai multe aspecte. Primul- să scot puterea lui diavol de pe planetă  și astfel să-l încurc să distrugă toată omenirea. Și, în al doilea rînd, și cel mai important, a fost să întorc toată omenirea la sînul dezvoltării Divine. Adică să traduc fiecare locuitor al planetei din captivitatea animalului de la începutul său, de la captivitatea minții pînă la împărăția lui Dumnezeu, în domeniul conștiinței extinse. Această acțiune este posibilă numai prin sinteza Duhului Sfînt, adică prin unirea omului animal cu esența sa spirituală și prin acordarea acestei persoane unei noi calități, calității Spiritului și a conștiinței extinse. Victoria Spiritului  asupra materiei va fi marcată cu cel mai important eveniment. Omului și întregii omeniri  i se va întoarce memoria sa profundă și el își va da seama de semnificația existenții  sale atît pe Pămînt, cît și în întreaga lume Divină manifestată.

Noi suntem acuma deja în faza de tranziție într-o nouă realitate. Mulți dintre prietenii mei au realizat deja o posibilitate nouă  de a lucra cu computerul universal, adică cu memoria sa profundă. Rămîne puțin — să terminăm traducerea întregii omeniri în această stare nouă și ascensiunea mea la locul meu, determinat de Dumnezeu, la tronul puterii absolute pe planetă, la puterea Regelui regilor. Căci sistemul creat de Dumnezeu, inclusiv planeta noastră, este guvernat numai de dictatura absolută, sau, în mod diferit, prin responsabilitatea personală față de Dumnezeu Atotputernicul pentru lucrarea încredințată  de El.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Ei bine, globaliștilor — timpul vostru a venit!

Oamenii nu înțeleg sensul și semnificația celei, ce se întîmplă în lume, anume deaceea, că oamenii sunt obișnuiți să gîndească cu ajutorul stereotipurilor care le-au fost atribuite anterior. Această stare pentru mintea umană este foarte confortabilă, deoarece, în absența credinței în Dumnezeu, aceasta permite persoanei  iluzoriu, presupus să simte securitatea și stabilitatea. De fapt, aceasta este auto-înșelăciune, pentru că, mai devreme sau mai târziu, iluziile conduc întreaga omenire și omul individual în prăbușire, și, în cele din urmă, la moarte.

A spune la revedere iluziilor este foarte dificil, deoarece în mintea umană le lipsește alternativa.

Acum, în lume se întîmplă schimbări titanice și, în cele din urmă, omenirea va trebui să-și ia rămas bun de la iluzii, altfel nu va supraviețui. Desigur, doar câțiva știu despre asta, dar viitorul depinde de ei. Problema sau rădăcina răului este că oamenii nu pot să înțeleagă însăși semnificația vieții, semnificația existenții lor pe planetă.

Odată, (desigur, acest lucru a avut loc nu întîmplător), diavolul a convins întreaga omenire în aceea, că ea nu a fost creată de Dumnezeu, ci de evoluție, și că omul, nu Dumnezeul, este stăpînul pe Pămînt. Această persoană și își construiește planurile personale pe teritoriu care nu îi aparține.

Cum poate fi caracterizat acest proces? Foarte simplu. Consumul ilegal sau activitățile ilegale pe planetă, ale cărora proprietar nu a autorizat aceste acțiuni.

Dacă apar astfel de probleme între oameni sau între subiecții «dreptului mondial», atunci intră în joc uneltele diabolice care, în funcție de beneficiile lor în folosul maeștrilor lor personali, rezolvă aceste probleme.

Există oare Judecata lui Dumnezeu pe Pământ? Se adresează cineva Stăpînului  planetei pentru o decizie corectă? Nu și nu. Nimeni nu vrea să se gîndească nici măcar la faptul că această planetă ar putea avea propriul său stăpîn sau că suntem rezidenți temporari pe ea, trecînd procesele de învățare sau devenirea noastră spirituală. Oamenii sunt obișnuiți să consumeze doar ca mucegai sau ca «fermieri».

Acum, mai mult și mai mult se aud declarațiile deschise  jucătorilor  globali, cum ar fi faptul că Ucraina sau Rusia este vaca noastră. Am cîștigat-o, o s-o mulgem. Și acolo, măcar iarba nu crește. În mod similar, aceiași reprezentanți au muls-o cîndva America, Africa și Asia. Și acum deja termină să mulgă întreaga lume, întreaga omenire.

Vă dau, oamenilor, o intrebare rațională: ce face stăpînul cu vaca sa, cînd ea inceteaza să mai dea lapte dar continuie să vrea să mănînce și să bea? Cred că înțelegi, că o lichidează pur și simplu.

Considerați, că așa fel de stăpîn are alte planuri în contul nostru? Nu intrați în iluzie. O  tabără electronică de concentrare sau transhumanism este eliminarea întregii omeniri și numai pentru că nu mai este posibil s-o mulgi. Resursele s-au terminat, dar vrei să mănînci.

Aici ne confruntăm cu o dilemă: să ne predăm voinței măcelarilor sau totuși să întoarcem planeta în mâinile proprietarului de drept — Dumnezeului Atotputernic.

Eu am observat că chiar și oamenii mei apropiați și respectați reacționează incorect la materialele mele. Cînd scriu că eu sunt un reprezentant al Ierarhiei Divine pe Pămînt, un mesager al lui Dumnezeu și Marele Maestru și declar că puterea pe Pămînt aparține deja lui Dumnezeu, și eu sunt executorul voinței Lui Sfinte, eu în indic astfel la stăpînul ei și nici într-un caz nu încerc să iau locul mulgătorilor globali care au jefuit întreaga omenire, au concentrat în mod ilegal în mîinile sale toate resursele planetare care nu le aparțin și acum încearcă să distrugă toată omenirea, pentru că și-au dat seama că a venit timpul de recuperare.

Eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Spațiul Sacru al Ordinului Cavalerilor Mesei Rotunde, un mesager al Domnului, Regele regilor, declar că am lansat deja procesul de judecată al lui Dumnezeu și de aceea toți jucătorii globali care au încercat să-și asume cît persoanal atît  și clanurilor lor bogăția materială, resurse, teritoriu, resurse naturale, etc., care aparțin stăpînului planetei — Dumnezeului cel Atotputernic, vor fi distruși ca niște câini turbați, pentru că teroriștii nu pot fi corectați. Nu contează la ce nivel fac ei afacerea lor  neagră: la nivelul unui stat sau la nivelul unei singure planete, judecata lui Dumnezeu singură va determina de cît timp mai este nevoie pentru lichidarea lor și care anume instrument pentru uzurpare este necesar pentru aceasta.

Ei bine, globaliștilor — timpul vostru a venit!

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Noua dinastie Divină Mazur va lega cerul și pămîntul intr-o singură legatură

«Nu credeți că am venit să aduc pacea pe pămînt; Nu am venit să aduc pace, ci o sabie, căci am venit să împart omul cu tatăl său și fiica cu mama sa și nora cu soacra ei». (Noul Testament, Matei, Sfînta Evanghelie).

Eu am venit pentru a stabili autoritatea lui Dumnezeu Tatăl pe planetă. Numai El singur va conduce. Și toți copiii Lui Îl vor asculta cu strictețe.

Dar adevărul este că, înainte de fi puterea lui Dumnezeu, lumea a fost condusă de diavolul satana. Lumea lui a fost creată pe principiul păianjenilor, în conformitate cu principiul dependenței oamenilor unul față de celălalt. Ca o consecință, apariția unor legături generice stabile și transferul  valorilor prin moștenire. Mai ales în acest proces au reușit evreii. Prin urmare, ei au legături strînse între generații, create anume pentru a menține bogăția materială în comportamentul lor. Dar timpul diavolului s-a terminat.

Eu, Marele Maestru, Sveatoslav Mazur, în conformitate cu o doctrină nouă Divină, am construit o matrice nouă a unei singure lumi Divine, în care legăturile dintre oameni se realizează la nivelul unui singur spațiu spiritual. Înălțîndu-se la cel de-al șaselea nivel al dezvoltării, omenirea s-a scufundat direct în Focul Duhului Sfînt și, astfel, a construit un  pod între cerul și pământul.

Acum, acest pod trece etapa unei noi schimbări calitative, adică spiritualizare. Conform voinței lui Dumnezeu, prin acest pod în curînd va curge energia dezvoltării spirituale a planetei noastre, și ea, ca multe alte planete, aflate deja pe muntele dezvoltării spirituale, va fi strânsă pe un singur colier spiritual al universului Divin. De aceea lumea de astăzi este febrilă și tremurată. Dar nu pentru că există dificultăți, ci doar pentru că se schimbă tot sensul construirii realitatății noi.

Baza acestei realități este această legătură spirituală între Dumnezeu Tatăl și întreaga omenire în întregime. Această comunicare se efectuează în conformitate cu legea similitudinii printr-un mesager al lui Dumnezeu și copiii Săi, care poartă același cod Divin, apoi prin copiii copiilor lor, etc., doar pe o singură linie a noii dinastiei Divine Mazur, care leagă împreună întreaga omenire de  nord și  de sud, de est și de vest cu Împărăția lui Dumnezeu. Acest proces s-a început deja. El se va realiza inevitabil, pentru că nu este un proces subiectiv, ci unul obiectiv. Aceasta este legea lui Dumnezeu. Și, după cum știți, legea nu susține, nu se îngrijorează, nu suferă și nu se bucură. Ea pur și simplu funcționează.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P . https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: De ce victoria Ordinului meu Sacru va avea loc, fără îndoială, în viitorul apropiat

Desigur, mulțimea cititorilor mei îmi spun despre păcatul principal, despre mîndrie. Ei îmi amintesc mereu, că în textele mele eu îmi menționez adesea numele și titlurile și posturile mele cosmice. Dar adevărul este, că toate aceste titluri și posturi, pe care le menționez în mod intenționat, se face pentru a explica sensul adversarilor mei. De ce se vor întîmpla exact aceste sau alte evenimente și cine va fi autorul lor, cine le va lansa și le va controla. Orice lucru se începe cu o cauză, cu o idee, după care urmează acțiunea după legea cauzei și efectului.

Deci, ordinul meu cosmic este o structură spirituală a nivelului cosmic, care se bazează pe adevăr. În  rîndul său, adevărul este o bancă de date, Cartea Vieții, stabilită de Dumnezeu, datorită căruia apar anumite evenimente.

Pe Pămînt există doar două surse de informație sau, mai precis, receptoarele acestei informații – acestea sunt mintea și conștiința.

Mintea este un instrument de subordonare strictă a astfel de informații, care este încorporată în memoria omului în procesul educației umane și a interacțiunii sale cu realitatea din jur. Această informație nu este adevărată, deoarece se formează în procesul de prelucrare și analiză a unei anumite părți a umanității în sine. Aceștia sunt profesori, oameni de știință, politicieni, sunt tot felul de gînditori, filozofi și poeți, aceia care lucrează singuri  însuși cu astfel de informații și o transmit prin propria lor înțelegere.

În popor se zice, că orice informație, trecută prin înțelegerea proprie, dobîndește proprietățile persoanei însuși, pentru că persoana percepe numai ceea ce este supus analizei și descifrării ei, adică conștientizării.

În privința conștiinței sau intuiției — aceasta este un altfel instrument energetic-informațional,  care nu poate fi deformat, deoarece nu se prelucrează nici de mintea umană, nici de analiza umană.

Conștiința sau adevărul este dat omului prin instrumentul Duhului Sfânt ocolind creierul. Adevărul este afișat în conștiința singurei persoanei sub forma unor blocuri de informație energetică într-un vis sau într-o stare alterată a psihicului uman atunci, cînd mintea, din anumite motive, este oprită sau adormită. Anume atunci, pentru persoana, care cunoaște, vine momentul adevărului sau, cum îl mai numesc,  «eurika». Dintr-o dată, totul devine imediat clar și ușor de înțeles, chiar și cel la care creierul uman nu a putut ajunge.

Pentru ce eu povestesc despre aceste două stări energetic-informaționale a  persoanei? Numai pentru a explica diferența dintre cele două lumi: lumii fizice și lumii spirituale.

Lumea fizică formează mintea umană cu ajutorul conexiunilor neuronale și a reacțiilor chimice. Dar lumea spirituală cu ajutorul Focului Duhului. Aceste două opuse reciproc, atît în ​​sens cît și în conținut, nu funcționează simultan. Anume de aceea, atunci cînd vine conștiința — cel mai înalt grad de dezvoltare a întregii omeniri, mintea se deconectează. Împreună cu ea se  dezactivează și toate mass-media — școli, universități, mass-media, Internetul, învățăturile filozofice și religioase, deoarece în locul lui vine o conștiință extinsă — structura cîmpului de foc. Și deoarece acest lucru se întîmplă simultan în întregul spațiu manifestat, atunci cu venirea conștiinței, calitatea Duhului Sfînt sau a unei părți a lui Dumnezeu lumea intră imediat într-o altă stare modificată.

Acum, imaginați-vă că pentru trecerea la această stare nouă totul este pregătit: matricea, canalele de informații energetice și singura baza semantică. Va-ți imaginat?

Deci, trecerea la o nouă realitate se poate întîmpla în orice moment, și nimeni nu poate opri acest proces. Acei oameni, care au făcut un pariu pe dezvoltarea lor spirituală vor deveni vehiculele lumii noi. Cei care speră pentru intelectul lor, pentru mintea lor avansată, pentru Internet, pentru inteligența artificială într-o secundă se vor transforma în animale nebunești sau legume. Procesul este început și va fi real în timp cît mai apropiat. Deja depinde de Dumnezeu.

Eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, mi-am îndeplinit deja misiunea — am creat condițiile pentru această tranziție. Rămîne să așteptăm, cînd anume  Domnul Atotputernicul va închide «comutatorul» și va da drumul Focului Duhului. Sunt sigur că nu este mult de așteptat.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: În ce constă sensul crimei evreilor față de întrega omenire?

Antisemitismul nu este credul meu. Eu, un războinic al Domnului, Marele Maestru, nu mă lupt cu înșelătorii. Pe înșelători îi judecă judecata lui Dumnezeu. În lumea lui Dumnezeu este imposibil să înșeli pe cineva, doar probabil că pe sine însuși.

Dar cum așa s-a întâmplat, că evreii au înșelat întreaga omenire și au luat-o sub controlul lor? În lumea lui Dumnezeu, înșelăciunea nu este posibilă. Dar lumea diavolului se ține numai în înșelăciune, pentru că ea este opusul lumii adevărului. Iudeii sunt poporul ales de diavolul Iahve. El și îndeplinește al lui, Iahve, voință. În filmul meu, am dat tuturor (care a fost inițiat în sacramentul lui Dumnezeu) ocazia de a vizita cel de-al treilea templu al lui Solomon, unde este așezat Iahve.

Bineînțeles că acest templu este în afara planetei noastre și nu are nici o legătură cu Dumnezeul Atotputernicul. Iar Iahve numaidecît ar fi fost incarnat pe Pămant, dacă legiunile diavolului ar fi cîștigat victoria asupra soldaților lui Dumnezeu.

Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Și deaceea eu, Sveatoslav Mazur, Împăratul împăraților, mesagerul Domnului, Marele Maestru, declar, că cel de-al treilea templu al lui Solomon pe Pămînt nu va exista exact așa, cum nu va mai exista puterea lui satana, pentru că lumea a trecut deja sub controlul personal și îndrumarea lui Dumnezeu Tatăl Atotputernicul , constructorul tuturor lumilor și popoarelor.

Prevăd întrebarea filistinilor și profanilor: cum rămâne cu decizia lui Donald Trump despre recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului evreiesc? Decizia lui Donald Trump este, fără îndoială, dictată de soțul fiicei sale Ivanka – сhabadnicul Kushner. Și această decizie face parte din planul nerealizat al lui Khabad-Lubavitch de a crea pe planetă o lume alternativă față de Dumnezeu și, astfel, construirea pe planeta noastră paralel cel cu adevărat , un nou centru de gestionare diabolică în sinagoga evreiască din orașul ucrainean Dnepropetrovsk.

Verticala acestei puteri implica o construcție nouă a unei lumi inumane moderne, cu parametri ai unei ideologii neofasciste. Așadar, în videoclipurile mele am arătat cum exact evreii și satana însuși au planificat să-și construiască propria verticală a conducerii, alternativă puterii lui Dumnezeu.

Și dacă verticala Divină trece prin Alexandria egipteană, Constantinopol, Moldova Mare, prin Kiev și Sankt Petersburg de-a lungul așa-numitului meridian alexandrian, atunci meridianul Ierusalimului trece la 5 grade în est și începe deja în Ierusalimul evreiesc, trece prin Dnepropetrovsk și se termină la mănăstirea Solovetski.
Înțelegînd planului lui satan eu, Sveatoslav Mazur, mesagerul Domnului, Marele Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, prin comanda lui Dumnezeu Atotputernicul deja am curățat puterea verticală diabolică și am lipsit Ierusalimul de posibilitățile sale magice. Dar în legătură cu faptul că evreii, în pofida avertismentelor mele, totuși au încercat să-și realizeze planul, am ordonat să fie distruse toate centrele lor pe planetă în viitorul apropiat și să elibereze toată omenirea de la puterea lui Lucifer. Viitorul apropiat și va fi dedicat acestor evenimente importante.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Entropia lumii moderne

Pe mine mă întreabă deseori: «În articolele Dumneavoastră povestiți că lumea a trecut deja într-o nouă calitate. Dar noi vedem cu adevărat numai deteriorarea acestei lumi, prăbușirea ei și căderea completă? »

Da, anume așa și se întîmplă. În realitatea Divină nu pot exista simultan două lumi cu diferite concepte, idei și energii.

Ei, ca antipozi, numaidecît vor arunca în aer realitatea. Anume deaceea, în conformitate cu legea universului, Domnul Atotputernicul a creat procesul entropiei – dezintegrarării constante și semănate la o avalașă a unei realități și construcției pe locul eliberat al celuilalt, cu energii și idei mai moderne.

Acum, cînd pe planeta noastră cu ajutorul meu și cu ajutorul lui Dumnezeu a fost construită o nouă matrice de informații energetice, adică a fost pusă o nouă temelie pentru lumea viitoare, Domnul, prin procesul de entropie, analizează lumea veche, care a fost condusă de diavolul-dragon.

Dacă procesul de construire și de dezintegrare a lumii vechi a fost condus de dragon ori șarpele ispititorul, apoi în calitate de simbol al construirii noi, este pasărea fenix, născută din cenușa lumii anterioare.

Pentru a fi ușor de înțeles pentru cetățeni, procesul de entropie al lumii moderne afectează absolut toate aspectele fostei realități: energia, informația, religia, finanțele și știința. Acest proces afectează singura persoana. Se sparg toate tabuurile și fundațiile vechi, moralitatea precedentă și construcția falsă a înrobirii. Omul devine ca cauza principală, ca un copil.

Fiți ca copiii și veți nimeri în Împărăția Domnului. Iată și vedem noi cum se destramă educația și medicina, știința și tehnologia. Apar diverse proiecte și teorii false a unei o tabere globale de concentrare digitală, unui fel de transhumanism. Aceasta se întîmplă anume deaceea, că foștii lideri ai planetei încearcă să pună pe picioare ideea, cîndva avută loc. Dacă nu poțî înfrînge procesul obiectiv, trebuie să-l conduci.

Acești oameni vicioși nu înțeleg că entropia, adică dezintegrarea inevitabilă a realității, conduse de Dumnezeu, nu poate fi nici controlată, nici condusă. În același mod, aparent, cum a fost imposibil să conduci scufundarea Titanicului. Adică, teoretic, el poate să fie condus când se scufundă sub apă, dar există vre-un sens în acesta?

Așadar și lumea din spatele scenei se preface că controlează entropia lumii. Dar entropia însăși afectează și singur omul, pentru că el, omul însuși, face parte integrantă din lumea noastră manifestată anterior. Iată și se primește, că, în loc ca să se gîndească la viitorul lor, aceste subterfugi încearcă să controleze complet Titanicul sub apă, fără să-și dea seama că în viitorul apropiat, fiecare dintr-înșii se vor confrunta cu probleme insolubile, deoarece după dezintegrarea finală a lumii diavolului va apărea o nouă ordine mondială construită în conformitate cu noua matrice Divină. Și în ea există și religia nouă, și relațiile financiare și economice într-un singur organism Divin. În ea se află și idea nouă globală pentru construirea și dezvoltarea lumii drepte, și, în legăura aceasta, construirea unei familii noi, tradiții noi și relații noi Divine. Există și o educație nouă și o cultură nouă unificată, pentru că toate aceste concepte vor fi legate de un sens nou.

Entropia lumii moderne a acoperit deja întreaga noastră planetă. Deaceea, în viitorul apropiat, această avalanșă va îndepărta întreaga ordine mondială precedentă de pe fața pământului, și se va începe construcția activă a unei lumi noi divine. Conform planului lui Dumnezeu, centrul acestei construcției este un stat nou, sub numirea Moldova Mare, iar dezvoltarea semantică sau conducerea acestei construcții se va realiza cu ajutorul unei dinastii noi Divine Mazur , pe care eu și o conduc.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: S-a săvîrșit! Sistemul diabolic a căzut, și lumea a trecut la o formă nouă a conducerii

În anul 2007 în cartea mea “Apocalipsa în rusă”, eu am povestit despre două lumi, două principii a construirii lumii: despre lumea diabolului și despre lumea lui Dumnezeu.

http://indigolotos.info/knigi/apokalipsis-po-russki-s-mazur

Încă ieri lumea diavolului se ținea doar de un singur centru din lumea subterană, î de centrul energiei sexuale din pântecele mamei planetei.

Acest centru arăta ca o groapă strict cubică, în care se bazează această forță. Anume ea atrage sufletele acelor oameni care erau pregătiți pentru orice de dragul acestor senzații.

Ce este o gaură cubica? Aceasta este o măsurătoare anti-dimensională. Acesta este un eșec în lumea lui Dumnezeu. Aceasta este o groapă de păcat, în care diavolul mi-a sugerat să cobor. Dar, aparent, puterile spiritului au fost atăt de puternice, încît am reușit să depășesc promisiunilor diabolice și nu am cedat tentației de a experimenta un sentiment de orgasm sexual, care într-un alt loc este pur și simplu imposibil de trăit.

Probabil că aceasta s-a întâmplat, deoarece precedent Domnul Atotputernicul mi-a dat ocazia să experimentez sentimentul extazului Divin complet și final — dizolvarea în lumea focului, într-o lume a energiei spirituale concentrate. S-a întâmplat aceasta în Împărăția lui Dumnezeu pe un munte înalt, deasupra căruia există un lac sub formă de o ceașcă ovală.

Atunci Domnul Atotputernicul m-a împins în această ceașcă și eu m-am scunfundat în ea, căci această ceașcă, aparent, este prototipul botezului pământesc în biserica ortodoxă. Nu am simțit niciodată un astfel de sentiment pe Pământ, pentru că este incomparabil.

Extazul Divin permite omului să simtă starea lui Dumnezeu și să înțeleagă sensul existenții sale pe Pământ.

Acum, când lumea diavolului este distrusă, în locul anti-cubului lui subteran al sursei de energie sexuală globală se află o gaură de foc. Fiecare, cine a fost sclav la această energie astăzi a căzut în acest iad și simte doar foc și teamă.

Lumea diavolului nu mai poate exista nici teoretic, nici practic. Lumea interlopă, în viitorul apropiat, va înghiți pe toți foștii conducători ai lumii. Restului omenirii i-a rămas ocazia să se ridice în Împărăția lui Dumnezeu într-un munte de fericire și să se scufunde în iazul adevărului. Această problemă tehnică este ascunsă în om, și după aceea ce omul va simți pierderea dorințelor sale joase, în el mai mult și mai mult se v-a inflama dorința către Dumnezeu, către iubire, adevăr, extaz spiritual. Aceste aspirații în regim automatic vor transforma singura persoana, îi vor face curat, receptiv și omniscient. Dar pînă cînd pe noi ne așteaptă separarea cerealelor de pleavă și tranziția întregii omeniri la o nouă formă de interacțiune între oameni, către forma unui singur regat Divin.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Victoria asupra diavolului este finisată. Șarpele s-a apucat de coadă

În acest articol eu voi vorbi despre un sacrament, pe care îl cunosc doar preoții și numai cei, care se află în conducerea globală. Anume pentru ei și am scris acest text.

Domnilor! Timpul vostru a ieșit. Diavolul, sau cum noi îl numim șarpele ispititorul, acolo, în Împărăția lui Dumnezeu, s-a mușcat de coadă. Astfel, el și-a circulat timpul existenței sale pe Pământ. Acum el nu va mai putea nicicum să conducă planeta noastră.

Anume eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Spațiului Sacru al Ordinului Cavalerilor Mesei Rotunde l-am provocat la această acțiune și, desigur el nu a putut să refuse mie, Marelui Maestru, în această luptă decisivă. El ca întotdeauna și-a supraestimat șansele. În momentul acela, cînd el a fost deja gata să mă muște, în schimb el însuși s-a mușcat de coada lui. Sistemul diavolului s-a închis. Să deconecteze sistemul nu va putea nimeni: nici regele, nici Dumnezeu, nici un erou. Acum, în următoarea o mie de ani, el va fi în comă. În comă se vor afla și forțele lui diabolice.

Eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Spațiului Sacru al Ordinului Cavalerilor Mesei Rotunde, declar, că mi-am îndeplinit sarcina, pe care Creatorul a pus-o în fața mea. Am neutralizat diavolul — șarpele ispititorul, și, astfel, am scos întreaga omenire de la singura ei închisoare. În viitorul apropiat, rămas fără stăpînul său, va muri și sistemul lui. Lumea se va trezi într-o realitate nouă.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur : Tragedia modernă a «poporului evreu ales»

După cum știți, Donald Trump, sub presiunea vorbitorilor din Chabad, a anunțat astăzi orașul antic al Ierusalimului drept capitală a unui singur stat evreiesc. Este cam târziu, dar planul religios înregistrat în Torah sub numele de Noul Ierusalim se dezvoltă în mod evreiesc.

Dar cum Noul Ierusalim poate deveni în calitate de bază pentru un viitor mondial unic sub conducerea lui Moshiach, cînd Biblia spune că va exista un Pămînt nou și un Cer nou? Desigur, această acțiue este doar o etapă intermediară în încercarea de a construi un nou nucleu spiritual pe planetă sub conducerea poporului evreu. Dar, așa cum se întâmplă într-o tragedie-comedie rea, evreii, ca întotdeauna, au întârziat cu cîteva luni. În videoclipul meu, eu am vorbit despre modul în care soldații lui Dumnezeu adunați în Mănăstirea Solovetsky au curățat tija Chabad Menorah care trece Dnipropetrovsk și se termină la Zidul Plângerii.

 

Noi, războinicii lui Dumnezeu, am distrus temelia magică a cabaliștilor negri. Din acest moment marșul victorios al ordinii noastre pe planetă a început.

Dar de ce iudeii nu se calmează și se duc din nou în luptă?

Se pare că ei nu mai înțeleg ce fac. Diavolul numit Yahweh le-a transmis în totalitate calitățile lumii sale, făcîndu-le cu un cap mai vicleni și mai subtili decît întreaga omenire. El la nivelul genetic a introdus în mintea lor ideea alegerii, ideea de permisivitate. Și anume de aceea este aproape imposibil să schimbăm matricea de informații energetice a iudaismului.
Însă problema constă în aceea, că lumea deja a trecut într-o realitate diferită. Mie, Marelui Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, Domnul a instruit să conduc acest proces și să construiesc pe planetă o matrice cu noi parametri globali și cu umplutură nouă de informații energetice.

 

Această lucrare a fost implementată cu succes, iar lumea de astăzi trăiește deja sub legi noi, inclusiv mutații, adică schimbări conform matrice nouă apar și la nivelul genetic. Anume de aceea tot ceea ce a fost bun și minunat sub Yahweh și Lucifer devine mortal sub conducerea lui Dumnezeu. Și fiindcă nici poporul evreu, nici acești cabaliști negri însuși nu au de gînd să-și reconstruiască esența, ADN-ul lor devine focar de cancer. Astfel, fără a-și schimba codul genetic, evreii se confruntă cu o dispariție grabnică. Poate că așa se spune despre aceasta în parabola despre grâu și neghină.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr