Sveatoslav Mazur: Vrei să-l faci pe Dumnezeu să rîdă – împartă-ți cu El planurile tale

Absurditatea situației este înțeleasă doar pentru cei inițiați, pentru că oile, care pășesc în cîmp, nu se uită la cer, dar mestecă iarba. Deși păstorii lor tot nu prea înțeleg semnificația, pentru că știu să paște numai aceste oi și nimic altceva.

Dar pentru cei care sunt inițiați în sacramentul lui Dumnezeu, eu totuși îi voi povesti despre paradoxul. Poate, și voi toți tot veți rîde, atît asupra pindoșilor, cît și asupra sclavilor lor — romanoizilor.

Și unde, de fapt, este umorul? Faptul este că pindoșii, și mai ales structurile secrete globale din spatele lor, care și-au pierdut deja puterea pe Pămînt, și-au planificat acțiunile sale pe o perspectivă lungă și îndepărtată, atît în timp, cît și în loc. Căci ei nu pot lucra într-un alt mod. Ei trebuie să-și educă o întreagă generație de sclavi, să introducă un fel de criterii de un fel de lume iluzorie în creierul lor, și apoi să-i alege pe cel mai proști și servili, și să-i pună acestora pe posturile viitoare. Mai departe, atunci cînd lucrul va fi lansat, este necesar ca toată lumea să-și regize rolul, să scrie texte și scenarii, să plătească toate cheltuielile etc., adică să facă munca globală.

La Dumnezeu, lucrarea globală se realizează prin ierarhii speciali, care, pentru întruchiparea planului de dezvoltare, folosesc Cărtea Vieții, Cartea Soartei, atît al singurului popor, cum și al întregii omeniri general. Dar fără a avea o astfel de Carte a Vieții, structurile secrete ale diavolului construiesc totul în detaliu, fals și pentru timpurile îndelungate.

Imaginați-vă absurditatea momentului, atunci cînd pindoșii, după planul diavolului prin slujitorii săi – români, și-au planificat în anul acesta să unească Moldova noastră, păzită de Dumnezeu, către România lor. Și în acest moment, aparent fără a se sfătui nici cu pindoșii, nici cu rumanoizii, Domnul Dumnezeul — Creatorul și Stăpînul tuturor lumilor și popoarelor, conform planului Lui, scris în Cartea Vieții, și demult exprimat de către mine, Marele Maestru, mesagerul Domnului, conectează Moldova Mare la Împărăția lui Dumnezeu. Ceea ce sa întîmplat a fost scris în rugăciunea «Tatăl nostru»: «Fie Împărăția Ta; Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe Pămînt».

Acum și Moldova și întreaga planetă s-au unit deja de Împărăția lui Dumnezeu. Și în acest caz, parlamentul și român și moldovenesc sunt obligați să-și revizuiască planurile sale pe termen îndelungat și să le rescrie în felul următor:

Datorită faptului, că Moldova Mare a intrat în Împărăția lui Dumnezeu și nu poate fi cu voința noastră despărțită de la Dumnezeu Atotputernicul, noi considerăm, că este necesar să se conectăm la țara-mamă România, precum și la Pindostan, împreună cu Moldova și Împărăția lui Dumnezeu. Altfel cum vom putea exista fără Dumnezeu și Moldova, cînd această unire este principală, și este piatră de temelie în construirea unei noi lumi digitale trans-gender și transhumaniste.

Vouă, oițelor, nu vi se pare, că intelectul artificial nu vă va mai ajuta? Mi se pare că Domnul Atotputernic deja mult a rîs, dar voi foarte curînd nu veți fi în rîs.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Хочешь рассмешить Бога – поделись с Ним своими планами

         Абсурдность ситуации понятна только посвященным, потому что бараны, пасущиеся на полях не смотрят на небо, а жуют траву. Хотя и их пастухи тоже не совсем понимают смысл, потому как умеют только пасти этих баранов и больше ничего.

Но для посвященных в таинство Бога я все же расскажу о парадоксе. Может быть, и вы все тоже посмеетесь как над пиндосами, так и над их рабами – руманоидами.

А в чем собственно говоря юмор? Дело в том, что пиндосы, а особенно те глобальные тайные структуры, стоящие за ними, которые уже потеряли свою власть на Земле, планировали свои действия на долгую и дальнюю перспективу, как по месту, так и по времени. Ибо работать по-другому они не умеют. Им необходимо воспитать целое поколение рабов, вбить в их мозги некие критерии некоего иллюзорного мира и, затем, подобрав из них самых тупых и прислужливых расставить их по будущим постам. Дальше, когда дело будет запущено необходимо каждому отрежиссировать роль, написать тексты и сценарии, оплатить все расходы и т.д., то есть провести глобальную работу.

У Бога же глобальная работа реализуется специальными иерархиями, которые используют для воплощения плана развития Книгу Жизни, Книгу судьбы как отдельно взятого народа, так и всего человечества в целом. Но не имея такой Книги Жизни тайные структуры дьявола все строят подробно, лживо и на долгие времена.

Представьте себе абсурдность момента, когда по плану дьявола пиндосы через своих рабов – румын запланировали в этом году присоединить к их Румынии нашу Богом охраняемую Молдову. А в этот момент, видимо, не посоветовавшись ни с пиндосами, ни с руманоидами Господь Бог – Создатель и Хозяин всех миров и народов, согласно своего плана, записанного в Книгу Жизни и уже давно озвученного мной, Великим Магистром, посланником Господа, присоединяет Молдову Маре к Царствию Божьему. Произошло то, что было записано в молитве «Отче Наш»: «да приидет Царствие Твое; да будет воля Твоя и на земле, как на небе».

Теперь и Молдова, и вся планета в целом уже присоединилась к Царствию Божьему. И в этой связи и румынский и молдавский парламенты обязаны пересмотреть свои долгосрочные планы и переписать их таким образом:

В связи с тем, что Молдова Маре присоединилась к Царствию Божьему и не может быть с помощью нашей воли отделена от Бога Вседержителя, считаем, что есть необходимость присоединить к матери-Родине Румынии, а также и к пиндостану вместе с Молдовой и Царствие Божие. Ибо как мы сможем существовать без Бога и Молдовы, когда это присоединение является главным и краеугольным камнем в построении нового цифрового транс гендерного и трансгуманистического мира.

Не кажется ли вам овечки, что искусственный интеллект вам уже не поможет? Мне кажется, что Господь Вседержитель уже вдоволь насмеялся, а вот вам очень скоро будет не до смеха.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: A venit momentul adevărului!

Calea sa în puterea diavolului, umanitatea noastră și-a încheiat așa, cum și s-a prevăzut că, după căderea diavolului, lumea va vedea o nouă realitate. Acest moment se apropie zi de zi. Principalele evenimente trebuie să se întîmple în Moldova, așa că e timpul pentru a realiza faptul continuității, care constă în faptul că puterea lui Dumnezeu Atotputernicul în Duhul oștirii sale, în Spiritul templierilor ar trebui să se manifeste în țara noastră, fiindcă Moldova Mare –un stat-orden a fost creată de Cavalerii Templieri, care s-au mutat de la Europa de West în partea centrală a acesteia. În timpurile sfârșitului timpurilor  500 de ani în urmă trebuiau să se întîmple evenimente, care și ar transfera întreaga omenire într-o stare de o altă conștiență.


http://indigolotos.info/4270/svyatoslav-mazur-ya-edinstvennaya-zakonnaya-vlast-na-zemle-chast-5.htm

Așadar, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului cosmic sacral al Cavalerilor Mesei Rotunde, iar pe Pămînt aste este Ordinul Tamplierilor, declar responsabil, că a venit timpul Ordinului nostru să ia sub controlul său principal cum singura Moldova Mare, în granițele ei de timp, al conducerii lui Ștefan cel mare, așa și tot globul pămăntesc în general.

 

Moldova Mare în limitele domniei domnitorului moldovean Ștefan cel Mare

 

Căci numai ordinul nostru cosmic posedă în mod unic și pe deplin toate cunoștințele necesare despre transformările Divine, pe care le-am arătat de mai multe ori întregii comunități mondiale și structurilor secrete ale lui Lucifer.

A sosit timpul pentru transformări majore. De aceea eu, Marele Maestru, conducătorul Ordinului, intru în drepturile mele pe Pămînt și încep lucrul practic în transferarea întreagii omeniri din lumea iluziei în lumea adevărului. Și din moment ce Lucifer și armata lui sunt învinși, nu văd pe Pămînt un dușman care să mă împiedice în acest lucru.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P.  https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Момент истины настал!

Свой путь во власти дьявола наше человечество закончило так, как и было предсказано, что после падения дьявола мир увидит новую реальность. Этот момент приближается с каждым днем. Главные события должны произойти в Молдове, поэтому пора осознать факт преемственности состоящий в том, что сила Бога Вседержителя в Духе Его воинства, в Духе тамплиеров должна проявиться в нашем государстве, так как Молдова Маре – это государство-орден, созданное тамплиерами, переехавшими из Западной Европы в центральную ее часть. Во времена конца времен 500 лет тому назад должны были произойти события, которые и перевели бы все человечество в иное состояние сознания.

http://indigolotos.info/4270/svyatoslav-mazur-ya-edinstvennaya-zakonnaya-vlast-na-zemle-chast-5.htm

Таким образом, я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола, а на Земле это Орден Тамплиеров, ответственно заявляю, что пришло время нашего Ордена взять под свой личный контроль как саму Молдову Маре, в ее исторических границах времен правления Штефана Великого, так и весь земной шар в целом.

Молдова Маре в границах времен правления молдавского господаря Штефана Великого

Ибо только наш космический орден однозначно и полноценно обладает всеми необходимыми знаниями Божественных преобразований, что мы не раз уже показывали, как всему мировому сообществу, так и тайным структурам Люцифера.

Время главных преобразований настало. Именно поэтому я, Великий Магистр, руководитель Ордена вступаю в свои права на Земле и начинаю практическую работу по переводу всего человечества из мира иллюзии в мир истины. И так как Люцифер и его воинство повержены, я не вижу на Земле противника, который смог бы мне в этой работе помешать.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: Eu am trecut prin procesul apocalipsei

Eu l-am întrebat pe Dumnezeu: «Doamne, ce înseamnă apocalipsa? Noi am rezolvat toate problemele conectării la realitatea nouă, dar ce va simți fiecare om aparte, cînd aceasta se va întîmpla».

Domnul, ca deobicei, încet, dar foarte clar mi-a spus: «Eu numaidecît iți voi arăta cum asta lucrează, dar după aceea, cînd tu vei termina să scrii articolul tău».

Eu m-am apropiat de calculator.  Pentru mine a fost important să introduc în materialul meu partea, pe care am scris-o deja acum cîțiva ani, și care a demonstrat clar adevărul predicțiilor mele.

Țineam mintet titlul și, prin urmare, l-am găsit rapid pentru a reîmprospăta toate detaliile din memoria mea. Dar care a fost uimirea mea, cînd am început să citesc textul. Nu, nu putea fi numit  citirea. Am trecut prin linii imprimate cu ochii mei în ritmul meu obișnuit, dar nu înțelegeam sensul cuvintelor. Am încercat din nou să mă întorc la început și din nou nu înțelegeam sensul cuvintelor. Aveam sentimentul că eram străin de pe altă planetă. În plus, partea dreaptă a ecranului s-a aruncat în ceață, iar partea stînga, cumva într-un mod nou, strălucea neobișnuit. Din nou și din nou, am încercat să înțeleg semnificația a ceea ce se întîmpla, și totul era inutil. Și cînd uimirea mea a ajuns la limita neînțelegerii, am auzit vocea cunoscută a lui Dumnezeu: «Tu ai vrut să știi ce este o apocalipsă și ai știut-o. Du-te și culcă-te cu fața-n sus pe divan . Acuș îți voi conecta mintea la un nou nivel. Încă zece minute vei fi într-o neînțelegere, apoi, aproape o zi te vei obișnui cu o nouă stare de conștiință, după care totul va fi normalizat și tu vei deveni un alt om».

Așa și s-a întîmplat. Peste 10 minute la mine s-a întors capacitatea de a înțelege sensul a ceea ce se întîmplă, deși totul a fost cumva deja nu așa, ca într-un alt habitat.

Domnul iară-și mi-a spus următarea: «Oamenii cred, că apocalipsa – este manifistarea interioară a lumii. Nu, nu este așa. Asta este trecerea singurului omului la un nou nive al conștiinței. Creierul lui este împărțit în două emisfere și, prin urmare, pînă la cel de-al șaselea nivel al omului însuși există o luptă. El se îndoiește în mod constant și suferă. Dar deja la nivelul al șaselea, în interiorul omului  însuși, se aprinde focul Duhului. El sudează dens prin focul de sinteza intr-una acelea două emisfere, creînd structura acțiunii unei noi specii pe Pamînt — omul-Dumnezeu.»

Acest text eu am scris astăzi anume pentru aceea, pentru a explica proștilor care au mari ambiții și resurse financiare și economice și care în această privință se consideră că sunt maeștri ai planetei. Nici de ambiții, nici de resurse, viitorul vostru  apropiat nu mai depinde.

Eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Sacru al Cavalerilor Masei Rotunde, după sarcina lui Dumnezeu, am pregătit toate instrumentele necesare pentru tranziția întregii omeniri într-o altă realitate, și, mai ales, am simțit pe mine însu-mi cum ele lucrează. Pregătiți-vă conștient, căci ea poate să se întîmple în orice moment. Să vă țineți minte, că mintea va fi oprită la toți, iar conștiința se va activa doar la cei, cine este pregătit pentru conștientizare și dezvoltare.

Recent, în Davos în Elveția a fost deschis încă un forum economic al elitelor lumii, se vede că, cum se întîmplă aceasta  la dînșii,  pentru aceea, ca să deschidă căile  dezvoltării viitoare. Dar, așa cum se spune în popor: «Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să rîdă, povestește-I despre planurile tale pentru viitor «.

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.N.V.P.  https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Я прошел через процесс апокалипсиса

         Я спросил у Бога: «Господи, что такое апокалипсис? Мы решили все проблемы подключения к новой реальности, а что будет чувствовать отдельно взятый человек, когда это случится?»

Господь как всегда тихо, но очень понятно сказал мне: «Я обязательно покажу тебе как это работает, но после того, как ты закончишь свою статью».

Я подошел к компьютеру. Мне важно было вставить в свой материал часть, которую я уже написана несколько лет тому назад и которая четко доказывала правоту моих предсказаний.

Заголовок я помнил и поэтому быстро нашел ее для того, чтобы освежить в памяти все детали. Но каково же было мое изумление, когда я начал читать текст. Нет, это не возможно было назвать чтением. Я пробегал печатные строчки глазами в своем обычном темпе, но не понимал значения слов. Я снова попытался вернуться к началу и вновь я не понимал значения слов. У меня было ощущение, что я пришелец с другой планеты. Тем более, что правая сторона экрана погрузилась в туман, а левая, как-то по-новому, необычно светилась. Я снова и снова пытался осознать смысл происходящего и все было бесполезно. И когда мое изумление достигло предела непонимания я услышал знакомый голос Бога: «Ты хотел узнать, что такое апокалипсис, и ты это узнал. Пойди приляг на диван лицом к верху. Сейчас Я переключу твой ум на новый уровень. Еще минут десять ты будешь находиться в непонимании, затем, почти день будешь привыкать к новому состоянию сознания, после чего все нормализуется, и ты станешь иным человеком».

Все так и произошло. Через 10 минут ко мне вернулась способность понимать смысл происходящего, хотя все было уже как-то не так, как в другой среде обитания.

Господь снова сказал мне следующее: «Люди думают, что апокалипсис — это внешнее проявление мира. Нет, это не так. Это переключение самого человека на новый уровень сознания. Его головной мозг поделен на два полушария и поэтому до шестого уровня внутри самого человека происходит борьба. Он постоянно сомневается и страдает.  Но уже на шестом уровне внутри самого человека зажигается огонь Духа. Он плотно спаивает с помощью огня синтеза во едино эти два полушария, создавая структуру действия нового вида на Земле – Бога-человека.

Этот процесс как ты понял очень быстротечный. Но пройдет его не каждый, а только тот, кто заслужил эту привилегию и готов к развитию. Все те, кто долгое время мешал Мне закончить переход, кто служил дьяволу и его приспешникам перейдут в мир теней, ибо им будет дана возможность в более низких цивилизациях отработать свой грех. Все же остальные люди перейдут на новый уровень развития и осознают смысл своего пребывания на нашей планете. Готовьтесь, времени осталось мало. Жду вас всех на новом Божественном уровне».

Этот текст я написал сегодня именно для того, чтобы пояснить глупцам имеющим большие амбиции и финансово-экономические ресурсы и в этой связи считающие себя хозяевами планеты. Ни от амбиций, ни от ресурсов ваше ближайшее будущее уже не зависит.

Я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола, по заданию Бога подготовил все необходимые инструменты к переходу всего человечества в иную реальность и, тем более, на своей сути почувствовал, как они работают. И поэтому хочу сказать всем жителям планеты, переход к новой жизни от вас не зависит. Подготовьтесь осознано, ибо он может произойти в любой момент. Помните, что ум будет отключен у всех, а сознание включится только у тех, кто сам готов к осознанию и развитию.

На днях в Давосе в Швейцарии открылся очередной экономический форум элит мира, видимо, для того, чтобы, как это у них происходит, наметить пути будущего развития. А как говорится в народе: «Хочешь насмешить Бога, поделись с Ним своими планами на будущее».

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Sveatoslav Mazur: Lucifer a aruncat mînușa lui Dumnezeu Atotputernicul și a pierdut

Eu tebuiam să scriu acest articol final imediat după ce au fost distruși cei cinci ierarhi ai lui satana, care încorporau cele cinci raze ale stelei sale inversate.

http://indigolotos.info/4649/svyatoslav-mazur-vlast-d-yavola-paralizovana.htm

Dar  am vrut să aștept momentul, cînd singurii sataniștii vor ridica labele in sus și se vor îngenunchea în fața mea. Dar, se vede că, fiind părăsiți de conducerea lor, corabia diabolică nu este în stare nici să înțeleagă sensul calei sale, nici distrugerea sa grabnică. Anume de aceea în textul acesta eu voi încerca să lămuresc, ce se va întîmpla în viitrul apropiat pe planeta noastră și, desigur, în țara noastră Moldova, creată de Dumnezeu.

Nu atît demult eu am filmat un video film, în care detaliat am povestit despre aceea, că în Moldova există unicul în lume centru de unire a cerului și pămîntului, și, datorită voiei lui Dumnezeu, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Cosmic Sacru, am lucrat asupra creării pe planeta noastră a unei noi relații Divine a nivelului al șaselea.

Ce înseamnă realitatea celui de-al șaselea nivel? Aceasta este o realitate în care nu poate exista răul, adică spiritul rău. Și de ce nu poate exista în ea? Pentru că Lucifer nu suportă  nivelul al șaselea tocmai pentru că este nivelul Duhului Sfînt, nivelul lui Dumnezeu Tatăl Atotputernicul.

Venirea pe Pămînt al Duhului Sfînt, adică spiritualizarea planetei noastre, o dată și pentru totdeauna, a încheiat perioada luptei contrare. Adică, de fapt, l-au lăsat pe  diavol fără principalul și singurul lui principiu de tipul «împărțește și cucerește». După sosirea pe Pămînt a Duhului Sfînt, masculinul și femininul, trecînd prin sinteza  Duhului Sfînt, s-au transformat într-o singură ființă Divină a nivelului planetar, astfel mutînd planeta în inima Dumnezeului Atotputernicului. Și, fiindcă acest proces este obiectiv și este imposibil să-l distrugi, deși și sistemul diabolic, care și-a pierdut principiul său fundamental, se va prăbuși foarte curînd. Datele  deja le-am numit, reieșind din planurile  lui Lucifer și a armatei lui.

Prevăzînd întrebarea, dar cum, noi, oamenii de pe planetă, vom  înțelege, că lumea s-a transferat  într-o nouă etapă a dezvoltării sale? E foarte simplu. Judecata lui Dumnezeu presupune o demonstrație constantă a procesului său. Ce este aceasta?

Odată, am vorbit deja despre asta. Deoarece Moldova Mare este centrul principalelor acțiuni Divine, iar capitala Moldovei astăzi este orașul Chișinău, în centrul acestui oraș se află instrumentul lui Dumnezeu, numit caduceu. În acest caduceu există un centru de voință. Astăzi, acest centru este ocupat de așa-numita «piatră lui Ghimpu» — o piatră de mormînt a sataniștilor, în locul căruia, în cazul victoriei lor, urma să fie instalat simbolul diavolului. Acest simbol este Baphomet sau Lucifer (Luceafărul), așa cum se numește Moischa Eminovici (pseudonim Eminescu) — un clasic al poeziei românești.

https://indigolotos.livejournal.com/136299.html

După articolele  mele despre încercarea sataniștilor să stabilească  în centrul voinței a Moldovei imaginea lui Lucifer, sataniștii au revenit din nou la ideea de a ridica în acest centru un monument al regelui român Ferdinand I, reprezentantul aristocrației negre a diavolului, și, astfel, demonstrînd victoria lor asupra voii lui Dumnezeu.

Și, după cum voia lui Dumnezeu s-a manifestat în Moldova și în întreaga lume, în conformitate cu planul Creatorului, desigur, că  în centrul voinței poporului moldovenesc va fi instalat un monument al soldatului Ordinului nostru cosmic al lui Sf. Gheorghe, care a fost imaginat pe steagul triumfator al domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare.

Proiectul monumentului lu SF. George în centrul Chișinăului (Moldova)

 

Deci, pindoșii cu românii sub conducerea sataniștilor — kabbaliștilor au trimis deja petru stabilire în centrul acesta Divin  statuia lor al regelui Ferdinand I într-o cutie de cadou.

http://bloknot-moldova.md/news/pamyatnik-korolyu-ferdinandu-i-sdelali-rumyny-dlya

A rămas întregul popor multinațional moldovenesc să construiască acestui simbol satanic un postament pentru banii lor, iar Bisericii Ortodoxe Ruse să binecuvînteze acest curs diabolic, și atunci tuturor va fi clar faptul că toți moldovenii — sunt sclavii diavolului, iar  Biserica Ortodoxă moldovenească slujește nu lui Dumnezeu, dar lui  Lucifer.

Eu din partea mea vreau să asigur și întreaga comunitate internațională, și Împărăția lui Dumnezeu, că lumea diavolului a căzut deja, iar în centrul capitalei Republicii Moldova va fi stabili un monument  al lui Sf. Gheorghe, chiar dacă tot poporul  moldovenesc multinațional se va  îngenunchea în fața lui satana.

Anume pe baza acestui semn și va fi posibil să înțelegem ce putere a cîștigat pe Pămînt. Dacă acolo, unde astăzi se află „piatra lui Ghimpu“ va fi stabilit un monument al regelui romănesc Ferdinand I, atunci, a învins Lucifer. Dacă va fi stabilit un monument al lui Sf. George, atunci a cîștigat Dumnezeu Cel Atotputernicul. Prin urmare, făceți-vă o alegere pentru cine sunteți voi personal: pentru Dumnezeu sau pentru diavol.

 

Sveatoslav Mazur, V.M.S.O.V.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Святослав Мазур: Люцифер бросил перчатку вызова Богу Вседержителю и проиграл

         Эту итоговую статью я собирался написать сразу же после того, как были уничтожены пять иерархов сатаны, олицетворяющие пять лучей его перевернутой звезды.

http://indigolotos.info/4649/svyatoslav-mazur-vlast-d-yavola-paralizovana.htm

Но мне хотелось дождаться момента, когда сами сатанисты поднимут кверху лапки и преклонят передо мной колени. Но, видимо, лишившись своего руководства сатанинский корабль не в силах понимать ни смысл своего пути, ни скорую свою гибель. Именно поэтому в этом тексте я попытаюсь объяснить, что будет происходить в ближайшем будущем на нашей планете и, конечно, в нашей, Богом созданной, стране Молдове.

Не так давно я снял видео ролик, в котором подробно рассказал о том, что в Молдове существует единственный в мире центр соединения неба и земли, и, что согласно воле Бога я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена, провел работу по созданию на нашей планете новой Божественной реальности шестого уровня.

Что такое реальность шестого уровня? Это реальность, в которой не может существовать зло, то есть нечистая сила. А почему она не может существовать в ней? Да потому, что Люцифер не переносит шестой уровень именно по той причине, что это уровень Святого Духа, уровень Бога Отца Вседержителя.

Приход на Землю Святого Духа, то есть одухотворение нашей планеты раз и навсегда завершили период борьбы противоположностей. То есть, по сути, оставили дьявола без его главного и единственного принципа «разделяй и властвуй». После прихода на Землю Святого Духа мужское и женское начало пройдя через синтез Святого Духа превратились в единое Божественное существо планетарного уровня и тем самым перенесли планету в лоно Бога Вседержителя. А так как это процесс объективный и уничтожить его невозможно, то и дьявольская система, потерявшая свою первооснову, очень скоро обрушится. Сроки я уже называл исходя из планов Люцифера и его армии.

Предвижу вопрос, а как мы, люди планеты, поймем, что мир перешел в новую стадию своего развития? Ну, это очень просто. Суд Божий предполагает постоянную демонстрацию своего процесса. Что это такое?

Однажды, я уже об этом говорил. Так как Молдова Маре является центром главных Божественных действий, а столицей Молдовы сегодня является город Кишинев, то в центре этого города положен инструмент Бога под названием кадуцей. В этом кадуцее существует центр воли. Сегодня этот центр занят так называемым «камнем Гимпу» – надгробным памятником сатанистов, на месте которого в случае их победы должен был быть установлен символ дьявола. Этим символом является Бафомет или Люцифер (Лучафэрул), как его называет Мойша Эминович (псевдоним Эминеску) – классик румынской поэзии.

https://indigolotos.livejournal.com/136299.html

После моих статей о попытке сатанистов водрузить в волевом центре Молдовы образ Люцифера, сатанисты вернулись к идеи снова воздвигнуть в этом центре памятник румынского короля Фердинанда Первого, представителя черной знати дьявола и, тем самым продемонстрировать свою победу над волей Бога.

А так как воля Бога уже проявилась в Молдове и во всем мире, то согласно плана Творца естественно в центре воли молдавского народа будет установлен памятник воину нашего космического ордена Георгию Победоносцу, который был изображен на победоносном знамени молдавского господаря Штефана Великого.

Проект памятника Георгию Победоносцу в центре Кишинева (Молдова)

Так вот, пиндосы с румынами под руководством сатанистов – каббалистов уже прислали для водружения в этом Божественном центре свою статую короля Фердинанда в подарочной упаковке.

http://bloknot-moldova.md/news/pamyatnik-korolyu-ferdinandu-i-sdelali-rumyny-dlya

Осталось всему многонациональному молдавскому народу построить этому сатанинскому символу пьедестал за свои деньги, а Русской Православной Церкви благословить этот дьявольский ход, и тогда всем станет понятно, что все без исключения молдаване — это рабы дьявола, а молдавская православная церковь служит не Богу, а Люциферу.

Я же со своей стороны хочу заверить и все мировое сообщество, и Царствие Божие, что мир дьявола уже пал и в центре воли молдавской столицы будет установлен памятник Георгию Победоносцу, даже если весь многонациональный молдавский народ преклонится перед сатаной.

Именно по этому признаку и можно будет понять, какая сила победила на Земле. Если там, где сегодня находится «камень Гимпу» будет установлен памятник румынскому королю Фердинанду Первому, значит, победил Люцифер. Если же будет установлен памятник Георгию Победоносцу, значит, победил Господь Бог Вседержитель. Отсюда и делайте свой выбор за кого вы лично: за Бога или за дьявола.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

 

Sveatoslav Mazur: Spiritualizarea planetei noastre a avut loc!

19 ianuarie 2018 în Moldova, în Orheiul Vechi, a avut loc un eveniment principal al ultimilor  trei și jumătate de milenii — spiritualizarea planetei noastre. Și fiindcă  acest proces este ireversibil, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Spațial Sacru al Cavalerilor Meselor Rotunde, declar, că puterea pentru următoarea mie de ani a trecut în mîinile mele, și că planeta Pămîntul a devenit o parte a unei noi construcții cosmice Divine,  numite Colier  de perle al Domnului, — formațiuni planetare morale.

Cum s-a întîmplat acest lucru și vă voi spune în cel mai apropiat film, dar deocamdată felicit toată lumea cu noua lume.

Cineva va spune, ei și dacă, victorie. Această victorie este doar în cuvinte. Nu o vei arăta nimănui, nu o vei măsura nici cu un fel de dispozitive din lumea fizică, ce să faci cu ea, dacă e așa?

Faptul este că toate mediile fără excepție de pe planeta noastră, și internetul,  sunt încă supuse fostului regim diabolic și acționează anume prin mintea umană. De fapt, vedem spălarea creierului întregii omeniri. Nouă ne arătat subiectul luptei americane împotriva Rusiei, Coreei de Nord, împotriva Siriei, spunînd că în curînd lumea, după victoria Statelor Unite, se va transforma într-o tabără  mare de concentrare digitală numită transumanism. Și oamenii cred în asta.

De fapt, războiul pentru viitorul întregii omeniri se desfășoară nu la nivel global, ci la nivelul cosmic. Căci nu există o astfel de putere, cu excepția lui Dumnezeu Atotputernicul, care să-și poată permite să declare în mod public că va avea puterea absolută pe planeta noastră.

Deși, nu. Evreii noștri celebri declară în mod constant acest lucru și în afară de Dumnezeu Atotputernic ei au în vedere venirea lui Moshiach Antihrist. Adică, dacă de aruncat toate cojile, se primește, că lumea se confruntă cu o simplă dilemă, care va deveni principala pe Pămînt: Moshiach sau Domnul Dumnezeu. Iar toate aceste scenarii despre victoria SUA asupra Rusiei sau asupra Coreei sunt coji simple, adică un camuflaj, sub care nu există nimic, căci lupta pentru adevăr este inevitabilă tocmai între Dumnezeu și armata Lui și satana sub steagul căruia se află acest popor ales. Și, fiindcă aceea, ce eu zic, este adevărat, atunci bătălia principală nu poate fi evitată.

Ea trebuie să se întîmple în Moldova și anume în Orheiul Vechi, în singurul punct de pe planetă, unde lumea lui Dumnezeu intră în contact cu lumea Pămîntului. De la aceea, cui îi va aparține acest punct, Dumnezeului sau diavolului, depinde viitorul întregii omeniri.

Credeți de ce pindoșii, sau mai degrabă evreii, au înlocuit din nou guvernul nostru moldovenesc cu oficialii, care au fost furat odată?  Doar pentru ca ei să fie trimiși în Moldova la timpul stabilit, și acest termen este 27 martie 2018, să transmită Moldova în mîinile romănilor — sclavii lor credincioși.

Astfel, ei au pregătit deja terenul pentru unirea acestor două state. Problema este numai că eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru al Ordinului Spațial Sacru al Cavalerilor Maselor Rotunde, avînd în acea vreme autoritatea absolută în Moldova, încă la 8 august 2010, am transmis atît poporul multinațional moldovenesc, cît și teritoriile sale istorice timpurilor domniei lui Ștefan cel Mare sub controlul personal și îndrumarea lui Dumnezeu.

Și, recent, în conformitate cu puterile mele, eu, Sveatoslav Mazur, Marele Maestru, am instituit urmărirea penală a tuturor dușmanilor externi și interni care încalcă libertatea și independența Patriei noastre — Moldova Mare. Adică, de fapt, am făcut procesul de apocalipsă, judecata lui Dumnezeu, ireversibil.

Și în această privință, toți oamenii de pe Pămînt ar trebui să știe că nici evreii, nici Moshiach nu pot evita o întîlnire directă cu Voința Creatorului Suprem. Mai ales, că pe 19 ianuarie 2018, eu și Preasfînta Fecioara, cu ajutorul voinței lui Dumnezeu, am transferat deja planeta la o nouă calitate, în calitatea spiritului, a dragostei și a adevărului. Astfel, eu, Sveatoslav Mazur, am creat condiții ireversibile, insolubile pentru tranziția întregii omeniri spre un nou mod de viață, al patrulea nivel, în lumea Duhului.

Așa să fie. Amin.

Sveatoslav mazur,V.M.S.O.N.V.P. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr

Святослав Мазур: Одухотворение нашей планеты состоялось!

         19 января 2018 года в Молдове, в Старом Орхее, произошло главное событие последних трех с половиной тысячелетий – одухотворение нашей планеты. И так как этот процесс необратимый я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола заявляю, что власть на ближайшие тысячу лет перешла в мои руки и планета Земля вошла в состав нового Божественного космического построения под названием Жемчужное ожерелье Господа, состоящее из духовно-нравственных планетарных образований.

Как это произошло я и расскажу в ближайшем видео ролике, а пока поздравляю все человечество с новым миром.

Кто-то скажет, подумаешь победа. Эта победа только на словах. Ее никому не покажешь, никакими приборами физического мира не зафиксируешь, что с ней делать, если это так?

Дело в том, что все без исключения СМИ на нашей планете, да и интернет, пока еще подчинены прежнему дьявольскому режиму и действуют они именно через человеческий ум. По сути, мы видим промывание мозгов всему человечеству. Нам показывают сюжет борьбы США против России, Северной Кореи, против Сирии, говоря при этом, что мир очень скоро, после победы США, превратится в один огромный цифровой концлагерь под названием трансгуманизм. И люди в это верят.

На самом же деле война за будущее всего человечества происходит не на глобальном уровне, а на уровне космическом. Ибо нет такой силы, кроме Бога Вседержителя, кто бы мог себе позволить заявить во всеуслышание, что будет обладать абсолютной властью на нашей планете.

Хотя, нет. Наши знаменитые евреи об этом постоянно заявляют и кроме Бога Вседержителя они имеют в виду приход Мошиаха антихриста. То есть, если отбросить всю шелуху, то и получается, что мир стоит перед простой дилеммой, кто на Земле станет главным: Мошиах или Господь Бог. И все эти сценарии о победе США над Россией или над Кореей всего лишь шелуха, то есть маскировка, под которой нет ничего, ибо бой истины неминуем именно между Богом и Его воинством и сатаной под знаменем которого и выступает этот избранный народ. И коль, то, о чем я говорю, это верно, то главной схватки не избежать.

Произойти она должна именно в Молдове и именно в Старом Орхее, в единственной точке на планете, где мир Бога соприкасается с миром Земли. От того, кому эта точка будет принадлежать: Богу или дьяволу и зависит будущее всего человечества.

Вы думаете для чего пиндосы, а точнее евреи снова заменили наше молдавское правительство на уже один раз проворовавшихся чиновников? Только для того, чтобы они в назначенный срок, а этот срок 27 марта 2018 года, передали Молдову в руки румын – их верных рабов.

Таким образом, они уже подготовили почву для слияния этих двух государств. Проблема заключается только в том, что я, Святослав Мазур, Великий Магистр Священного Космического Ордена Рыцарей Круглого стола, обладая на тот момент абсолютной властью в Молдове еще 8 августа 2010 года передал как многонациональный молдавский народ, так и его исторические территории времен правления Штефана Великого под личный контроль и водительство Бога.

А недавно согласно своих полномочий я, Святослав Мазур, Великий Магистр, возбудил уголовное преследование всех внешних и внутренних врагов, покушающихся на свободу и независимости нашей Родины – Молдовы Маре. То есть, по сути, сделал процесс апокалипсиса, Божьего суда, необратимым.

И в этой связи все люда на Земле должны знать, что ни евреям, ни Мошиаху не избежать прямого столкновения с Волей Всевышнего Творца. Тем более, что 19 января 2018 года я и Пресвятая Богородица с помощью воли Бога уже перевели планету в новое качество, в качество духа, любви и истины. Таким образом, я, Святослав Мазур, создал необратимые, неразрешимые условия перехода всего человечества к новому четвертому укладу жизни в мире Духа.

Да будет так. Аминь.

Святослав Мазур, В.М.С.О.Н.В.П. https://www.facebook.com/sveatoslavmazurmagistr